Până când a fost chemat la tron, la vârsta de treizeci și cinci de ani, Iosafat avusese înaintea lui exemplul bun al regelui Asa, care aproape în toate situaţiile critice făcuse „ce este plăcut înaintea Domnului” (1 Împăraţi 15,11). Într-o domnie prosperă, de douăzeci și cinci de ani, Iosafat a căutat să umble „în toată calea tatălui său Asa și nu s-a abătut deloc de la ea” (1 Împăraţi 22,43).

În străduinţele sale de a conduce cu înţelepciune, Iosafat a căutat să-și convingă supușii să ia atitudine categorică împotriva practicilor idolatre. Mulţi dintre oamenii din ţinutul lui aduceau „și tămâie pe înălţimi” (1 Împăraţi 22,43). Regele n-a distrus dintr-odată aceste altare, dar, de la început, a încercat să-l păzească pe Iuda de păcatele care caracterizau Regatul de Nord aflat sub domnia lui Ahab, cu care a fost contemporan timp de mai mulţi ani. Iosafat era credincios lui Dumnezeu. „El nu a căutat pe Baali; căci a alergat la Dumnezeul tatălui său și a urmat poruncile Lui, fără să facă ce făcea Israel”. Datorită credincioșiei sale, Domnul a fost cu el și „a întărit domnia în mâinile lui Iosafat” (2 Cronici 17,3-5).

„… Tot Iuda îi aduceau daruri. Şi a avut o mulţime de bogăţii și slavă. Inima lui s-a întărit din ce în ce în căile Domnului…” (2 Cronici 17,5.6). Pe măsură ce timpul trecea, iar reformele se îndeplineau, împăratul, „a îndepărtat din Iuda chiar și înălţimile și idolii” (2 Cronici 17,6 u.p.). „El a scos din ţară pe sodomiţii care mai rămăseseră de pe vremea tatălui său Asa” (1 Împăraţi 22, 46). Astfel, treptat, locuitorii din Iuda au fost eliberaţi de multe dintre primejdiile care ameninţaseră să întârzie în mod serios dezvoltarea lor spirituală.

În întregul regat poporul avea nevoie de instruire în Legea lui Dumnezeu. Siguranţa lor consta în înţelegerea acestei legi. Punându-și de acord viaţa cu cerinţele sale, ei deveneau credincioși atât faţă de Dumnezeu, cât și faţă de oameni. Cunoscând lucrul acesta, Iosafat a luat măsuri pentru a oferi poporului o îndrumare amănunţită în Sfintele Scripturi. Prinţii care aveau răspunderea diferitelor părţi ale regatului erau îndrumaţi să rânduiască învăţători pentru o lucrare plină de credincioșie. Prin numire regală, acești învăţători, lucrând sub directa supraveghere a prinţilor, „s-au dus să înveţe pe oameni în cetăţile lui Iuda” (2 Cronici 17,7-9). Şi pe măsură ce mulţi se străduiau să înţeleagă cerinţele lui Dumnezeu și să îndepărteze păcatul, se producea o reformă.

Iosafat a datorat mult din prosperitatea lui ca rege măsurilor înţelepte pentru împlinirea nevoilor spirituale ale supușilor. În ascultarea de Legea lui Dumnezeu se găsește un mare câștig. În conformitate cu cerinţele divine, se găsește o putere transformatoare, care aduce pace și bună învoire între oameni. Dacă învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu ar avea o influenţă stăpânitoare în viaţa fiecărui bărbat și a fiecărei femei, dacă mintea și inima ar fi aduse sub puterea Lui, relele care există astăzi în viaţa oamenilor și a naţiunilor nu și-ar mai avea locul. Din fiecare cămin ar porni o influenţă care ar face bărbaţi și femei puternici în înţelegere spirituală și în putere morală și, în felul acesta, naţiunile și indivizii ar fi așezaţi pe un teren prielnic.

Timp de mulţi ani, Iosafat a trăit în pace, nefiind tulburat de popoarele înconjurătoare. „Groaza Domnului a apucat toate împărăţiile ţărilor dimprejurul lui Iuda și nu au făcut război împotriva lui Iosafat” (2 Cronici 17,10). Din Filistia primea tribut în bani și daruri; din Arabia, cirezi mari de oi și de capre. „Iosafat se ridicase la cea mai înaltă treaptă de mărire. A zidit în Iuda cetăţui și cetăţi pentru merinde… o ceată de oameni viteji, ca ostași, … erau în slujba împăratului, afară de aceia pe care îi pusese împăratul în cetăţile întărite ale lui Iuda” (2 Cronici 17,12-19). Binecuvântat din belșug cu „bogăţii și cinste” (2 Cronici 18,1), a fost în stare să răspândească o influenţă puternică în favoarea adevărului și a dreptăţii.

