De-a lungul veacurilor care s-au scurs din vremea lui Ilie, raportul vieţii și lucrării lui a adus inspiraţie și curaj acelora care au fost chemaţi să stea de partea dreptăţii în mijlocul apostaziei. Şi pentru noi, peste care a venit sfârșitul veacurilor (1 Corinteni 10,11), el are o însemnătate deosebită. Istoria se repetă. Lumea de astăzi își are Ahabii și Izabelele ei. Vremea de azi este o vreme de idolatrie, tot așa cum a fost aceea în care a trăit Ilie. Desigur, nu se mai văd altare, nu mai sunt chipuri asupra cărora să se oprească ochiul; cu toate acestea, mii de oameni slujesc zeilor acestei lumi – bogăţii, renume, plăceri și povești închipuite, care îngăduie omului să urmeze înclinaţiile unei inimi nerenăscute. Mulţi oameni au o concepţie greșită despre Dumnezeu și despre atributele Sale și slujesc tot așa un zeu fals, cum făceau închinătorii lui Baal. Mulţi chiar dintre aceia care pretind a fi creștini s-au unit cu influenţele care se împotrivesc în mod continuu lui Dumnezeu și adevărului Său. În felul acesta sunt determinaţi să se depărteze de cele dumnezeiești și să înalţe ce este omenesc.

Spiritul predominant al vremii noastre este de necredincioșie și apostazie – un spirit de pretinsă iluminare din cauza cunoașterii adevărului –, dar, în realitate, în cea mai oarbă încumetare. Teoriile omenești sunt înălţate și așezate acolo unde ar trebui să fie Dumnezeu și Legea Sa. Satana ispitește bărbaţi și femei la neascultare, cu promisiunea că în neascultarea lor vor găsi libertatea și independenţa care îi vor face zei. Se vede un spirit de împotrivire faţă de Cuvântul lămurit al lui Dumnezeu, de înălţare idolatră a înţelepciunii omenești mai presus de revelaţia divină. Oamenii îngăduie minţii lor să fie întunecată și încurcată prin conformarea cu obiceiurile și influenţele lumești, încât pare că au pierdut toată puterea de a deosebi lumina de întuneric, adevărul de rătăcire. Atât de mult s-au depărtat de calea cea dreaptă, încât susţin că părerile câtorva așa-numiţi filozofi sunt mai demne de încredere decât adevărurile Bibliei. Mustrările și făgăduinţele Cuvântului lui Dumnezeu, ameninţările împotriva neascultării și idolatriei – toate acestea par fără putere să le înmoaie inimile. O credinţă ca aceea pe care au dovedit-o Pavel, Petru și Ioan ei o privesc ca fiind demodată, mistică și nedemnă de inteligenţa gânditorilor moderni.

La început, Dumnezeu a dat Legea Sa omenirii, ca mijloc de a obţine fericirea și viaţa veșnică. Singura nădejde a lui Satana de a zădărnici planul lui Dumnezeu este să-i ducă pe bărbaţi și pe femei la neascultarea de Lege; și efortul lui continuu a fost și este să prezinte în mod denaturat învăţămintele ei și să-i micșoreze importanţa. Lovitura lui principală a fost și este încercarea de a schimba Legea, astfel ca oamenii să calce preceptele ei, pretinzând că ascultă de ea.

Un scriitor a asemănat încercarea de a schimba Legea lui Dumnezeu cu un obicei vechi, rău intenţionat, de a îndrepta într-o direcţie greșită un indicator așezat la o răscruce importantă de drumuri. Încurcătura și necazurile provocate astfel au fost mari.

Un indicator a fost înălţat de Dumnezeu pentru cei care călătoresc prin această lume. Un braţ al acestui indicator arată către ascultarea de bunăvoie de Creator, ca o cale către binecuvântare și viaţă, în timp ce braţul celălalt îndrumă către neascultare, ca fiind calea către mizerie și moarte. Calea către fericire a fost atât de clar definită, ca și drumurile către cetatea de scăpare din dispensaţiunea iudaică. Dar într-un moment nefericit pentru neamul omenesc, marele vrăjmaș al oricărui lucru bun a schimbat indicatorul, și mulţi au greșit drumul.

