În Papua Noua Guinee, 284 de persoane au învățat să citească și să scrie în cadrul unui program de alfabetizare pentru adulți organizat de Conferința Papua Centrală. Abilitățile dobândite îi ajută să citească și să înțeleagă singuri Biblia.
Cursanții au absolvit nivelurile 1 și 2 ale programului în cadrul unei ceremonii desfășurate la Bautama, pe 13 octombrie. A fost a șasea ceremonie de absolvire a programului de alfabetizare pentru adulți organizată de conferință și prima care a reunit participanți din cinci districte: Bisiatabu, Rigo, Moresby Est, Moresby Nord-Est și Moresby Nord-Vest.
Printre absolvenți s-au numărat și tineri, precum și un copil de șapte ani. În timpul ceremoniei, mai mulți cursanți au demonstrat ceea ce au învățat, citind pasaje din Biblie.
Jullian Lava, directoarea Departamentului Misiunea Femeii din cadrul conferinței, a afirmat că alfabetizarea reprezintă o parte importantă a misiunii Bisericii, deoarece le permite oamenilor să studieze singuri Scriptura și să participe mai activ la viața Bisericii.
„O Biserică ce îi învață pe adulți să citească este o Biserică ce investește în propriul viitor”, a spus ea.
Pastorul Lonnel Winnie, președintele Conferinței Papua Centrală, i-a felicitat pe absolvenți, inclusiv pe participanții din alte confesiuni creștine, și i-a încurajat să continue să își dezvolte abilitățile.
„Absolvirea este un început, nu un sfârșit. Nu vă opriți; trebuie să continuați să învățați”, a spus el.
Pastorul Winnie a subliniat și beneficiile mai ample ale alfabetizării, printre care accesul mai bun la informații și posibilitățile sporite de a contribui la viața familiilor, a bisericilor și a comunităților.
În cadrul ceremoniei a fost recunoscută și contribuția a 32 de instructori certificați în alfabetizare, care susțin desfășurarea cursurilor în comunitățile locale.
Programul se desfășoară prin colaborarea departamentelor Misiunea Femeii, Educație și Școala de Sabat și Lucrarea Personală din cadrul conferinței. Aceasta intenționează să extindă activitățile de alfabetizare și să continue pregătirea instructorilor locali, pentru a asigura continuitatea programului pe termen lung.
Autori: Rose Maine Sinias și Juliana Muniz
Traducerea: Departamentul Comunicare / Uniunea Adventistă
Sursa: Adventist Record