Locul de refugiu al lui Ilie pe muntele Horeb, deși era neștiut de oameni, era cunoscut de Dumnezeu; iar prorocul obosit și descurajat nu a fost lăsat singur cu puterile întunericului, care apă-sau. La intrarea în peștera în care Ilie își găsise refugiul, Dumnezeu S-a întâlnit cu el, printr-un înger puternic, trimis să se intereseze de nevoile lui și să-i lămurească planul divin pentru Israel.

Atâta timp cât Ilie nu a învăţat să se încreadă pe deplin în Dumnezeu, el nu putea să-și ducă la bun sfârșit lucrarea pentru aceia care fuseseră amăgiţi să se închine lui Baal. Biruinţa deplină de pe muntele Carmel deschisese calea pentru biruinţe și mai mari; dar de la aceste ocazii minunate, care i se deschiseseră, Ilie fusese alungat de ameninţarea Izabelei. Omul lui Dumnezeu trebuia să fie făcut să înţeleagă slăbiciunea stării lui actuale în comparaţie cu poziţia avantajoasă pe care Dumnezeu dorea ca el să o ocupe.

Dumnezeu îl întâmpină pe slujitorul Său încercat cu întrebarea: „Ce faci tu aici, Ilie?” Eu te-am trimis la pârâul Cherit și, după aceea, la văduva din Sarepta. Te-am însărcinat să te întorci la Israel și să stai înaintea preoţilor idolatri pe Carmel; apoi te-am încins cu putere ca să conduci carul regelui până la poarta Izreelului. Dar cine te-a trimis în așa mare grabă în pustie? Ce misiune ai tu aici?

În amărăciunea sufletului, Ilie și-a plâns durerea: „Am fost plin de râvnă pentru Domnul, Dumnezeul oștirilor; căci copiii lui Israel au uitat legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale și au ucis cu sabia pe prorocii Tăi; am rămas numai eu singur și caută să-mi ia viaţa!”

Chemându-l pe proroc să părăsească peștera, îngerul i-a poruncit să stea înaintea Domnului pe munte și să asculte cuvântul Lui: „Şi iată că Domnul a trecut pe lângă peșteră. Şi înaintea Domnului a trecut un vânt tare și puternic, care despica munţii și sfărâma stâncile. Domnul nu era în vântul acela. Şi după vânt a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ. Şi după cutremurul de pământ, a venit un foc: Domnul nu era în focul acela. Şi după foc, a venit un susur blând și subţire. Când l-a auzit Ilie, și-a acoperit faţa cu mantaua, a ieșit și a stătut la gura peșterii” (1 Împăraţi 19,11-13).

Nu în manifestări grandioase ale puterii divine, ci printr-un „susur blând și subţire” a ales Dumnezeu să Se descopere sluji-torului său. El dorea să-l înveţe pe Ilie că nu întotdeauna lucrarea ce se vede în cea mai mare demonstraţie este cea mai reușită în împlinirea planului Său. În timp ce Ilie aștepta descoperirea Domnului, a venit furtuna, a strălucit fulgerul, a bântuit focul devastator; dar Dumnezeu nu era în toate acestea. Apoi „a venit un susur blând și subţire” și profetul „și-a acoperit faţa” înaintea prezenţei Domnului. Frământarea lui a încetat și spiritul său a fost îmblânzit și supus. Acum a învăţat că o încredere liniștită, o nădejde statornică în Dumnezeu aveau întotdeauna să-i aducă un ajutor binevenit la vreme de nevoie.

Nu întotdeauna prezentarea cea mai savantă a adevărului lui Dumnezeu este cea care convinge și convertește sufletul. Nu prin elocvenţă sau logică sunt atinse inimile oamenilor, ci prin influenţa plăcută a Duhului Sfânt, care lucrează pe tăcute, dar sigur, la trans-formarea și dezvoltarea caracterului. Este susurul blând și subţire al Duhului lui Dumnezeu care are putere să schimbe inima.

„Ce faci tu aici, Ilie?” a întrebat glasul, și prorocul a răspuns din nou: „Am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul oștirilor; căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale, au ucis cu sabia pe prorocii Tăi; am rămas numai eu singur, și caută să-mi ia viaţa” (1 Împăraţi 19,14).

Domnul i-a răspuns lui Ilie că făcătorii de rele din Israel nu trebuiau să treacă nepedepsiţi. Urmau să fie aleși bărbaţi rânduiţi pentru împlinirea scopului divin, pentru ca tuturor să li se dea ocazia să ia poziţie de partea Dumnezeului adevărat. Ilie însuși avea să se întoarcă în Israel și să împărtășească cu alţii răspunderea realizării unei reforme.