Prin Moise, Domnul îi îndrumase pe israeliţi: „Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: «Să nu care cumva să nu ţineţi Sabatele Mele, căci aceasta va fi între Mine și voi și urmașii voștri un semn după care se va cunoaște că Eu sunt Domnul, care sfinţesc. Să ţineţi Sabatul, căci el va fi pentru voi ceva sfânt. Cine va călca, va fi pedepsit cu moartea… Cine va face vreo lucrare în ziua Sabatului, va fi pedepsit cu moartea. Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu-l, ei și urmașii lor, ca un legământ necurmat. Aceasta va fi între Mine și copiii lui Israel un semn veșnic; căci în șase zile a făcut Domnul cerurile și pământul, iar în ziua a șaptea S-a odihnit și a răsuflat»” (Exodul 31,13-17).

În aceste cuvinte, Domnul a definit în mod lămurit ascultarea ca fiind calea către cetatea lui Dumnezeu, dar omul păcatului a schimbat indicatorul, făcându-l să arate o direcţie greșită. El a întemeiat un sabat fals și i-a determinat pe bărbaţi și pe femei să creadă că odihnindu-se în el ascultau porunca Creatorului.

Dumnezeu declară că ziua a șaptea este Sabatul Domnului. Când „au fost sfârșite cerurile și pământul”, El a înălţat această zi ca o amintire a lucrării Sale de creaţie. Odihnindu-Se în ziua a șaptea „de toată lucrarea Lui pe care o făcuse, Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfinţit-o” (Geneza 2,1-3).

La vremea ieșiri din Egipt, instituţia Sabatului a fost adusă în mod deosebit în faţa poporului lui Dumnezeu. În timp ce erau încă în robie, supraveghetorii au încercat să-i oblige să lucreze în Sabat, mărindu-le cantitatea de muncă ce se cerea săptămânal. Condiţiile de muncă li se făcuseră din ce în ce mai grele și cerinţele mai mari. Dar israeliţii au fost eliberaţi din robie și aduși într-un loc unde puteau păzi netulburaţi toate preceptele lui Iehova. La Sinai, Legea a fost rostită și textul ei, „scris cu degetul lui Dumnezeu” (Exodul 31,18) pe două table de piatră, a fost dat lui Moise. Timp de aproape patruzeci de ani de peregrinare, israeliţilor le-a fost continuu amintit despre ziua de odihnă rânduită de Dumnezeu, prin faptul că nu a căzut mană în ziua a șaptea și prin păstrarea minunată a părţii duble, ce cădea în ziua de pregătire. Înainte de intrarea în ţara făgăduită, israeliţii au fost îndrumaţi de Moise să păzească ziua de Sabat și să o sfinţească (Deuteronomul 5,12). Domnul a rânduit ca printr-o păzire credincioasă a poruncii Sabatului, copiilor lui Israel să le fie amintit continuu despre răspunderile lor faţă de El, ca fiind Creatorul și Răscumpărătorul lor. Dacă aveau să păzească Sabatul în adevăratul spirit, idolatria nu putea exista; dar, dacă cerinţele acestei porunci din Decalog aveau să fie date la o parte ca nefiind necesare, Creatorul avea să fie uitat, iar oamenii aveau să se închine idolilor. „Le-am dat și Sabatele Mele, să fie un semn între Mine și ei, pentru ca să știe că eu sunt Domnul care-i sfinţesc”. Totuși ei „au lăpădat poruncile Mele și n-au urmat legile Mele și… au pângărit Sabatele Mele, căci inima nu li s-a depărtat de la idolii lor”. Şi în chemarea către ei, de a se întoarce la El, le-a atras iarăși atenţia la importanţa păzirii cu sfinţenie a Sabatului. „Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru”, zicea El; „umblaţi întocmai după rânduielile Mele, păziţi poruncile Mele și împliniţi-le. Sfinţiţi Sabatele Mele, căci Ele sunt un semn între Mine și voi, ca să știţi că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru!” (Ezechiel 20,12.16.19.20)

Atrăgându-i atenţia lui Iuda la păcatele care au adus în cele din urmă asupra lor robia babiloniană, Domnul spunea: „Tu Îmi nesocotești locașurile Mele cele sfinte, Îmi spurci Sabatele”. „Îmi voi vărsa urgia peste ei și îi voi nimici cu focul mâniei Mele și le voi întoarce faptele lor asupra capului lor, zice Domnul, Dumnezeu” (Ezechiel 22,8.31)

