Diverse instanțe și culturi pot dezbate definiția și consecințele pornografiei (literatura devianțeisexuale), dar pe baza principiilor veșnice, adventiștii de ziua a șaptea din orice cultură condamnă pornografia ca fiind distructivă, degradantă, desensibilizatoare și abuzivă.

Este distructivă pentru relațiile maritale, sabotând astfel modelul lui Dumnezeu potrivit căruia soțul și soția se atașează atât de mult unul de celălalt încât devin, în mod simbolic, „un singur trup” (Geneza 2:24).

Este degradantă deoarece prezintă femeia (și în unele cazuri bărbatul) nu ca pe un întreg spiritual, mintal și fizic, ci ca pe un obiect sexual unidimensional de unică folosință, deprivând-o de valoarea și respectul care i se cuvin în calitate de fiică a lui Dumnezeu.

Este desensibilizatoare pentru privitor/cititor, adormindu-i conștiința și pervertindu-i simțurile, transformându-l într-o persoană „blestemată” (Romani1:22,28).

Este abuzivă, alimentează un interes morbid pentru sex, fiind astfel în opoziție cu Regula de aur, conform căreia fiecare ar trebui să îi trateze pe ceilalți așa cum ar vrea să fie tratat (Matei 7:12). În cazul pornografiei infantile, abuzul este și mai grav. Isus a spus: „pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară şi să fie înecat în adâncul mării” (a se vedea Matei 18:6).

Deși [jurnalistul] Norman Cousins nu a exprimat-o într-un limbaj biblic, el a observat corect că: „Problema cu răspândirea amplă a pornografiei… nu constă în faptul că ea corupe, ci în faptul că desensibilizează; problema nu este că dă frâu liber pasiunilor, ci că paralizează emoțiile; nu că încurajează o atitudine matură, ci că este o întoarcere la obsesii infantile; nu că permite îndepărtarea paravanului, ci că distorsionează imaginea. Este proclamată bravura, dar este negată dragostea. Nu suntem martorii eliberării, ci ai dezumanizării” (Saturday Review of Literature, 20 septembrie 1975).

O societate invadată de prăbușirea standardelor decenței, de creșterea numărului de cazuri de prostituție infantilă, de sarcini în rândul adolescentelor, de agresiuni sexuale asupra femeilor și copiilor, de mentalități distruse de consumul de droguri și de crima organizată nu își permite să adauge și pornografia la aceste nenorociri.

Este, într-adevăr, înțelept sfatul primului mare teolog al creștinismului: „Încolo, frații mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună și orice laudă, aceea să vă însuflețească” (Filipeni 4:8). Acesta este sfatul pe care ar fi bine să îl urmeze toți creștinii.

Această declarație a fost dată publicității de Președintele Conferinței Generale, Neal C. Wilson, după consultarea celor 16 vicepreședinți ai Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, în data de 5 iulie 1990, în cadrul sesiunii Conferinței Generale desfășurate în Indianapolis, Indiana, Statele Unite ale Americii.

Declarație a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea cu privire la libertatea religioasă, evanghelizare și prozelitism

Adventiștii de ziua a șaptea cred că libertatea religoasă este un drept fundamental al omului. În calitate de creștini, suntem convinși că transmiterea convingerilor religioase nu este doar un drept, ci și o fericită responsabilitate care are la bază o chemare divină de a da mărturie.

Dumnezeu i-a chemat pe creștini să evanghelizeze – adică să proclame vestea bună a mântuirii prin Isus Hristos (Matei 28:19,20). Acesta este elementul central al vieții și mărturiei creștine. Creștinismul are, prin natura sa, un caracter misionar.

În susținerea misiunii globale și a evanghelizării, adventiștii sunt motivați de disponibilitatea de a îndeplini sarcina încredințată de Hristos și de dorința sinceră ca fiecare ființă umană să fie mântuită și să moștenească viața veșnică. Ei sunt, de asemenea, motivați de un simț al urgenței, anticipând iminenta revenire a lui Hristos. Astfel, în efortul lor de a îndeplini însărcinarea evangheliei, adventiștii de ziua a șaptea mărturisesc, predică și slujesc în peste 200 de țări.

În contextul transmiterii convingerilor religioase, s-a ridicat problema „prozelitismului”, deoarece termenul este definit în diferite feluri, dându-i-se tot mai adesea o conotație peiorativă, de multe ori fiind asociat cu modalități lipsite de etică de convingere, inclusiv cu folosirea forței. Adventiștii de ziua a șaptea condamnă fără echivoc folosirea unor astfel de metode, fiind convinși că religia și credința sunt cel mai bine transmise atunci când convingerile sunt manifestate și învățate cu umilință și respect și când mărturia vieții unei persoane este în armonie cu mesajul prezentat, având loc o acceptare liberă și plină de bucurie de către cei care sunt evanghelizați.

În activitățile misionare și de evanghelizare este necesară respectarea demnității tuturor ființelor umane. Cei implicați în ele trebuie să fie demni de încredere și deschiși cu privire la alte grupuri religioase. Trebuie folosită o terminologie care nu ofensează alte comunități religioase, fără a se face declarații false sau care ridiculizează alte religii.

Convertirea este lucrarea Duhului Sfânt, așa că nu trebuie să fie în niciun fel legată de oferirea sau primirea de avantaje materiale. Deși trebuie recunoscut pe deplin dreptul de implicare în acțiuni umanitare, acestea nu trebuie asociate niciodată cu evanghelizarea și să ducă în vreun fel la exploatarea celor vulnerabili prin oferirea de stimulente financiare și materiale pentru a-i convinge să-și schimbe religia.

Adventiștii de ziua a șaptea sunt implicați în slujirea semenilor prin predicarea evangheliei veșnice „oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui norod” (Apocalipsa 14:6).

Această declarație a fost votată de Comitetul Administrativ al Conferinței Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea în cadrul sesiunii Conferinței Generale desfășurate în perioada 29 iunie – 9 iulie 2000 în Toronto, Canada.