GoodOne continuă lucrarea ADRA în sprijinul cultivatorilor de caju din Ghana

Întreprinderea socială le oferă fermierilor prețuri mai bune, susține procesarea locală a producției și contribuie la crearea de locuri de muncă.

GoodOne continuă lucrarea ADRA în sprijinul cultivatorilor de caju din Ghana

Întreprinderea socială le oferă fermierilor prețuri mai bune, susține procesarea locală a producției și contribuie la crearea de locuri de muncă.

În urmă cu aproape 40 de ani, Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor (ADRA) a început să-i sprijine pe fermierii din Ghana în plantarea arborilor de caju. Astăzi, GoodOne, întreprinderea socială a organizației, valorifică aceste investiții și creează noi oportunități economice pentru cultivatori și comunitățile lor.

Audrey Andersson, vicepreședinte al Conferinței Generale, președinta consiliului de administrație al ADRA International și membră a consiliului GoodOne, a vizitat Ghana împreună cu Cherie Jackson, directoarea generală GoodOne, și Alex Balint, directorul operațional al companiei.

Vizita a urmărit evaluarea modului în care funcționează întreprinderea și a efectelor pe care acest model le poate avea asupra fermierilor, angajaților și comunităților locale.

Prețuri mai bune și procesarea producției în Ghana

ADRA sprijină de zeci de ani comunitățile cultivatoare de caju din Ghana. Plantarea arborilor nu a fost însă suficientă pentru a le asigura fermierilor venituri stabile.

În urmă cu aproximativ patru ani, unii cultivatori își tăiau arborii și vindeau lemnul pentru producerea cărbunelui. Nucile de caju erau cumpărate la prețuri foarte mici și exportate pentru procesare, iar fermierii nu obțineau venituri suficiente pentru a continua cultivarea lor.

GoodOne încearcă să schimbe această situație. Compania îi ajută pe fermieri să îmbunătățească metodele de tăiere a arborilor, să crească producția și să reducă răspândirea bolilor.

Potrivit reprezentanților companiei, GoodOne le plătește cultivatorilor un preț cu cel puțin 10% mai mare decât cel stabilit de autorități, iar nucile de caju sunt procesate în Ghana prin intermediul unei fabrici partenere care are peste 65 de angajați. Astfel, o parte mai mare din activitatea economică și din valoarea produsului rămâne în țară.

Audrey Andersson a remarcat numărul mare al femeilor implicate atât în cultivarea nucilor de caju, cât și în procesarea lor.

„Procesul necesită multă muncă și le oferă locuri de muncă femeilor din comunitate. Am fost surprinsă de numărul femeilor care dețin ferme”, a spus ea.

În comunități, fermierii mai tineri îi ajută la tăierea arborilor pe cultivatorii vârstnici sau pe cei care nu o mai pot face singuri.

O viață mai bună în propria comunitate

Reprezentanții GoodOne s-au întâlnit cu fermieri din patru comunități și le-au ascultat relatările despre schimbările produse în viața familiilor.

Unii au reușit să plătească educația copiilor și a nepoților, iar un fermier a obținut veniturile necesare pentru a construi un acoperiș mai rezistent pentru locuință.

Un alt cultivator le-a povestit că plecase în Libia în căutarea unei vieți mai bune, însă după ce a aflat despre proiectul ADRA de plantare a arborilor de caju, a revenit în țară.

Mai târziu, dificultățile economice l-au determinat să ia din nou în considerare plecarea din țară. În acea perioadă, GoodOne a început să creeze o nouă piață pentru producția de caju din comunitatea lui, iar fermierul a hotărât să rămână.

„Astăzi nu mai este nevoit să plece în căutarea unei vieți mai bune. A reușit să o construiască în propria comunitate”, a spus Andersson.

Dezvoltare prin comerț

Cherie Jackson a explicat că GoodOne urmărește un model diferit de cel al proiectelor umanitare obișnuite.

