Chemat la slujba profetică atunci când Ahab încă domnea, Elisei trăise să vadă multe schimbări care au avut loc în Regatul lui Israel. Judecată după judecată căzuse peste israeliţi în timpul domniei lui Hazael al Siriei, care fusese uns să fie un bici pentru un popor apostaziat. Măsurile stricte de reformă instituite de Iehu, avuseseră ca urmare nimicirea întregii case a lui Ahab. În războaiele neîntrerupte cu sirienii, Ioahaz, urmașul lui Iehu, pierduse unele dintre cetăţile de la răsărit de Iordan. Pentru o vreme se păruse că sirienii aveau să pună stăpânire pe întregul regat. Dar reforma începută de Ilie și continuată de Elisei îi determinase pe mulţi să-L caute pe Dumnezeu. Altarele lui Baal au fost uitate, și încet, dar sigur, planul lui Dumnezeu se împlinea în viaţa acelora care au ales să-L slujească din toată inima.

Din dragostea Sa pentru israeliţii rătăciţi, Dumnezeu le-a îngăduit sirienilor să-i biciuiască. Datorită milei Sale pentru aceia a căror putere morală era slabă, El l-a ridicat pe Iehu ca să o ucidă pe Izabela cea nelegiuită și toată casa lui Ahab. Încă o dată, printr-o providenţă plină de milă, preoţii lui Baal și ai Astarteei au fost îndepărtaţi și altarele lor păgânești dărâmate. Dumnezeu, în înţelepciunea Sa, a văzut că dacă ispita avea să fie îndepărtată, unii aveau să uite păgânismul și aveau să-și îndrepte faţa spre cer; și de aceea El a îngăduit să cadă peste ei o nenorocire după alta. Judecăţile Lui erau amestecate cu milă, iar atunci când planul Său a fost îndeplinit, a schimbat situaţia în favoarea acelora care învăţaseră să-L caute.

În timp ce influenţele spre bine și spre rău se luptau pentru întâietate, iar Satana făcea tot ce stătea în puterea lui pentru a desăvârși ruina pe care o provocase în timpul domniei lui Ahab și a Izabelei, Elisei continua să dea mărturie. A întâmpinat împotrivire, dar nimeni nu trata cu ușurinţă spusele lui. În tot regatul era onorat și respectat. Mulţi veneau la el pentru sfat. Pe când Izabela era încă în viaţă, Ioram, regele lui Israel, i-a căutat sfatul; și odată, pe când era în Damasc, a fost vizitat de solii lui Ben-Hadad, împăratul Siriei, care dorea să afle dacă boala pe care o avea urma să-i aducă moartea. Pentru toţi, prorocul a dat mărturie credincioasă într-o vreme când, din toate părţile, adevărul fusese pervertit și marea majoritate a poporului se găsea într-o răzvrătire manifestată în mod deschis împotriva Cerului.

Dumnezeu nu l-a uitat niciodată pe solul Său ales. Într-o împrejurare, în timpul năvălirii siriene, împăratul Siriei căuta să-l nimicească pe Elisei, din cauză că îl informase pe regele lui Israel de planurile vrăjmașului. Împăratul Siriei se sfătuise cu slujitorii lui, zicând: „Tabăra mea va fi în cutare loc”. Acest plan a fost descoperit de Domnul lui Elisei, care „a trimis să spună împăratului lui Israel: «Ferește-te să treci pe lângă locul acela, căci acolo sunt ascunși sirienii.» Şi împăratul lui Israel a trimis niște oameni să stea la pândă spre locul pe care i-l spusese și despre care îl înștiinţase omul lui Dumnezeu. Aceasta s-a întâmplat nu o dată, nici de două ori.

Împăratului Siriei i s-a tulburat inima. I-a chemat pe slujitorii săi și le-a zis: «Nu voiţi să-mi spuneţi care din noi este pentru împăratul lui Israel?» Unul din slujitorii săi a răspuns: «Nimeni împărate, domnul meu; dar prorocul Elisei, care este în Israel, spune împăratului lui Israel cuvintele pe care le rostești în odaia ta de culcare».”

Hotărât să termine cu profetul, împăratul Siriei a dat porunca: „Duceţi-vă și vedeţi unde este, ca să trimit să-l prindă”. Prorocul era la Dotan; și aflând aceasta, împăratul a trimis „acolo cai, care și o oaste puternică. Au ajuns noaptea, și au înconjurat cetatea. Slujitorul omului lui Dumnezeu s-a sculat dis-de-dimineaţă și a ieșit. Şi iată că o oaste înconjura cetatea, cu cai și care.”

Îngrozit, slujitorul lui Elisei l-a căutat cu vestea: „Ah! domnul meu”, a zis el, „cum vom face?”

