În urmă cu un secol, poetul plângea: „Totul se destramă; centrul nu mai poate rezista.” Și după mai multă vărsare de sânge și anarhie, cine îndrăznește să îl contrazică? Nu trebuie să apelăm la Pollyanne.

Cu toate acestea, părinții încă își sărută pe frunte copilașii înainte de somnul lor ușor și visele plăcute. Tinerii îndrăgostiți se plimbă și fac planuri pentru viețile ce le stau în față. Vânzătorul de la magazinul din colț încă ne mai dă în dar un zâmbet la cumpărăturile de zi cu zi.

Ce menține lumea noastră deasupra „valului sângeriu” care amenință să ne înghită?
Potrivit Cuvântului lui Dumnezeu, harul Său este cel care ne păstrează încă iubirea și sensibilitatea. Nici măcar cataclismul care va aduce sfârșitul lumii despre care ne învață Biblia nu se grăbește, iar harul își îndeplinește lucrarea: „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință” (2 Petru 3:9).

Serviciul tău bun, noua ta dragoste, următoarea ta respirație – toate sunt posibile datorită iubirii care nu renunță la noi. Între grabă și durere, în mijlocul gunoiului păcatelor noastre, prin toată litania încăpățânării și ignoranței – harul lui Dumnezeu păstrează, susține și oferă speranță.

Nu există adâncime la care harul să nu poată ajunge, nu există faptă nesăbuită pe care să nu o poată corecta. Harul este sinonim cu speranța.

Așadar, rămâi în har.