Noul Pământ

Noul Pământ

Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în prezenţa Lui. Căci aici Dumnezeu Însuşi va locui cu poporul Său, iar moartea şi suferinţa vor fi deja dispărute. Marea luptă va…

Read MoreLong right arrow

Mileniul și sfârșitul păcatului

Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pustiu, fără fiinţe umane vii care să-l locuiască, fiind ocupat numai de Satana şi îngerii săi. La sfârşitul mileniului,…

Read MoreLong right arrow

Moartea și învierea

Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oamenii. Când Domnul Hristos, care este viaţa noastră, va reveni, neprihăniţii înviaţi şi cei neprihăniţi în viaţă vor fi glorificaţi şi luaţi ca să-L…

Read MoreLong right arrow

A Doua Venire a Domnului Hristos

A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii neprihăniţi vor fi înviaţi şi, împreună cu neprihăniţii cei vii, vor fi glorificaţi şi luaţi la cer, dar cei nelegiuiţi vor muri. Împlinirea aproape completă…

Read MoreLong right arrow

Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc

În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale ispăşitoare, aduse o dată pentru toţi, pe cruce. El Şi-a preluat funcţia de Mare-Preot al nostru şi Şi-a început lucrarea de mijlocire în momentul înălţării…

Read MoreLong right arrow

Căsătoria și familia

Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legământul căsătoriei este făcut cu Dumnezeu, ca şi cu tovarăşul de viaţă şi trebuie să se realizeze numai între persoane ce împărtăşesc o credinţă…

Read MoreLong right arrow

Comportamentul creștin

Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru,  trebuie să ne angajăm numai în acele activităţi care vor produce în viaţa noastră puritatea, sănătatea şi bucuria manifestate în viaţa Domnului Hristos. Aceasta înseamnă că distracţiile…

Read MoreLong right arrow

Administrarea creștină a resurselor vieții

Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru buna lor folosire. Noi Îl recunoaştem pe Dumnezeu ca proprietar prin slujirea cu devotament adusă Lui şi semenilor noştri, prin înapoierea zecimii şi prin oferirea de daruri în vederea vestirii…

Read MoreLong right arrow

Ziua de odihnă – Sabatul

Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Legii de neschimbat a lui Dumnezeu cere păzirea acestui Sabat, ziua a şaptea, ca zi de odihnă, de închinare şi slujire în…

Read MoreLong right arrow

Legea lui Dumnezeu

Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi relaţiile umane şi sunt obligatorii pentru toţi oamenii din toate timpurile. Aceste precepte constituie baza legământului lui Dumnezeu cu poporul Său şi etalonul după…

Read MoreLong right arrow

Darul profeției

Între darurile Duhului Sfânt se află şi profeţia. Acest dar este un semn de identificare al bisericii rămăşiţei şi a fost manifestat în lucrarea lui Ellen White – solul trimis de Dumnezeu. Scrie­rile ei sunt o continuă sursă a adevărului, învestită cu autoritate, aducându-i bisericii încurajare, călăuzire, instruire şi mustrare. Ele exprimă în mod clar…

Read MoreLong right arrow

Darurile și slujbele spirituale

Dumnezeu a revărsat daruri spirituale asupra tuturor membrilor bisericii Sale din orice generaţie, pe care fiecare membru trebuie să le folosească într-o slujire plină de iubire şi pentru binele comun al bisericii şi al omenirii. Date prin intermediul Duhului Sfânt, care le împarte fiecărui membru după cum voieşte, darurile aduc cu ele toate aptitudinile şi…

Read MoreLong right arrow

Cina Domnului

Ritualul Cinei Domnului este împărtăşirea cu simbolurile trupului şi sângelui lui Isus, ca o expresie a credinţei în El, Domnul şi Mântuitorul nostru. În această experienţă a comuniunii, Hristos este prezent pentru a Se întâlni cu poporul Său şi a-l întări. Participând cu bucurie, noi vestim moar­tea Domnului până ce El va reveni. Pregătirea pentru…

Read MoreLong right arrow

Botezul

Prin botez, noi ne mărturisim credinţa în moartea şi învierea lui Isus Hristos şi dăm mărturie privind moartea noastră faţă de păcat şi hotărârea de a duce o viaţă nouă. În acest fel, Îl recunoaştem pe Hristos ca Domn şi Mântuitor, devenim parte din poporul Lui şi suntem primiţi ca membri de către biserica Sa.…

Read MoreLong right arrow

Unitatea în trupul lui Hristos

Biserica este un corp de credincioşi, compus din mulţi membri, chemaţi din toate naţiunile, limbile şi popoarele. În Hristos, noi suntem o nouă creaţie; deosebirile de rasă, cultură, educaţie şi naţionalitate, precum şi diferenţele dintre cei de sus şi cei de jos, dintre cei bogaţi şi cei săraci, dintre bărbaţi şi femei nu trebuie să…

Read MoreLong right arrow

Rămăşiţa şi misiunea ei

Biserica universală este compusă din toţi aceia care cred cu adevărat în Hristos. Dar, în zilele sfârşitului – o perioadă de apostazie foarte răspândită – o rămăşiţă a fost chemată să păzească poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus. Această rămăşiţă anunţă sosirea ceasului judecăţii, proclamă mântuirea prin Hristos şi vesteşte apropierea revenirii Sale. Această…

Read MoreLong right arrow

Biserica

Biserica este comunitatea de credincioşi care Îl recunosc pe Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor. Ca o continuare a poporului lui Dumnezeu din timpurile Vechiului Testament, suntem chemaţi să ieşim din lume şi să ne unim pentru închina­re, pentru comuniune, pentru învăţarea Cuvântului, pentru cele­brarea Sfintei Cine, pentru slujirea întregii omeniri şi pen­tru proclamarea pe…

Read MoreLong right arrow

Creșterea în Hristos

Prin moartea Sa pe cruce, Isus a obţinut victoria asupra forţelor răului. El, care în timpul lucrării Sale pe Pământ a ţinut sub control spi­ritele demonice, le-a frânt puterea şi a asigurat condamnarea lor finală. Biruinţa lui Isus ne oferă şi nouă biruinţa asupra forţelor răului, care mai încearcă încă să ne ia în stăpânire,…

Read MoreLong right arrow

Experienţa mântuirii

În infinita Sa iubire şi milă, Dumnezeu L-a făcut pe Hristos, care n-a cunoscut păcat, să fie păcat pentru noi, pentru ca, în El, noi să putem fi făcuţi neprihănirea lui Dumnezeu. Conduşi de Duhul Sfânt, ne dăm seama de nevoia noastră, ne recunoaştem păcătoşenia, ne pocăim de nelegiuirea noastră şi ne manifestăm credinţa în…

Read MoreLong right arrow

Viața, moartea și învierea Domnului Hristos

În viaţa Domnului Hristos de perfectă ascultare de voinţa lui Dumnezeu, în suferinţele Sale, în moartea şi învierea Sa, Dumnezeu a oferit singurul mijloc de ispăşire pentru păcatul omenirii, astfel încât aceia care prin credinţă primesc această ispăşire să poată avea viaţa veşnică şi întregul univers creat să poată înţelege mai bine sfânta şi infinita…

Read MoreLong right arrow