La câţiva ani după venirea la domnie, Iosafat, acum în culmea prosperităţii, a consimţit la căsătoria fiului său Ioram cu Atalia, fiica lui Ahab și a Izabelei. Prin această unire s-a legat între Regatele lui Iuda și Israel o alianţă care nu a fost în planul divin și care, într-o vreme de criză, a adus dezastru pentru rege și pentru mulţi dintre supușii lui.

Într-o anumită împrejurare, Iosafat l-a vizitat pe regele lui Israel la Samaria. Vizitatorului regal de la Ierusalim i s-a arătat o cinste deosebită și, înainte de încheierea vizitei sale, a fost convins să se unească cu regele lui Israel pentru a lupta împotriva sirienilor. Ahab nădăjduia că, unindu-și forţele cu acelea ale lui Iuda, putea câștiga Ramotul, una dintre vechile cetăţi de scăpare care, susţinea el, aparţinea de drept israeliţilor.

Cu toate că Iosafat, într-un moment de slăbiciune, a făgăduit în mod pripit să se unească cu regele lui Israel în război împotriva sirienilor, totuși judecata lui mai bună l-a făcut să caute voia lui Dumnezeu cu privire la acest angajament. „Apoi, Iosafat a zis împăratului lui Israel: «Întreabă acum, te rog, cuvântul Domnului». Împăratul lui Israel a strâns pe proroci, în număr de patru sute, și le-a zis: «Să ne ducem la luptă împotriva Ramotului din Galaad sau să-mi văd de treabă?» Şi ei au răspuns: «Suie-te și Dumnezeu o va da în mâinile împăratului»” (2 Cronici 18,4,5).

Nemulţumit, Iosafat a căutat să cunoască într-un mod mai sigur voia lui Dumnezeu. „Dar Iosafat a zis: «Nu mai este aici niciun proroc al Domnului prin care să-l putem întreba?»” (vers. 60). „Mai este un om prin care am putea să întrebăm pe Domnul”, a răspuns Ahab, „dar îl urăsc, căci nu-mi prorocește nimic bun, nu prorocește decât rău: este Mica, fiul lui Imla” (1 Împăraţi 22,8). Iosafat a fost hotărât în cererea lui ca să fie chemat omul lui Dumnezeu și după ce acesta s-a arătat înaintea lor și a fost somat de Ahab să jure că nu va spune „decât adevărul în Numele Domnului,” Mica a răspuns: „Văd tot Israelul risipit pe munţi, ca niște oi care n-au păstor. Şi Domnul zice: «Oamenii aceia n-au stăpân; să se întoarcă fiecare acasă în pace»” (vers. 16.17).

Cuvintele prorocului ar fi trebuit să fie îndestulătoare pentru a arăta regilor că planul lor nu era aprobat de Cer, dar niciunul dintre regi n-a fost dispus să ia seama la avertizare. Ahab își stabilise drumul și era hotărât să-l urmeze. Iosafat își dăduse cuvântul de onoare: „Vom merge la luptă cu tine” (2 Cronici 18,3) și, după ce făcuse o așa făgăduinţă, n-a vrut să-și retragă forţele. „Împăratul lui Israel și Iosafat, împăratul lui Iuda, s-au suit la Ramot din Galaad” (1 Împăraţi 22,29).

În timpul luptei care a urmat, Ahab a fost atins de o săgeată și la apusul soarelui a murit: „La apusul soarelui s-a strigat în toată tabăra: «Să plece fiecare în cetatea lui și să plece fiecare în ţara lui»” (vers. 36). Astfel s-a împlinit cuvântul prorocului.

Din această bătălie dezastruoasă, Iosafat s-a reîntors la Ierusalim. Când se apropia de cetate, prorocul Iehu l-a întâmpinat cu mustrarea; „Cum de ai ajutat tu pe cel rău și ai iubit pe cei ce urăsc pe Domnul? Din pricina aceasta este mâniat Domnul pe tine. Dar tot se mai găsește ceva bun în tine, căci ai înlăturat din ţară idolii și ţi-ai pus inima să caute pe Dumnezeu” (2 Cronici 19,2,3).

