Influenţa rea pe care Izabela o exercitase de la început asupra lui Ahab a continuat în anii de mai târziu ai vieţii lui și a adus roade în fapte de rușine și de violenţă, care rar au fost egalate în istoria sfântă. „N-a fost nimeni care să se fi vândut pentru ca să facă rău înaintea Domnului ca Ahab, pe care nevastă-sa Izabela îl aţâţa la aceasta.”

Având din fire o înclinaţie către lăcomie, Ahab, întărit și susţinut în nelegiuire de Izabela, urmase pornirile inimii lui păcătoase, până când a ajuns stăpânit cu totul de spiritul egoismului. El nu punea nicio piedică dorinţelor sale; socotea că lucrurile pe care le dorea sunt ale lui de drept.

Această trăsătură dominantă a lui Ahab, care a influenţat într-un mod atât de dezastruos viitorul regatului, sub conducerea urmașilor săi, s-a văzut într-o întâmplare care a avut loc atunci când Ilie era încă proroc în Israel. Nu departe de palatul regelui era o vie care aparţinea lui Nabot din Izreel. Ahab și-a pus de gând să pună stăpânire pe această bucată de vie și și-a propus s-o cumpere sau să dea în schimb o altă bucată de pământ. „Dă-mi mie via”, i-a zis el lui Nabot, „să fac din ea o grădină de verdeţuri, căci este foarte aproape de casa mea. În locul ei îţi voi da o vie mai bună sau dacă-ţi vine bine, îţi voi plăti preţul ei în argint.”

Nabot își preţuia mult via, pentru că fusese a părinţilor lui, și a refuzat să i-o dea. „Să mă ferească Domnul”, a răspuns el, „să-ţi dau moștenirea părinţilor mei!” După legea levitică, nicio bucată de pământ nu putea fi înstrăinată pentru totdeauna prin vânzare sau prin schimb; toţi copiii lui Israel trebuiau să păstreze moștenirea seminţiei părinţilor lor (Numeri 36,7).

Refuzul lui Nabot l-a îmbolnăvit pe monarhul egoist. „Ahab a intrat în casă trist și mâniat din pricina cuvintelor pe care i le spusese Nabot din Izreel… S-a culcat pe pat, și-a întors faţa și n-a mâncat nimic.”

Izabela a înţeles repede despre ce este vorba și, indignată că cineva a putut refuza cererea regelui, l-a asigurat că nu trebuie să mai fie trist. „Oare nu domnești tu acum peste Israel?” i-a zis ea. „Scoală-te, ia și mănâncă și fii cu inima veselă, căci eu îţi voi da via lui Nabot din Izreel.”

Ahab nu s-a frământat cu privire la mijlocul prin care soţia lui avea să-i dea lucrul dorit, și Izabela a pornit îndată să-și aducă la îndeplinire planul ei nelegiuit. Ea a scris scrisori în numele regelui, le-a sigilat cu pecetea lui și le-a trimis bătrânilor cetăţii în care locuia Nabot, zicând: „Vestiţi un post; puneţi pe Nabot în fruntea poporului și puneţi-i în faţă doi oameni de nimic, care să mărturisească astfel împotriva lui: «Tu ai blestemat pe Dumnezeu și pe împăratul!» Apoi scoateţi-l afară, împroșcaţi-l cu pietre și să moară.”

Porunca a fost ascultată. „Oamenii din cetatea lui Nabot, bătrânii și dregătorii care locuiau în cetate, au făcut cum le spusese Izabela, după cum era scris în scrisorile pe care la trimisese ea.” Apoi, Izabela s-a dus la rege și i-a poruncit să se scoale și să ia în stăpânire via. Iar Ahab, fără să ţină seama de consecinţe, a urmat orbește sfatul ei și s-a dus să ia în stăpânire proprietatea râvnită.

Regelui nu i-a fost îngăduit să se bucure nemustrat de ceea ce câștigase prin fraudă și vărsare de sânge. „Cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie Tișbitul astfel: «Scoală-te și pogoară-te înaintea lui Ahab, împăratul lui Israel, la Samaria; iată-l este în via lui Nabot, unde s-a pogorât s-o ia în stăpânire. Să-i spui: Așa vorbește Domnul: ’Nu ești tu un ucigaș, un hoţ?’»” Şi apoi Domnul l-a îndrumat pe Ilie să rostească asupra lui Ahab o judecată groaznică.

Prorocul s-a grăbit să aducă la îndeplinire porunca divină. Conducătorului vinovat, întâlnindu-l pe solul aspru al lui Iehova, faţă în faţă, în vie, a dat glas uimirii și spaimei lui prin cuvintele: „M-ai găsit vrăjmașule?”