La rezidirea Ierusalimului, în zilele lui Neemia, călcarea Sabatului a fost întâmpinată cu întrebarea cercetătoare: „Oare nu au lucrat așa părinţii voștri, și nu din pricina aceasta a trimis Dumnezeul nostru toate aceste nenorociri peste noi și peste cetatea aceasta? Şi voi aduceţi din nou mânia Lui împotriva lui Israel, pângărind Sabatul!” (Neemia 13,18)

Hristos, în timpul lucrării Sale pământești, a subliniat cerinţele obligatorii ale Sabatului și, în toată învăţătura Sa, a arătat respect pentru instituţia pe care El o întemeiase. În zilele Sale, Sabatul devenise atât de pervertit, încât păzirea lui reflecta caracterul egoist și arbitrar al oamenilor și nu caracterul lui Dumnezeu. Hristos a îndepărtat învăţăturile rătăcite prin care aceia care pretindeau a-L cunoaște pe Dumnezeu Îl reprezentau în mod greșit. Cu toate că a fost urmărit cu ostilitate nemiloasă de către rabini, nici măcar în aparenţă nu S-a conformat cerinţelor lor, ci a mers drept înainte, păstrând Sabatul conform Legii lui Dumnezeu.

Printr-o vorbire lămurită, a mărturisit cu privire la atitudinea Sa faţă de Legea lui Iehova. „Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu vor trece cerul și pământul nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile. Așa că, oricine va strica una dintre cele mai mici din aceste porunci și va învăţa pe oameni așa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine va păzi și va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor” (Matei 5,17-19).

În dispensaţiunea creștină, marele vrăjmaș al fericirii omului a făcut din Sabatul poruncii a patra o ţintă deosebită de atac. Satana spune: Voi lucra împotriva planului lui Dumnezeu. Îi voi împuternici pe urmașii mei să dea la o parte memorialul lui Dumnezeu – Sabatul zilei a șaptea. În felul acesta, voi arăta lumii că ziua sfinţită și binecuvântată de Dumnezeu a fost schimbată. Ziua aceea nu va trăi în minţile oamenilor. Voi șterge amintirea ei. Voi așeza în locul ei o zi care nu poartă pecetea lui Dumnezeu, o zi care nu poate fi un semn între Dumnezeu și poporul Său. Voi face ca aceia care acceptă ziua aceasta să pună asupra ei sfinţenia pe care Dumnezeu a așezat-o asupra zilei a șaptea.

Prin vicarul meu, mă voi înălţa pe mine. Ziua întâi va fi preamărită, iar lumea protestantă va primi acest sabat fals, ca fiind autentic. Prin nepăzirea Sabatului pe care Dumnezeu l-a instituit, voi arunca dispreţ asupra Legii Sale. Cuvintele „un semn între Mine și voi și urmașii voștri” le voi face să fie folosite în favoarea sabatului meu.

În felul acesta, lumea va deveni a mea. Eu voi fi conducătorul pământului, prinţul lumii. Voi stăpâni minţile sub puterea mea, în așa fel încât Sabatul lui Dumnezeu nu va fi o ţintă specială de dispreţ. Un semn?! Voi face din păzirea zilei a șaptea un semn al necredincioșiei faţă de autorităţile pământești. Legile omenești vor fi făcute atât de aspre, încât bărbaţii și femeile nu vor îndrăzni să păzească Sabatul zilei a șaptea. De frica lipsei de hrană și îmbrăcăminte se vor uni cu lumea în călcarea Legii lui Dumnezeu. Pământul va fi cu totul sub stăpânirea mea!

Prin rânduirea unui sabat fals, vrăjmașul a căutat să schimbe vremurile și Legea. Dar oare a reușit el să schimbe Legea lui Dumnezeu? Cuvintele din Exod, capitolul 31, constituie răspunsul. Cel care este același ieri, azi și în veci a spus despre Sabatul zilei a șaptea: „Să nu cumva să nu ţineţi sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine și voi, și urmașii voștri un semn… Acesta va fi țun semn veșnic” (Exodul 31,13.17). Indicatorul schimbat arată către o direcţie greșită, dar Dumnezeu nu S-a schimbat și nu Se schimbă. El este încă puternicul Dumnezeu al lui Israel. „Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă din vadră, sunt ca praful pe o cumpănă; El ridică ostroavele ca un bob de nisip. Libanul nu ajunge pentru foc, și dobitoacele lui nu ajung pentru arderea de tot. Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea Lui, nu sunt decât nimicnicie și deșertăciune” (Isaia 40,15-17). Şi El este acum tot atât de drept și de gelos pentru Legea Sa cum a fost și în zilele lui Ahab și Ilie.