„Du-te, i-a poruncit Domnul lui Ilie, „întoarce-te pe drumul tău prin pustie până la Damasc; și când vei ajunge, să ungi pe Hazael ca împărat al Siriei. Să ungi și pe Iehu, fiul lui Nimși, ca împărat al lui Israel; și să ungi pe Elisei, fiul lui Şabat, din Abel-Mehola, ca proroc în locul tău. Şi se va întâmpla că pe cel ce va scăpa de sabia lui Hazael îl va omorî Iehu; și pe cel ce va scăpa de sabia lui Iehu, îl va omorî Elisei” (1 Împăraţi 19,15-17).

Ilie crezuse că era singurul închinător al Dumnezeului adevărat, în Israel. Dar Acela care cunoaște inimile tuturor i-a dezvăluit prorocului că erau mulţi alţii care, în timpul anilor de apostazie, Îi rămăseseră credincioși. „Dar voi lăsa în Israel”, a zis Dumnezeu, „șapte mii de bărbaţi, și anume pe toţi cei ce nu și-au plecat genunchii înaintea lui Baal, și a căror gură nu l-au sărutat.”

Din experienţa lui Ilie în acele zile de descurajare și aparentă înfrângere, se pot învăţa multe lecţii – lecţii deosebit de valoroase pentru slujitorii lui Dumnezeu din acest veac, caracterizat printr-o depărtare generală de dreptate. Apostazia care predomină astăzi se aseamănă cu aceea care, în zilele prorocului, cuprinsese întregul Israel. Prin înălţarea celor omenești mai presus de cele dumnezeiești, prin preamărirea conducătorilor omenești, prin închinarea la Mamona și prin așezarea învăţăturilor știinţei mai presus de adevărurile revelaţiei, mulţi oameni din zilele noastre îi urmează lui Baal. Îndoiala și necredinţa își răspândesc influenţe dăunătoare asupra minţii și inimii, și mulţi înlocuiesc Cuvântul lui Dumnezeu cu teoriile oamenilor. Se susţine public că am ajuns vremea când raţiunea omenească trebuie ridicată mai presus de învăţăturile Cuvântului. Legea lui Dumnezeu, standardul divin al neprihănirii, este declarată a nu mai fi în vigoare. Vrăjmașul oricărui adevăr lucrează cu putere amăgitoare că să-i determine pe bărbaţi și pe femei să așeze datinile omenești acolo unde ar trebui să fie Dumnezeu și să uite cele rânduite pentru fericirea și mântuirea omenirii.

Totuși apostazia aceasta atât de răspândită, nu este generală. Nu toţi din lume sunt nelegiuiţi și corupţi; nu toţi au trecut de partea vrăjmașului. Dumnezeu are multe mii de oameni care nu și-au plecat genunchiul în faţa lui Baal, mulţi care doresc din toată inima să aibă o înţelegere mai deplină cu privire la Hristos și la Lege, mulţi care nădăjduiesc împotriva oricărei speranţe că Iisus va veni curând pentru a pune capăt domniei păcatului și a morţii. Şi sunt mulţi care se închină lui Baal din neștiinţă, dar cu care Duhul lui Dumnezeu Se luptă încă.

Aceștia au nevoie de ajutorul personal al acelora care au învăţat să-L cunoască pe Dumnezeu și puterea Cuvântului Său. Într-o vreme ca aceasta, fiecare copil al lui Dumnezeu trebuie să se angajeze activ în ajutorarea altora. Când aceia care au ajuns la înţelegerea adevărului Bibliei caută bărbaţi și femei care tânjesc după lumină, îngerii lui Dumnezeu îi însoţesc. Şi acolo unde merg îngerii, nimeni nu trebuie să se teamă să înainteze. Ca urmare a eforturilor credincioase ale lucrătorilor consacraţi, mulţi vor fi întorși de la idolatrie la închinarea către viul Dumnezeu. Mulţi vor înceta să mai cinstească întocmirile făcute de om și vor lua atitudine fără teamă de partea lui Dumnezeu și a Legii Sale.

Multe depind de activitatea neîncetată a acelora care sunt credincioși și sinceri, și pentru motivul acesta Satana face toate eforturile posibile pentru a zădărnici planul divin pe care cel ascultător l-ar putea aduce la îndeplinire. El îi determină pe unii să piardă din vedere misiunea lor înaltă și sfântă și să se mulţumească cu plăcerile acestei vieţi. El îi determină să se așeze comod sau, de dragul avantajelor lumești mai mari, să se mute din locurile unde ar putea fi o putere spre bine. Pe alţii îi face să fugă descurajaţi de la datorie, din cauza împotrivirii sau persecuţiei. Dar toţi aceștia sunt priviţi de Cer cu o milă duioasă. Fiecărui copil al lui Dumnezeu, al cărui glas a fost adus la tăcere de vrăjmașul sufletului, i se adresează întrebarea; „Ce faci tu aici?” Te-am împuternicit să mergi în toată lumea și să predici Evanghelia, să pregătești un popor pentru ziua Domnului. De ce ești aici? Cine te-a trimis?

