Orele dintre miezul nopții și zori pun la încercare răbdarea lumii.

Când razele calde inundă sufrageria și râsetele ne însoțesc prietenii, lăudăm harul lui Dumnezeu pentru că ne face zilele bune și mai bune.

În urmă cu un secol, poetul plângea: „Totul se destramă; centrul nu mai poate rezista.” Și după mai multă vărsare de sânge și anarhie, cine îndrăznește să îl contrazică? Nu trebuie să apelăm la Pollyanne. Cu toate acestea, părinții încă își sărută pe frunte copilașii înainte de somnul lor ușor

Poți să numești orice virtute pe care o prețuiești, iar ea se bazează pe har. Chiar și cele mai cunoscute virtuți biblice – „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea” (Galateni 6:22,23) – izvorăsc dintr-o calitate și mai remarcabilă, smerenia. Dragostea înseamnă să îi punem

Când nu mai avem cu ce să ne lăudăm, când nu mai avem pe cine să impresionăm, când nu mai are cine să creadă toate poveștile noastre vânătorești, ne privim în oglinda care ne dezvăluie frângerea și durerea.

Cânt harul minunat prin care „azi pot să fiu salvat” deși „am fost pierdut, nenorocit” – și e ceva ce trebuie să fac. Fără el aș fi pierdut pentru totdeauna, fără a mai fi regăsit.

Cele mai frumoase lucruri pe care le putem spune sunt uneori considerate a fi negative. Iată unul: „Dragostea nu se sfârșește niciodată” (1 Corinteni 13:8, BVA).