Dar acum este dispreţuită această Lege! Iată că lumea de azi se găsește într-o răzvrătire făţișă împotriva lui Dumnezeu. Aceasta este cu adevărat o generaţie neascultătoare și plină de nerecunoștinţă, nesinceritate, formalism, mândrie și apostazie. Oamenii neglijează Biblia și urăsc adevărul. Iisus vede Legea Sa respinsă, iubirea Sa dispreţuită, iar pe trimișii Săi trataţi cu nepăsare. El vorbește prin bunătăţile Sale, dar ele nu sunt luate în seamă. Curţile templului sufletului omenesc au fost transformate în locuri de negustorie nesfântă. Egoismul și mândria, invidia și răutatea sunt îngăduite.

Mulţi nu se dau înapoi să batjocorească Cuvântul lui Dumnezeu. Aceia care cred acest Cuvânt așa cum este scris sunt luaţi în râs. Se vede un dispreţ crescând faţă de lege și ordine, care, indiscutabil, își are izvorul în călcarea poruncilor clare ale lui Iehova. Violenţa și crima sunt urmarea îndepărtării de calea ascultării. Priviţi nefericirea și suferinţa mulţimilor care se închină la altarele idolilor și care caută în zadar fericirea și pacea.

 Priviţi dispreţuirea aproape universală a poruncii Sabatului. Priviţi și nelegiuirea îndrăzneaţă a acelora care, în timp ce emit legi că să apere presupusa sfinţenie a primei zile a săptămânii, fac legi prin care legalizează comerţul cu băuturi alcoolice. Mai înţelepţi decât este scris, ei încearcă să forţeze conștiinţa oamenilor în timp ce aprobă un rău care distruge și abrutizează fiinţele create după chipul lui Dumnezeu. Însuși Satana este acela care inspiră o astfel de legislaţie. El știe bine că blestemul lui Dumnezeu va cădea asupra acelora care înalţă întocmirile omenești mai presus de cele dumnezeiești și face tot ce-i stă în putinţă să-i determine pe oameni să meargă pe calea largă, ce sfârșește în distrugere.

Atât de mult s-au închinat oamenii părerilor și instituţiilor omenești, încât aproape întreaga lume merge după idoli. Şi acela care a încercat să schimbe Legea lui Dumnezeu folosește orice născocire amăgitoare pentru a-i face pe bărbaţi și pe femei să se unească împotriva lui Dumnezeu și împotriva semnului prin care se recunosc cei neprihăniţi. Dar Domnul nu va îngădui la infinit ca Legea Sa să fie călcată și dispreţuită, fără să aducă pedeapsa. Vine un timp când „omul va trebui să-și plece în jos privirea semeaţă, și îngâmfarea lui va fi smerită: numai Domnul va fi înălţat în ziua aceea” (Isaia 2,11). Scepticismul poate lua în bătaie de joc cererile Legii lui Dumnezeu. Spiritul lumesc poate să-i contamineze pe mulţi și să pună stăpânire pe cei mai puţini, și cauza lui Dumnezeu își poate menţine terenul numai printr-un efort mare și printr-o jertfă continuă; cu toate acestea, până la urmă adevărul va triumfa glorios.

La încheierea lucrării lui Dumnezeu pe pământ, etalonul Legii va fi din nou înălţat. Religia falsă poate predomina, nelegiuirea poate abunda, dragostea multora se poate răci, crucea Calvarului poate fi pierdută din vedere, întunericul, asemenea unui văl de moarte, se poate întinde peste lumea întreagă, toată puterea curentului zilei se poate forma pentru a-l distruge pe poporul lui Dumnezeu, dar în ceasul celei mai mari primejdii, Dumnezeul lui Ilie va ridica unelte omenești ca să ducă o solie care nu poate fi adusă la tăcere. În orașele populate de pe pământ și în locurile unde oamenii au mers prea departe vorbind împotriva Celui Preaînalt, se va auzi glasul unei aspre mustrări. Oamenii îndrumaţi de Dumnezeu vor denunţa în mod curajos unirea bisericii cu lumea. Cu stăruinţă ei îi vor chema pe bărbaţi și pe femei să se întoarcă de la păzirea unei sărbători întocmite de om, la păzirea adevăratului Sabat. „Temeţi-vă de Dumnezeu și daţi-I slavă”, vor vesti ei fiecărui popor, „căci a venit ceasul judecăţii Lui; și închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor!” „Dacă se închină cineva fiarei și icoanei ei și primește semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui” (Apocalipsa 14,7-10).