Ultimii ani ai domniei au fost în mare măsură petrecuţi cu întărirea apărării naţionale și spirituale a lui Iuda. El, „a mai făcut o călătorie prin mijlocul poporului, de la Beer-Şeba, până la muntele lui Efraim, și ia adus înapoi la Domnul, Dumnezeul părinţilor lor” (vers. 4).

Unul dintre pașii cei mai importanţi făcuţi de rege a fost înfiinţarea și întreţinerea unei curţi de justiţie competente. „A pus judecători în toate cetăţile întărite din ţara lui Iuda, în fiecare cetate. Şi a zis judecătorilor: «Luaţi seama la ce veţi face, căci nu pentru oameni veţi rosti judecăţi, ci pentru Domnul, care va fi lângă voi când le veţi rosti. Acum frica Domnului să fie peste voi; vegheaţi asupra faptelor voastre, căci la Domnul, Dumnezeul nostru nu este nicio nelegiuire, nici nu se are în vedere faţa oamenilor, nici nu se primesc daruri»” (vers. 5-7).

Sistemul a fost îmbunătăţit prin întemeierea unei curţi de apel la Ierusalim. Iosafat „a pus aici, pentru judecăţile Domnului și pentru neînţelegeri, leviţi, preoţi și căpetenii dintre părinţii lui Israel” (vers. 8).

Regele i-a îndemnat pe acești judecători să fie credincioși. „Voi să lucraţi în frica Domnului, cu credinţă și curăţie de inimă”, le-a zis el. „În orice neînţelegere, care vă va fi spusă de fraţii voștri, care locuiesc în cetăţile lor, și anume: cu privire la un omor, la o lege, la o poruncă, la învăţături și rânduieli, să-i luminaţi, ca să nu se facă vinovaţi faţă de Domnul și să nu izbucnească mânia Lui peste voi și peste fraţii voștri. Așa să lucraţi și nu veţi fi vinovaţi.

Şi iată că aveţi în frunte pe marele preot Amaria, pentru toate treburile Domnului și pe Zebadia, fiul lui Ismael, căpetenia casei lui Iuda, pentru toate treburile împăratului, și aveţi înainte, ca dregători, pe leviţi. Întăriţi-vă și lucraţi și Domnul să fie cu cel ce va face binele” (vers. 9-11).

Prin garantarea plină de atenţie a drepturilor și libertăţilor supușilor lui, Iosafat a subliniat consideraţia pe care orice membru al familiei omenești o primește de la Dumnezeul dreptăţii, care conduce peste toţi. „Dumnezeu stă în adunarea lui Dumnezeu; El judecă în mijlocul dumnezeilor”. Şi aceia care sunt rânduiţi să lucreze ca judecători sub autoritatea Lui trebuie să facă „dreptate celui slab și orfanului”, să le dea „dreptate nenorocitului și săracului”, să-l scape „pe cel nevoiaș și lipsit, izbăvindu-l din mâna celor răi” (Psalmi 82,1.3.4).

Către încheierea domniei lui Iosafat, Regatul lui Iuda a fost invadat de o oștire la apropierea căreia locuitorii ţării aveau motive să se teamă. „Fiii lui Moab și fiii lui Amon, și cu ei niște maoniţi, au pornit cu război împotriva lui Iosafat.” Ştiri despre această invazie au ajuns la împărat printr-un sol care s-a înfăţișat cu înspăimântătorul cuvânt: „O mare mulţime înaintează împotriva ta de dincolo de mare, din Siria, și sunt la Haţeţon-Tamar, adică En-Ghedi” (2 Cronici 20,1.2).

Iosafat era un om curajos și viteaz. Timp de ani de zile își întărise oștile și cetăţile sale fortificate. Era bine pregătit să facă faţă aproape oricărui vrăjmaș. Cu toate acestea, în această criză, el nu și-a pus încrederea în braţul omenesc. Nu prin armate disciplinate și prin cetăţi întărite, ci printr-o credinţă vie în Dumnezeul lui Iuda putea nădăjdui să câștige biruinţa asupra acestor păgâni, care se făleau cu puterea lor de a-l umili pe Iuda în ochii popoarelor.

„În spaima sa, Iosafat și-a îndreptat faţa să caute pe Domnul, și a vestit un post pentru tot Iuda. Iuda s-a adunat să cheme pe Domnul și au venit din toate cetăţile lui Iuda să caute pe Domnul” (vers. 3.4).

