Minoritățile religioase și libertatea religioasă: o declarare a angajamentului și a preocupării

Minoritățile religioase și libertatea religioasă: o declarare a angajamentului și a preocupării

De-a lungul istoriei, minoritățile religioase au fost adesea obiectul discriminării și al persecuției fățișe. Intoleranța religioasă și prejudecățile sunt din nou în creștere. În ciuda recunoașterii libertății tuturor oamenilor de a avea și de a împărtăși propriile convingeri religioase și de a-și schimba religia – drept susținut prin intermediul instrumentelor Organizației Națiunilor Unite și al documentelor care formează „Carta internațională a drepturilor omului” – numeroase țări le neagă acest drept cetățenilor.

Instrumentele internaționale condamnă discriminarea minorităților, dar, în mod tragic, unele țări au publicat liste de grupări religoase descrise ca fiind secte care ar putea fi periculoase. S-au format comisii împotriva sectelor, a fost instruit personal care să le investigheze și au fost adoptate legi cu un caracter restrictiv. Sute de mii de credincioși nevinovați sunt etichetați în mod oficial ca nefiind de încredere și sunt tratați ca cetățeni inferiori. Toate aceste măsuri limitează libertatea religioasă, cel mai esențial dintre drepturile fundamentale ale omului. Adventiștii de ziua a șaptea cred că trebuie să respecte legile țării în care trăiesc atâta timp cât acestea nu sunt în conflict cu legile lui Dumnezeu, dar ne opunem oricărei legi, activități sau strategii care ar duce la discriminarea minorităților religioase.

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea apără libertatea religioasă a tuturor oamenilor și susține separarea Bisericii de stat. Scriptura învață că Dumnezeu, Cel care a dat viața, a dat și libertatea de alegere. Dumnezeu nu acceptă decât închinarea adusă în mod liber. Adventiștii de ziua a șaptea mai cred că legea trebuie aplicată în mod echitabil, fără a se face favoruri. În opinia noastră, nicio grupare religioasă nu trebuie judecată pe baza faptului că unii adepți par a fi extremiști. Restrângerea libertății religioase este limitată la cazurile în care un comportament agresiv sau violent încalcă drepturile altora.

Susținând articolul 18 al Declarației universale a drepturilor omului adoptate de Organizația Națiunilor Unite și alte instrumente internaționale și în armonie cu convingerile și istoria ei, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este pe deplin dedicată promovării, apărării și protejării libertății religioase a tuturor oamenilor de pretutindeni. Pentru a realiza acest lucru, vom continua să cooperăm cu Comisia Drepturilor Omului din cadrul Organizației Națiunilor Unite și cu alte organizații religioase și agenții internaționale pentru a încuraja fiecare stat să garanteze dreptul fundamental la libertate religioasă. În plus, vom continua să promovăm dialogul și o mai bună înțelegere între autoritățile guvernamentale și membrii minorităților religioase.

Această declarație a fost votată în data de 29 septembrie 1999, în cadrul sesiunii consiliului anual al Comitetului Executiv al Conferinței Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea desfășurat în Silver Spring, Maryland, Statele Unite ale Americii.

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print