Bucuria pusă înaintea lui Hristos, bucuria care L-a susţinut în tot timpul suferinţei și jertfei, a fost bucuria de a-i vedea pe păcătoși salvaţi. Aceasta să fie și bucuria fiecărui urmaș al Său, imboldul râvnei lui. Aceia care-și dau seama, chiar într-o măsură mică, ce înseamnă răscumpărarea pentru ei și pentru aproapele lor vor înţelege marile nevoi ale omenirii. Inimile lor vor fi mișcate de milă când vor vedea decăderea morală și spirituală a miilor de oameni care se găsesc în umbra unei osândiri teribile, în comparaţie cu care suferinţele fizice par nimic.

Întrebarea care se pune atât familiilor, cât și indiviziilor este: „Ce faci tu aici?” În multe comunităţi sunt familii bine educate în adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu, care ar putea lărgi sfera lor, mutându-se în locurile în care este nevoie de slujirea pe care o pot da. Dumnezeu cere familiilor creștine că meargă în locurile întunecate ale pământului și să lucreze cu înţelepciune și cu perseverenţă pentru aceia care sunt învăluiţi în întuneric spiritual. Răspunsul la această chemare cere jertfire de sine. În timp ce mulţi așteaptă să fie îndepărtată orice piedică, oamenii mor fără nădejde și fără Dumnezeu. De dragul avantajelor omenești, pentru dobândirea unor cunoștinţe știinţifice, oamenii sunt gata să riște, mergând în regiunii vătămătoare și să suporte greutăţi și lipsuri. Unde sunt aceia care sunt gata să facă tot atât pentru a vorbi din iubire altora despre Mântuitorul?

Dacă în situaţii grele, bărbaţi cu putere spirituală, apăsaţi peste măsură, ajung descurajaţi și întristaţi, dacă uneori nu văd nimic de dorit pe care să-l aleagă în viaţă, acest fapt nu este ciudat sau nou. Toţi aceștia să-și amintească că unul dintre cei mai puternici proroci a fugit să-și scape viaţa din faţa mâniei unei femei înfuriate. Ca fugar obosit de drum și dezgustat, cu o dezamăgire amară zdrobindu-și inima, el s-a rugat să moară. Dar tocmai atunci când nădejdea îi dispăruse, iar lucrarea vieţii lui părea ameninţată de înfrângere, atunci a învăţat una dintre cele mai preţioase lecţii din viaţa lui. În ceasul celei mai mari slăbiciuni a învăţat nevoia și posibilitatea încrederii în Dumnezeu, în împrejurările cele mai ameninţătoare.

Aceia care atunci când își cheltuiesc energiile vieţii într-o lucrare jertfitoare de sine, sunt ispitiţi să cadă în descurajare și neîncredere, să dobândească curaj din experienţa lui Ilie. Grija veghetoare a lui Dumnezeu, dragostea Lui, puterea Lui se manifestă în mod deosebit în favoarea slujitorilor Săi, a căror râvnă este greșit înţeleasă sau apreciată, ale căror sfaturi și mustrări sunt privite cu ușurinţă, ale căror eforturi pentru reformă sunt răsplătite cu ură și împotrivire.

În timpul cele mai mari slăbiciuni, Satana asaltează sufletul cu cele mai aprige ispite. În felul acesta, a nădăjduit să-L biruiască pe Fiul lui Dumnezeu, deoarece pe această cale a câștigat multe biruinţe asupra omului. Când puterea voinţei slăbise și credinţa se micșorase, atunci aceia care stătuseră timp îndelungat curajoși pentru dreptate, au fost doborâţi de ispite. Moise, obosit de cei patruzeci de ani de rătăcire și necredinţă, a pierdut pentru o clipă încrederea în puterea Celui Infinit. El a căzut la hotarele ţării făgăduite. Tot așa s-a întâmplat și cu Ilie. El, care-și păstrase încrederea în Iehova în anii de secetă și de foamete, el, care stătuse ne-înfricat înaintea lui Ahab, el, care în aceea zi de încercare pe Carmel stătuse înaintea întregii naţiuni a lui Israel, ca singurul martor pentru Dumnezeul cel adevărat, într-o clipă de slăbiciune, a îngăduit fricii de moarte să învingă credinţa lui în Dumnezeu.

Şi astăzi lucrurile sunt la fel. Când suntem înconjuraţi de îndoială, uluiţi de împrejurări sau apăsaţi de sărăcie și suferinţă, Satana caută să clatine încrederea noastră în Iehova. Atunci el așază în faţă greșelile și ne ispitește să pierdem încrederea în Dumnezeu, să punem la îndoială dragostea Lui. El nădăjduiește să descurajeze sufletul și să rupă legătura noastră cu Dumnezeu.