Stând în curtea templului, înaintea poporului său, Iosafat și-a revărsat sufletul în rugăciune, cerând împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu, în timp ce mărturisea starea de neajutorare a lui Israel: „Doamne, Dumnezeul părinţilor noștri”, se ruga el, „nu ești Tu Dumnezeu în ceruri și nu stăpânești Tu peste toate împărăţiile neamurilor? Oare nu ai Tu în mână tăria și puterea, așa că nimeni nu ţi se poate împotrivi? Oare n-ai izgonit Tu, Dumnezeul nostru, pe locuitorii ţării acesteia dinaintea poporului Tău Isarel, și n-ai dat-o Tu pentru totdeauna de moștenire seminţiei lui Avraam care Te iubea? Ei au locuit-o și și-au zidit în ea un locaș sfânt pentru Numele Tău, zicând: «Dacă va veni peste noi vreo nenorocire, sabia, judecata, ciuma sau foametea, ne vom înfăţișa înaintea casei acesteia și înaintea Ta, căci Numele Tău este în casa aceasta; vom striga către Tine din mijlocul strâmtorării noastre și Tu ne vei asculta și ne vei mântui!

Acum iată, fiii lui Amon și ai lui Moab și cei din muntele Seir, la care nu ai îngăduit lui Israel să intre, când venea din ţara Egiptului – căci s-a abătut de la ei și nu i-a nimicit – iată-i cum ne răsplătesc acum, venind să ne izgonească din moștenirea Ta, pe care ne-ai dat-o în stăpânire! O, Dumnezeul nostru, nu-i vei judeca tu pe ei? Căci noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi, care înaintează împotriva noastră, și nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt îndreptaţi spre Tine!»” (vers. 6-12)

Cu încredere, Iosafat putea să spună despre Domnul: „… ochii noști sunt îndreptaţi spre Tine”. Ani de zile, el învăţase poporul să se încreadă în Acela care în veacurile trecute intervenise deseori să-i scape pe cei aleși ai Săi de distrugere totală; și acum, când regatul era în primejdie, Iosafat nu stătea singur; „tot Iuda stătea înaintea Domnului, cu pruncii, nevestele și fiii lor” (vers. 13). În unire, posteau și se rugau. În unire, ei se rugau stăruitor Domnului să-i pună pe vrăjmașii lor în încurcătură, pentru ca Numele lui Iehova să fie proslăvit.

Dumnezeule, nu tăcea!

Nu tăcea și nu Te odihni, Dumnezeule!

… și cei ce te urăsc înalţă capul.

Fac planuri pline de vicleșug împotriva poporului Tău,

și se sfătuiesc împotriva celor ocrotiţi de tine.

„Veniţi”, zic ei, „să-i nimicim din mijlocul neamurilor.

ca să nu se mai pomenească numele lui Israel!”

Se strâng toţi cu o inimă,

fac un legământ împotriva Ta:

corturile lui Edom și ismaeliţii,

Moab și hagareniţii,

Ghedal, Amon, Amalec…

Fă-le ca lui Madian,

ca lui Sisera, ca lui Iabin la pârâul Chison…

Să fie rușinaţi și îngroziţi pe vecie,

să le roșească obrazul de rușine și să piară!

Că să știe că numai Tu, al cărui Nume este Domnul,

Tu ești Cel Preaînalt pe tot pământul (Psalmi 83,1-6.9.17.18).

Când poporul s-a unit cu regele lor că să se umilească înaintea lui Dumnezeu și să-L cheme, Duhul Domnului a venit peste Iahaziel, un levit dintre fiii lui Asaf, și a zis:

„Ascultaţi tot Iuda și locuitorii din Ierusalim și tu, împărate Iosafat! Așa vorbește Domnul: «Nu vă temeţi și nu vă înspăimântaţi dinaintea acestei mari mulţimi, căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu. Mâine, pogorâţi-vă împotriva lor. Ei se vor sui pe dealul Tiţ, și-i veţi găsi la capătul văii, în faţa pustiei Ieruel. Nu veţi avea de luptat în lupta aceasta; așezaţi-vă, staţi acolo și veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul. Iuda și Ierusalim, nu vă temeţi și nu vă spăimântaţi; mâine, ieșiţi-le înainte și Domnul va fi cu voi».

Iosafat s-a plecat cu faţa la pământ și tot Iuda și locuitorii Ierusalimului s-au aruncat înaintea Domnului să se închine înaintea Lui, leviţii dintre fiii Chehatiţilor și dintre fiii Coreiţilor s-au sculat și au lăudat cu glas tare și puternic pe Domnul, Dumnezeul lui Israel.