Fără ezitare, solul Domnului a răspuns: „Te-am găsit, pentru că te-ai vândut ca să faci ce este rău înaintea Domnului. Iată ce zice Domnul: «Voi aduce nenorocirea peste tine: te voi mătura, voi nimici pe oricine este al lui Ahab, fie rob, fie slobod în Israel»”. Nu trebuia să se manifeste niciun semn de milă. Casa lui Ahab urma să fie distrusă cu totul, asemenea „casei lui Ieroboam, fiul lui Nebat, și casei lui Beșa, fiul lui Ahia”, a declarat Domnul prin slujitorul Său, pentru că „M-ai mâniat și ai făcut pe Israel să păcătuiască”.

Iar despre Izabela, Domnul a spus: „Câinii vor mânca pe Izabela lângă întăritura Izreelului. Cine va muri în cetate din casa lui Ahab, va fi mâncat de câini, iar cine va muri pe câmp va fi mâncat de păsările cerului.”

Când împăratul a auzit această solie înfricoșătoare, „și-a rupt hainele și și-a pus un sac pe trup și a postit: se culca cu sacul acesta și mergea încet”.

„Şi cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie Tișbitul, astfel: «Ai văzut cum s-a smerit Ahab înaintea Mea? Pentru că s-a smerit înaintea Mea, nu voi aduce nenorocirea în timpul vieţii lui; ci în timpul fiului său voi aduce nenorocirea casei lui!»”

După mai puţin de trei ani, împăratul Ahab și-a găsit moartea prin mâinile sirienilor. Ahazia, urmașul lui, „a făcut ce este rău înaintea Domnului și a umblat în calea tatălui său și în calea mamei sale și în calea lui Ieroboam”. „A slujit lui Baal și s-a închinat înaintea lui, și a mâniat pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, cum făcuse și tatăl său” (1 Împăraţi 22,52,53). Dar judecăţile au urmat de aproape păcatelor regelui răzvrătit. Un război dezastruos cu Moabul, și după aceea un accident în care propria viaţă a fost ameninţată au descoperit mânia lui Dumnezeu împotriva lui.

Căzând „prin zăbrelele odăii lui de sus”, Ahazia, grav rănit și temându-se de ceea ce ar putea urma, a trimis câţiva slujitori ai săi să-l întrebe pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, dacă se va însănătoși sau nu. Se credea să dumnezeul Ecronului dădea informaţii prin mijlocirea preoţilor lui cu privire la evenimentele viitoare. Mulţi oameni veneau să întrebe; dar prezicerile rostite acolo și informaţiile date veneau de la prinţul întunericului.

Slujitorii lui Ahazia au fost întâmpinaţi de un bărbat al lui Dumnezeu, care i-a îndrumat să se întoarcă la împărat cu solia; „Așa vorbește Domnul: Oare nu este Dumnezeu în Israel, de trimiteţi să întrebe pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului? De aceea nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri.” După ce și-a rostit solia, prorocul a plecat.

Slujitorii uimiţi s-au grăbit să se întoarcă la rege și i-au repetat cuvintele omului lui Dumnezeu. Regele a întrebat: „Ce înfăţișare avea omul acela?” Ei au răspuns: „Era îmbrăcat cu o manta de păr și încins cu o curea la mijloc”. „Este Ilie Tișbitul!” a exclamat Ahazia. El știa că dacă străinul pe care-l întâlniseră solii fusese într-adevăr Ilie, atunci cuvintele de condamnare rostite aveau să se împlinească cu siguranţă. Dorind să înlăture, dacă ar fi fost posibil, judecata ameninţătoare, el s-a hotărât să trimită după proroc.

De două ori a trimis Ahazia câte o grupă de ostași să-l intimideze pe proroc și de două ori mânia lui Dumnezeu a căzut peste ei ca judecată. A treia grupă de ostași s-au umilit înaintea lui Dumnezeu, iar comandantul lor, când s-a apropiat de solul Domnului, „și-a plecat genunchii înaintea lui Ilie, și i-a zis, rugându-l: «Omule al lui Dumnezeu, te rog, viaţa mea și viaţa acestor cincizeci de oameni, slujitorii tăi, să fie scumpă înaintea ta».”

„Îngerul Domnului a zis lui Ilie: «Pogoară-te împreună cu el, n-ai nicio frică de el». Ilie s-a sculat și s-a pogorât cu el la împărat. El i-a zis: «Așa vorbește Domnul: Pentru că ai trimis soli să întrebe pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, ca și cum n-ar fi în Israel Dumnezeu al cărui cuvânt să-l poţi întreba, nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri.»”