Dumnezeu nu-Şi va călca legământul, nici nu va schimba ce a ieșit de pe buzele Sale. Cuvântul Său va rămâne tare pentru veșnicie, tot atât de neclintit ca și tronul Său. La judecată, acest legământ va fi proclamat, scris clar cu degetul lui Dumnezeu, iar lumea va fi adusă înaintea barei dreptăţii infinite pentru a-și primi sentinţa.

Astăzi, ca și în zilele lui Ilie, linia de despărţire dintre poporul păzitor al poruncilor lui Dumnezeu și închinătorii dumnezeilor falși este trasă în mod clar. „Până când vreţi să șchiopătaţi de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu mergeţi după El; iar dacă este Baal, mergeţi după Baal!” (1 Împăraţi 18,21). Şi solia pentru astăzi este: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare!… Ieșiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtași la păcatele ei, și să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit și au ajuns până la cer; Şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei” (Apocalipsa 18,2.4.5).

Nu este departe vremea când încercarea va veni pentru orice fiinţă. Păzirea sabatului fals ne va fi impusă. Lupta va fi între poruncile lui Dumnezeu și poruncile oamenilor. Aceia care se supun pas cu pas cerinţelor lumii și se conformează obiceiurilor ei, se vor supune puterilor existente decât să se expună batjocurii, insultei, ameninţărilor cu închisoarea și moartea. În vremea aceea, aurul va fi despărţit de zgură. Adevărata evlavie va fi deosebită clar de cea aparentă și superficială. Multe stele pe care le-am admirat pentru strălucirea lor se vor prăbuși în întuneric. Aceia care și-au asumat podoabele sanctuarului, dar care nu sunt îmbrăcaţi cu neprihănirea Domnului Hristos, se vor arăta atunci în rușinea propriei goliciuni.

Printre locuitorii pământului, răspândiţi pe tot cuprinsul lui, sunt cei care nu și-au plecat genunchiul în faţa lui Baal. Asemenea stelelor cerului care se văd numai noaptea, acești credincioși vor străluci atunci când întunericul acoperă pământul și negură mare popoarele. În Africa păgână, în ţările catolice ale Europei și Americii de Sud, în China, în Italia, în India, în insulele mării, în cele mai întunecate colţuri ale pământului, Dumnezeu are în rezervă o constelaţie a celor aleși, care vor străluci în mijlocul întunericului, făcând cunoscut în mod lămurit unei lumii decăzute puterea transformatoare a ascultării de Legea Sa. Chiar și acum ei se arată în fiecare popor, în fiecare limbă și în fiecare naţiune, și în ceasul celei mai cumplite apostazii, când Satana depune efortul suprem de a face ca „toţi, mici și mari, bogaţi și săraci, slobozi și robi” (Apocalipsa 13,16), să primească, sub pedeapsa cu moartea, semnul de supunere pentru o zi falsă de odihnă, acești credincioși „fără prihană și curaţi, copii ai lui Dumnezeu fără vină”… vor „străluci ca niște lumini în lume” (Filipeni 2,15).

Ce lucrare neînţeleaptă ar fi făcut Ilie dacă l-ar fi numărat pe Israel la vremea când judecăţile lui Dumnezeu cădeau asupra poporului apostaziat! Ar fi numărat numai unul de partea Domnului. Dar atunci când a spus: „… am rămas numai eu singur și caută să-mi ia viaţa”, cuvântul Domnului l-a liniștit: „Dar voi lăsa în Israel șapte mii de bărbaţi, și anume pe toţi cei ce nu și-au plecat genunchii înaintea lui Baal” (1 Împăraţi 19,14.18).

De aceea, nimeni să nu încerce să numere Israelul de astăzi, ci fiecare să aibă o inimă de carne, o inimă plină de simpatie duioasă, o inimă care, asemenea inimii lui Hristos, caută mântuirea unei lumi pierdute.