Ne împiedicăm pe holurile caselor întunecate, căutăm companie pe canale de televiziune cu emisie neîntreruptă și în cărți care obișnuiau să ne ajute să adormim.

Ne ascundem de durerea și suferința care ne țin treji.

De ce zorile se lasă așteptate? De ce speranța e atât de îndepărtată?

Dacă am putea, am întinde mâna și am apuca primele raze cenușii ale dimineții – ne-am înfășura în puțina speranță și bucurie.

Dar zorile nu ne sunt la îndemână.

De-a lungul veacurilor, un singur om a putut să facă să se ivească zorile.

Un singur om ar putea afirma pe bună dreptate „Eu sunt Lumina lumii”.

Doar Isus a putut să deschidă porțile închisorii în care eram ținuți legați în lanțurile rușinii cu minunata veste bună a harului și iertării, a puterii și păcii.

Doar El putea triumfa asupra morții și iadului, deoarece doar El le-a experimentat – și le-a înfrânt – puterea.

Lumea noastră distrusă de păcat are nevoie disperată să audă despre învierea Lui.

Această planetă întunecată, zguduită de războaie și devastată de boli, are mare nevoie de vestea bună a acelui răsărit uimitor.

S-au ivit zorile, iar bunătatea a învins.

Sărbătorește viața nouă care ți-a fost dăruită.

Și rămâi în har.