În timpul domniei tatălui său, Ahazia fusese martorul lucrărilor minunate ale Celui Preaînalt. Văzuse dovezile înfricoșătoare pe care Dumnezeu i le dăduse Israelului apostaziat, cu privire la modul în care El îi privește pe aceia care dau la o parte cerinţele obligatorii ale Legii Sale. Ahazia lucrase ca și când aceste realităţi înfricoșătoare erau doar niște vorbe goale, în loc să-și umilească inima înaintea Domnului mersese după Baal, și, în cele din urmă, se aventurase și în cel mai îndrăzneţ act de nelegiuire. Răzvrătit și nevrând să se pocăiască, „Ahazia a murit, după cuvântul Domnului rostit prin Ilie”.

Istoria păcatului regelui Ahazia și pedepsirea lui pentru păcat cuprinde o avertizare pe care nimeni nu o poate trata cu ușurinţă, fără să fie pedepsit. Oamenii de astăzi poate nu dau cinste unor zei păgâni, și cu toate acestea, mii se închină la altarul lui Satana, tot așa cum a făcut regele lui Israel. Spiritul de idolatrie este răspândit în lumea de astăzi, dar sub influenţa știinţei și a educaţiei a căpătat forme mai rafinate și mai atrăgătoare decât în zilele lui Ahazia. Fiecare zi adaugă dovezi dureroase ale slăbirii credinţei în cuvântul sigur al prorociei și, în locul ei, superstiţia și vrăjitoria satanică pun stăpânire pe minţile multora.

Astăzi, misterele închinării păgâne sunt înlocuite de asociaţii și ședinţe secrete, taine și minuni ale spiritiștilor. Dezvăluirile acestora sunt primite cu ușurinţă de mii de oameni care refuză să primească lumina din Cuvântul lui Dumnezeu prin Duhul Său. Cei ce cred în spiritism pot vorbi cu dispreţ despre vrăjitorii din vechime, dar amăgitorul cel mare râde triumfător când ei se supun șireteniilor lui într-o formă diferită.

Sunt mulţi care se dau înapoi cu groază de la gândul consultării celor ce practică spiritismul, dar care sunt atrași de formele cele mai atrăgătoare ale spiritismului. Alţii sunt duși în rătăcire de învăţăturile știinţei creștine și de misticismul teozofiei și al altor religii orientale.

Apostolii majorităţii formelor de spiritism pretind că au puterea de vindecare. Ei atribuie această putere electricităţii, magnetismului, așa-numitor „remedii simpatice” sau forţelor latente dinăuntrul minţii omului. Şi nu sunt puţini aceia care, chiar în acest veac creștin, merg la asemenea vindecători în loc să se încreadă în puterea viului Dumnezeu și în priceperea medicilor bine pregătiţi. Mama care veghează la patul copilului ei bolnav exclamă: „Nu pot face mai mult! Nu este niciun medic care să aibă putere să-mi vindece copilul?” Cineva îi spune despre vindecările miraculoase făcute de un vrăjitor sau vindecător prin magnetism și ea îi încredinţează pe micuţul ei, așezându-l direct în mâna lui Satana, ca și când ar fi lângă ea. În multe cazuri, viaţa viitoare a copilului este stăpânită de o putere satanică de care pare cu neputinţă să scape.

Dumnezeu avea motive să fie mâniat din cauza nelegiuirii lui Ahazia. Ce nu făcuse El ca să câștige inima poporului Israel și să îi inspire încredere în El? Timp de veacuri, dăduse poporului Său dovezi de bunătate și dragoste nemaiîntâlnite. De la început, el dovedise că-Şi „găsea plăcerea în fiii oamenilor” (Proverbe 8,31). El fusese un ajutor întotdeauna prezent, pentru aceia care-L căutaseră cu sinceritate. Cu toate acestea, acum regele lui Israel, întorcându-I spatele lui Dumnezeu ca să ceară ajutor celui mai aprig vrăjmaș al poporului Său, făcea cunoscut păgânilor că avea mai multă încredere în idolii lor decât în Dumnezeul cerului. În același fel, Îl dezonorează oamenii atunci când părăsesc Izvorul puterii și înţelepciunii lor ca să ceară ajutor sau sfat de la puterile întunericului. Dacă mânia lui Dumnezeu s-a aprins din cauza faptei lui Ahazia, atunci cum îi privește El pe aceia care, având mai multă lumină, aleg să urmeze o cale asemănătoare?