A doua zi, au pornit dis-de-dimineaţă spre pustia Tecoa. La plecarea lor, Iosafat a venit și a zis: «Ascultaţi-mă, Iuda și toţi locuitorii Ierusalimului! Încredeţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru și veţi fi întăriţi; încredeţi-vă în prorocii Lui și veţi izbuti.» Apoi, în învoire cu poporul, a numit niște cântăreţi care, îmbrăcaţi cu podoabe sfinte și mergând înaintea oștirii, lăudau pe Domnul și ziceau: «Lăudaţi pe Domnul, căci îndurarea Lui ţine în veac!»” (2 Cronici 20,14-21). Acești cântăreţi au mers în fruntea oștirii, înălţând glasurile în laudă către Dumnezeu pentru făgăduinţele biruinţei.

Era o singură cale de a merge la luptă împotriva oștirii vrăjmașului – lăudându-L pe Domnul cu cântări și înălţându-L pe Dumnezeul lui Israel. Aceasta a fost marșul lor de luptă. Ei erau îmbrăcaţi în frumuseţea sfinţeniei. Dacă astăzi ar fi mai multă laudă la adresa lui Dumnezeu, nădejdea, curajul și credinţa ar crește continuu. Şi oare nu aceasta ar întări mâinile luptătorilor viteji, care stau astăzi în apărarea adevărului?

„… Domnul a pus o pândă împotriva fiilor lui Amon și ai lui Moab și împotriva celor din muntele Seir, care veniseră să-i nimicească cu desăvârșire și să-i prăpădească. Şi, după ce au isprăvit cu locuitorii din Seir, s-au ajutat unii pe alţii să se nimicească.

Când au ajuns pe înălţimea de unde se zărește pustia, s-au uitat înspre mulţime, și iată că ei erau niște trupuri moarte, întinse pe pământ, și nimeni nu scăpase” (vers. 22-24).

Dumnezeu a fost tăria lui Iuda în această criză și El este tăria poporului Său astăzi. Nu trebuie să ne încredem în căpetenii și nici să-i punem pe oameni în locul lui Dumnezeu. Să ne aducem aminte că fiinţele omenești sunt supuse căderii și greșelii și că El, care are toată puterea, este turnul nostru puternic de apărare. În orice nevoie trebuie să știm că lupta este a Sa. Rezervele Sale sunt nelimitate, iar imposibilităţile aparente vor face biruinţa cu atât mai mare.

„Mântuiește-ne Dumnezeul mântuirii, strânge-ne și scoate-ne din mijlocul neamurilor, ca să lăudăm Numele Tău cel sfânt și să ne punem slava în a Te lăuda!” (1 Cronici 16,35)

Încărcaţi de pradă, luptătorii lui Iuda s-au întors „veseli… la Ierusalim, căci Domnul îi umpluse de bucurie, izbăvindu-i de vrăjmașii lor. Au intrat în Ierusalim și în casa Domnului, în sunete de alăute, de arfe și trâmbiţe” (vers. 27.28). Mare era motivul bucuriei lor. În ascultare de porunca: „Nu veţi avea de luptat în lupta aceasta. Așezaţi-vă, staţi acolo și veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul… nu vă temeţi și nu vă spăimântaţi” (vers. 17), ei își puseră întreaga încredere în Dumnezeu, iar El Se dovedise cetăţuia și eliberatorul lor. Acum puteau cânta și înţelege imnurile inspiratoare ale lui David:

Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru,

un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi…

El a sfărâmat arcul și a rupt suliţa,

a ars cu foc carele de război.

„Opriţi-vă și să știţi că Eu sunt Dumnezeu:

Eu stăpânesc peste neamuri,

Eu stăpânesc pe Pământ”.

Domnul oștirilor este cu noi,

Dumnezeul lui Iacov

este un turn de scăpare pentru noi” (Psalmi 46,1.9-11).

Ca și Numele Tău, Dumnezeule,

Şi lauda Ta răsună până la marginile pământului;

dreptatea Ta este plină de îndurare.

Se bucură Muntele Sionului,

și se veselesc fiicele lui Iuda de judecăţile Tale…

Iată, Dumnezeul acesta

este Dumnezeul nostru în veci de veci;

El va fi călăuza noastră până la moarte

                                                                  (Psalmi 48,10.11.14).

Prin credinţa conducătorului lui Iuda și a oștirilor lui, „groaza Domnului a apucat toate împărăţiile celorlalte ţări, când au auzit că Domnul luptase împotriva vrăjmașilor lui Israel. Şi împărăţia lui Iosafat a fost liniștită, și Dumnezeul lui i-a dat pace de jur împrejur” (2 Cronici 20,29.30).