
Mergi. Iubește. Slujește.
„Am lucrat în echipă, ne-am închinat împreună, am crescut în calitate de echipă.”

„Am lucrat în echipă, ne-am închinat împreună, am crescut în calitate de echipă.”

În 1999 am primit o familie de refugiați în Fort Wayne, statul american Indiana. Acum avem o biserică.

O întâlnire mondială a abordat strategii de misiune prin intermediul conținutului digital.

Până în prezent, 1,1 milioane de sirieni s-au adăpostit în Liban.

Evenimentul a fost coordonat și găzduit de Universitatea Adventistă din Franța.

Liderii Bisericii i-au încurajat să continue să aibă impact asupra elevilor, studenților, părinților și comunităților.

Președintele Bisericii Adventiste mondiale, pastorul Ted N.C. Wilson, a susținut conferințele biblice din prima săptămână.

Liderii țării reasigură Biserica Adventistă de angajamentul față de libertatea religioasă.

Ted N.C. Wilson i-a cerut președintelui să lucreze pentru prosperitatea națiunii.

Micul sat elvețian Tramelan a avut un rol cheie în începuturile misiunii adventiste în Europa.