Aceia care se predau vrăjitoriei lui Satana s-ar putea mândri cu marile câștiguri primite, dar dovedește aceasta că drumul lor este înţelept sau sigur? Care este folosul dacă viaţa este prelungită? La ce ajută dacă un câștig vremelnic este obţinut? Se merită, în cele din urmă, să dispreţuiești voia lui Dumnezeu? Toate aceste câștiguri aparente se vor dovedi până la urmă o pierdere irecuperabilă. Nu putem da la o parte o singură barieră pe care Dumnezeu o înalţă pentru a-l apăra pe poporul Său de puterea lui Satana, fără să nu fim pedepsiţi.

Pentru că Ahazia nu avea niciun fiu, i-a urmat Ioram, fratele lui, care a domnit peste cele zece seminţii timp de doisprezece ani. În acești ani, mama lui, Izabela, trăia încă și a continuat să-și exercite influenţa ei rea asupra treburilor naţiunii. Obiceiurile idolatre încă mai erau practicate de mulţi din popor. Însuși Ioram „a făcut ce este rău înaintea Domnului; totuși nu ca tatăl său și ca mama sa. A răsturnat stâlpii lui Baal, pe care-i făcuse tatăl său; dar s-a dedat la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, și nu s-a abătut de la ele” (2 Împăraţi 3,2.3).

În timpul domniei lui Ioram peste Israel, a murit Iosafat, și fiul lui, pe nume tot Ioram, s-a urcat pe tronul Regatului lui Iuda. Prin căsătorie cu o fiică a lui Ahab și a Izabelei, Ioram din Iuda a fost strâns legat de regele lui Israel și, în timpul domniei lui, a mers după Baal, „cum făcuse casa lui Ahab”. „Ioram a făcut chiar înălţimi în munţii lui Iuda. A târât pe locuitorii Ierusalimului la curvie și a amăgit pe Iuda” (2 Cronici 21,6.11).

Regelui lui Iuda nu i s-a îngăduit să continue nepedepsit această apostazie groaznică. Prorocul Ilie încă nu fusese răpit și nu a putut tăcea să vadă Regatul lui Iuda urmând același drum care dusese Regatul din Nord pe marginea prăpastiei. Prorocul a trimis la Ioram, în Iuda, o comunicare scrisă în care regele nelegiuit a citit aceste cuvinte înfricoșătoare: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul tatălui tău David: «Pentru că nu ai umblat în căile tatălui tău Iosafat și în căile lui Asa, împăratul lui Iuda, ci ai umblat în calea împăraţilor lui Israel; pentru că ai târât la curvie pe Iuda și locuitorii Ierusalimului, cum a făcut casa lui Ahab faţă de Israel; și pentru că ai omorât pe fraţii tăi, care erau mai buni decât tine, și care făceau parte din însăși casa tatălui tău; iată, Domnul va lovi cu o mare urgie pe poporul tău, pe fiii tăi, pe nevestele tale și tot ce este al tău. Iată, pe tine te va lovi cu o boală grea».”

Ca o împlinire a acestei profeţii, „Domnul a aţâţat împotriva lui Ioram duhul filistenilor și al arabilor, care sunt în vecinătatea etiopienilor. S-au suit împotriva lui Iuda, au năvălit în el, au jefuit toate bogăţiile, care se aflau în casa împăratului, și i-au luat fiii și nevestele, așa încât nu i-a mai rămas alt fiu decât Iohaz, (Ahazia, Azaria) cel mai tânăr dintre fiii săi.

După toate acestea, Domnul l-a lovit cu o boală de măruntaie, care era fără leac. Ea s-a îngreuiat din zi în zi și, pe la sfârșitul anului la doilea…, a murit în dureri grele”. „Şi în locul lui a domnit fiul său Ahazia” (vers. 12-19); (2 Împăraţi 8,24).

Ioram fiul lui Ahab, încă mai domnea în Regatul lui Israel când Ahazia, nepotul lui, s-a urcat pe tronul lui Iuda. Ahazia a domnit numai un an, și în acest timp, influenţat de mama lui, Atalia, care „îi dădea sfaturi nelegiuite”, „a umblat în căile casei lui Ahab” și a făcut ce este rău în ochii Domnului” (2 Cronici 22,3.4; 2 Împăraţi 8,27). Izabela, bunica lui, încă mai trăia și el s-a încumetat să se unească cu Ioram din Israel, unchiul lui.

