Inițial ostil credinței, John Kelly a asistat la studii biblice organizate în propria casă, încercând fără succes să-i descurajeze pe vizitatori. Interesul i-a fost trezit de profețiile din cartea lui Daniel, pe care a început să le verifice riguros. Spre surprinderea lui, datele și evenimentele descrise în Biblie se potriveau cu dovezile istorice, iar descoperiri arheologice precum cilindrul lui Cirus le-au confirmat acuratețea.
Experiența l-a pus în fața unei decizii: să își mențină scepticismul sau să accepte existența unui Dumnezeu care cunoaște viitorul. Studiul profețiilor mesianice și al vieții lui Isus l-au convins, conducând la o schimbare profundă de convingeri. În calitate de inginer software, Kelly a interpretat credința prin prisma unui „plan divin”, pe care a decis să-l urmeze în toate aspectele vieții.
Chiar înainte de botez, a adoptat principii biblice privind alimentația și Sabatul și s-a dedicat studiului Scripturii. Inspirat de scrierile lui Ellen G. White, în 1988 a renunțat la cariera în IT pentru a se implica în misiunea medicală.
La 27 de ani după abandonarea studiilor de licență în medicină, Kelly s-a întors la facultate și a absolvit programul de medicină și sănătate publică de la Loma Linda University. Ulterior, a contribuit la dezvoltarea medicinei stilului de viață, devenind lider în domeniu.
În 2004, în calitate de „tânăr” medic de 55 de ani, a primit premiul de excelență în medicină, oferit de American Medical Association Foundation pentru activitatea sa de președinte fondator al American College of Lifestyle Medicine. Considerând că Dumnezeu i-a ghidat parcursul, Kelly afirmă că această specialitate medicală are potențialul de a transforma profund practica medicală, iar misiunea lui este de a continua să promoveze un model de sănătate centrat pe prevenție și schimbarea stilului de viață.
Sursa: Adventist Reviewși Departamentul Comunicare/ Uniunea Adventistă