Aceia care se găsesc în prima linie de luptă și sunt îndemnaţi de Duhul Sfânt să facă o lucrare deosebită, adesea vor simţi o reacţie atunci când apăsarea este îndepărtată. Descurajarea poate clătina credinţa cea mai eroică și poate slăbi voinţa cea mai statornică. Dar Dumnezeu înţelege și are încă milă și iubește. El citește motivele și scopurile inimii. Lecţia pe care conducătorii din lucrarea lui Dumnezeu trebuie să o înveţe este să aștepte cu răbdare să se încreadă atunci când totul pare întunecat. Cerul nu-i va lăsa să cadă în ziua încercării. Nimic nu este în aparenţă mai fără ajutor și cu toate acestea mai de neînvins decât sufletul care, simţindu-și nimicnicia, se sprijină pe Dumnezeu.

Lecţia din experienţa lui Ilie, și anume – să înveţi din nou cum să te încrezi în Dumnezeu în ceasul încercării – nu este numai pentru cei din poziţii de mare răspundere. Acela care a fost tăria lui Ilie este și astăzi puternic pentru a-l susţine pe orice copil al Său care se luptă, indiferent cât de slab este. De la fiecare, El așteaptă credincioșie și fiecăruia îi dă putere după nevoie. Omul este neputincios în propria putere, dar în tăria lui Dumnezeu poate fi puternic să biruiască păcatul și să îi ajute și pe alţii să biruiască. Satana nu poate niciodată să aibă un câștig de la acela care face din Dumnezeu apărarea sa. „Numai în Domnul, mi se zice, locuiesc dreptatea și puterea” (Isaia 45,24).

Creștine, Satana îţi cunoaște slăbiciunea; de aceea prinde-te de Iisus. Rămânând în dragostea lui Dumnezeu poţi face faţă oricărei încercări. Numai neprihănirea lui Hristos îţi poate da putere să oprești valul păcatului care inundă lumea. Adu credinţa în experienţa ta. Credinţa face mai ușoară orice povară, vindecă orice slăbiciune. Providenţele care acum sunt de neînţeles le poţi rezolva prin încrederea continuă în Dumnezeu. Mergi prin credinţă pe calea pe care El te îndrumă. Încercările vor veni, dar mergi înainte. Acest lucrul îţi va întări credinţa și te va face bun pentru slujire. Rapoartele istoriei sacre sunt scrise nu numai pentru ca să le citim și să ne minunăm, ci pentru ca aceeași credinţă care a lucrat în slujitorii lui Dumnezeu din vechime să lucreze și în noi. Domnul nu va lucra astăzi într-o manieră mai puţin vădită, oriunde se găsesc inimi credincioase, care să fie canale ale puterii Sale.

Nouă, asemenea lui Petru, ni se spun cuvintele: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta” (Luca 22,31.32).

Hristos nu îi va părăsi niciodată pe aceia pentru care a murit. Îl putem părăsi și putem fi copleșiţi de ispite, însă Hristos niciodată nu Se întoarce de la acela pentru care a plătit răscumpărarea cu viaţa Sa. Dacă viziunea noastră spirituală ar fi trezită, am putea vedea suflete plecate sub apăsare și împovărate de durere, încărcate ca un car sub greutatea snopilor și gata să moară în descurajare. Ar trebui să vedem îngerii care zboară repede în ajutorul acestor ispitiţi, împingând înapoi oștile care-i înconjoară și așezând picioarele lor pe temelia sigură. Luptele care se duc între cele două oștiri sunt tot atât de reale ca și acelea duse de oștile lumii acesteia, iar de rezultatul acestei lupte spirituale depind urmările veșnice.

În viziunea proorocului Ezechiel se vedea ceva ca o mână sub aripile heruvimului. Acest fapt trebuie să-i înveţe pe slujitorii lui Dumnezeu că puterea divină este aceea care aduce succesul. Aceia pe care Dumnezeu îi folosește ca soli ai Săi nu trebuie să creadă că lucrarea Lui depinde de ei. Fiinţele mărginite nu sunt lăsate să poarte această povară a răspunderii. Acela care nu doarme, care este mereu la lucrul pentru împlinirea planurilor Sale, va duce înainte lucrarea Sa. El va zădărnici planurile celor nelegiuiţi și va aduce confuzie în sfaturile acelora care complotează să aducă greutăţi poporului Său. Acela care este Împăratul, Domnul oștirilor, stă între heruvimi și în mijlocul frământărilor și tumultului popoarelor, El veghează încă asupra copiilor Săi. Când întăriturile împăraţilor vor fi distruse, când săgeţile mâniei vor străpunge inimile vrăjmașilor Săi, poporul Său va fi sigur în mâinile Sale.