La scurtă vreme, Ahazia din Iuda a avut un sfârșit tragic. Membrii casei lui Ahab, care au supravieţuit, într-adevăr, „după moartea tatălui său, îi erau sfetnici spre pierzarea lui” (2 Cronici 22,3.4). În timpul ce Ahazia îl vizita pe unchiul său la Izreel, prorocul Elisei a fost îndrumat de Dumnezeu să-l trimită pe unul dintre fiii profeţiilor la Ramot-Galaad, pentru a-l unge pe Iehu rege al lui Israel. Forţele unite ale lui Iuda și Israel erau angajate, în vremea aceea, într-o campanie militară împotriva sirienilor din Ramot-Galaad. Ioram fusese rănit în luptă și se întorsese la Izreel lăsându-l pe Iehu cu răspunderea armatelor regale.

Ungându-l pe Iehu, solul lui Elisei a zis: „Te ung împărat al lui Israel, al poporului Domnului”. Apoi l-a însărcinat în mod solemn pe Iehu cu o misiune deosebită, venită din cer. „Să nimicești casa stăpânului tău Ahab”, a declarat Domnul prin solul său, „și voi răzbuna asupra Izabelei sângele robilor Mei, prorocii, și sângele tuturor slujitorilor Domnului. Toată casa lui Ahab va pieri” (2 Împăraţi 9,6-8).

După ce fusese proclamat rege și de către armată, Iehu s-a pregătit să meargă la Izreel, unde și-a început lucrarea de executare a acelora care aleseseră în mod deliberat să rămână în păcat și să-i aducă și pe alţii în păcat. Ioram din Israel, Ahazia din Iuda și Izabela, regina-mamă, împreună cu „cei ce mai rămăseseră din casa lui Ahab la Izreel, toţi mai-marii lui, prietenii lui și preoţii lui” au fost uciși. „Toţi prorocii lui Baal, toţi slujitorii lui și toţi preoţi lui”, care locuiau în centrul de închinare al lui Baal, lângă Samaria, au fost trecuţi prin sabie. Chipurile idolatre au fost dărâmate și arse, iar templul lui Baal a fost făcut ruine. „Iehu a nimicit pe Baal din Israel” (2 Împăraţi 10,11.19.28).

Vești despre această execuţie generală au ajuns la Atalia, fiica Izabelei, care ocupa încă o poziţie dominantă în Regatul lui Iuda. Când a văzut că fiul ei, regele lui Iuda, era mort, „s-a sculat și a omorât tot neamul împărătesc al casei lui Iuda”. În acest masacru, toţi urmașii lui David, care puteau veni la domnie, au fost nimiciţi, afară de unul, un copil pe nume Ioas, pe care soţia marelui preot Iehoiada l-a ascuns în incinta templului. Timp de șase ani, copilul a rămas ascuns, în timp ce „în ţară domnea Atalia” (2 Cronici 22,10.12). La sfârșitul acestui timp „leviţii și tot Iuda” (2 Cronici 23,8) s-au suit cu marele preot Iehoiada să-l încoroneze și să-l ungă pe copilul Ioas, aclamându-l ca rege. „Şi bătând din palme, au zis: «Trăiască împăratul!»” (2 Împăraţi 11,12)

„Atalia a auzit zarva poporului care alerga și mărea pe împărat și a venit la popor în Casa Domnului” (2 Cronici 23,12).

„S-a uitat și iată că împăratul stătea pe scaunul împărătesc, după datină. Căpeteniile și trâmbiţele erau lângă împărat: tot poporul ţării se bucura și suna din trâmbiţe.

Atalia și-a sfâșiat hainele și a strigat: «Vânzare! Vânzare!»” (2 Împăraţi 11,14). Dar Iehoiada a poruncit ostașilor să o prindă pe Atalia și pe cei ce o urmau și să-i scoată afară din templu, la un loc de execuţie, unde să fie uciși.

În felul acesta, a pierit ultimul membru al casei lui Ahab. Răul grozav care fusese făcut prin alianţa lui cu Izabela a continuat până când ultimul dintre urmașii lui a fost nimicit. Chiar și în Regatul lui Iuda, unde închinarea la adevăratul Dumnezeu nu fusese niciodată îndepărtată oficial, Atalia reușise să-i amăgească pe mulţi. Îndată după execuţia reginei nepocăite, „tot poporul ţării a intrat în templul lui Baal și l-a dărâmat, i-au sfărâmat altarele și icoanele, și au ucis înaintea altarelor pe Matan, preotul lui Baal” (vers. 18).

A urmat o reformă. Aceia care au luat parte la ungerea regelui Ioas s-au legat solemn „că aveau să fie poporul Domnului”. Iar acum, pentru că influenţa rea a fiicei Izabelei fusese îndepărtată din Regatul lui Iuda, iar preoţii lui Baal fuseseră uciși și templul lor distrus, „tot poporul ţării se bucura și cetatea era liniștită” (2 Cronici 23,16.21).