„Diferența principală a acestei întreprinderi sociale este accentul pus pe parteneriatul prin comerț, nu doar pe desfășurarea unui alt proiect caritabil sau de dezvoltare”, a spus ea.

Compania urmărește să creeze un model comercial care să le asigure fermierilor venituri suficiente și să le ofere posibilitatea de a lua propriile decizii.

GoodOne a intrat pe piață în urmă cu aproximativ trei ani și jumătate, după ce ADRA investise timp de decenii în dezvoltarea sectorului cultivării nucilor de caju.

Alex Balint a descris GoodOne drept o întreprindere socială care creează piețe și acționează ca intermediar corect pentru fermieri.

Modelul folosește comerțul pentru a susține o creștere economică mai incluzivă. Prin procesarea locală, integrarea producătorilor în lanțurile comerciale regionale și internaționale și distribuirea mai echitabilă a veniturilor, o parte mai mare din valoarea produsului ajunge la fermieri și la procesatorii locali.

ADRA și GoodOne au roluri diferite, dar complementare. GoodOne dezvoltă cererea, stabilește relații cu cumpărătorii și reprezintă interesele fermierilor și ale procesatorilor. ADRA contribuie la consolidarea comunităților și a sistemelor agricole care le permit cultivatorilor să facă parte din aceste piețe.

Potrivit lui Balint, rezultatele sunt deja vizibile: fermierii obțin prețuri mai bune, reinvestesc în ferme, își trimit copiii la școală, iar procesarea locală creează noi locuri de muncă.

O afacere creată pentru a produce schimbare

GoodOne trebuie să concureze pe piață asemenea oricărei alte firme. Din acest motiv, compania acordă atenție atât misiunii sociale, cât și calității produselor.

Recent, GoodOne a introdus un nou ambalaj, conceput pentru a sublinia prospețimea și calitatea nucilor de caju și pentru a le face mai vizibile în magazine și în mediul online.

Cherie Jackson a dorit ca ambalajul să reprezinte mai bine femeile din Ghana care cultivă și procesează nucile de caju.

„Am vrut ca femeile din Ghana să fie mândre de marca lor. Majoritatea fermierilor și angajaților din fabrică alături de care lucrăm sunt femei”, a spus ea.

Pentru Audrey Andersson, întreprinderile sociale pot să reprezinte o posibilă direcție pentru viitorul activităților umanitare și de dezvoltare, mai ales într-o perioadă în care sursele tradiționale de finanțare sunt nesigure.

Proiectul ajunge în școlile adventiste

GoodOne a dezvoltat, în colaborare cu ADRA International și Departamentul Educație al Diviziei Nord-Americane, un program prin care școlile pot să vândă nuci de caju pentru a strânge fonduri, iar elevii află, în același timp, despre fermierii și comunitățile aflate în spatele produselor. Ei contribuie la creșterea cererii pentru nucile de caju cultivate și procesate în Ghana, în timp ce obțin fonduri pentru propriile școli.

Cherie Jackson își dorește ca fiecare școală adventistă din Divizia Nord-Americană să participe la program cel puțin o dată pe an și ca produsele GoodOne să fie disponibile în unitățile medicale din cadrul rețelei AdventHealth.

Pentru Audrey Andersson, experiența din Ghana a demonstrat și faptul că dezvoltarea durabilă necesită timp. Arborii plantați prin proiectele ADRA în urmă cu mai multe decenii au creat o oportunitate care a făcut posibilă apariția întreprinderii GoodOne.

„Fără activitatea desfășurată de ADRA timp de peste 40 de ani pentru plantarea arborilor de caju, această întreprindere socială nu ar fi fost posibilă”, a spus ea.

Autor: ADRA International

Traducerea și adaptarea: Departamentul Comunicare / Uniunea Adventistă

Surse:

• Adventist News Network

• ADRA International

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print