„Nu te teme”, a fost răspunsul prorocului, „căci mai mulţi sunt cei ce sunt cu noi decât cei cu ei”. Şi pentru ca slujitorul să-și dea seama, Elisei s-a rugat și a zis: „«Doamne, deschide-i ochii să vadă». Şi Domnul a deschis ochii slujitorului, care a văzut muntele plin de cai și de care de foc împrejurul lui Elisei.” Între slujitorul lui Dumnezeu și oștile vrăjmașilor înarmaţi era o oaste de îngeri cerești care-l înconjurau. Ei se coborâseră cu o putere mare, nu să distrugă, nici să ceară închinare, ci să tabere în jurul celor slabi și neajutoraţi ai Domnului, să le slujească.

Când copiii lui Dumnezeu sunt aduși în situaţii dificile și în aparenţă nu este scăpare, ei să se bizuiască numai pe Domnul.

Pe când oastea soldaţilor sirieni înainta cu îndrăzneală, neștiind de oștile nevăzute ale cerului, Elisei „a făcut atunci următoarea rugăciune către Domnul: «Lovește, rogu-Te, pe poporul acesta cu orbire.» Şi Domnul i-a lovit cu orbire, după cuvântul lui Elisei. Elisei le-a zis: «Nu este aceasta calea, și nu este aceasta cetatea; veniţi după mine și vă voi duce la omul pe care-l căutaţi.» Şi i-a dus la Samaria.

Când au intrat în Samaria, Elisei a zis: «Doamne, deschide ochii oamenilor acestora, să vadă!» Şi Domnul le-a deschis ochii și au văzut că erau în mijlocul Samariei. Împăratul lui Israel, văzându-i, a zis lui Elisei: «Să-i măcelăresc, să-i măcelăresc, părinte?» «Să nu-i măcelărești», a răspuns Elisei: «Obișnuiești tu oare să măcelărești pe aceia pe care îi iei prinși cu sabia și cu arcul tău? Dă-le pâine și apă, ca să mănânce și să bea; apoi să se ducă la stăpânul lor.» Împăratul lui Israel le-a dat un prânz mare, și ei au mâncat și au băut; apoi le-a dat drumul și au plecat la stăpânul lor” (vezi 2 Împăraţi,  6).

Pentru o vreme după această întâmplare, Israel a fost liber de atacurile sirienilor. Dar mai târziu, sub conducerea energică a unui împărat hotărât, Hazael, oștile asiriene au înconjurat Samaria și au asediat-o. Niciodată mai înainte nu fusese Israel dus într-o așa mare strâmtorare ca în timpul acestui asediu. Păcatele părinţilor erau cu adevărat pedepsite în copii și în copiii copiilor lor. Grozăviile unei foamete prelungite îl conduceau pe regele lui Israel la măsuri disperate, când Elisei a prezis eliberarea pentru a doua zi.

Când se lumina spre a doua zi, „Domnul făcuse să se audă în tabăra sirienilor un vuiet de care și un vuiet de cai, vuietul unei mari oștiri”; și ei, cuprinși de frică, „s-au sculat și au luat-o la fugă” în revărsatul zorilor „lăsându-și corturile, caii și măgarii, tabăra așa cum era”, cu mari rezerve de hrană, „și au fugit ca să-și scape viaţa”. Ei nu s-au oprit decât după ce au trecut Iordanul.

În noaptea aceea, patru leproși de la poarta cetăţii, ajunși la disperare din pricina foamei, și-au propus să viziteze tabăra siriană și să se lase la mila asediatorilor, nădăjduind prin aceasta să le trezească simpatia și să obţină hrană. Cât de uimiţi au fost când, intrând în tabără, „n-au găsit pe nimeni”. Nefiind nimeni să-i atace sau să-i oprească, „au pătruns într-un cort, au mâncat și au băut, au luat din el argint, aur și haine și s-au dus și le-au ascuns. S-au întors iarăși, au pătruns într-un alt cort și au luat și de acolo lucruri pe care s-au dus și le-au ascuns. Apoi, și-au zis unul altuia: «Nu facem bine! Ziua aceasta este o zi de veste bună. Dacă vom tăcea… vom fi pedepsiţi»”. Îndată s-au întors în cetate cu vești pline de bucurie.

Prada a fost uriașă; atât de bogate au fost rezervele, încât, în ziua aceea, „s-a vândut o măsură de floare de făină cu un siclu și două măsuri de orz cu un siclu”, așa cum spusese Elisei cu o zi mai înainte. Încă o dată Numele Domnului a fost înălţat înaintea păgânilor „după cuvântul Domnului”, prin prorocul Său în Israel (vezi 2 Împăraţi 7,5-16).

În felul acesta, omul lui Dumnezeu a continuat să lucreze din an în an, stând aproape de popor în slujire credincioasă, iar în timp de criză stând alături de împăraţi, ca sfetnic înţelept. Anii lungi de rătăcire în idolatrie din partea conducătorilor și a poporului și-au făcut lucrarea lor groaznică, umbra întunecată a apostaziei încă se vedea pretutindeni, dar ici și colo erau și aceia care refuzaseră cu statornicie să-și plece genunchiul înaintea lui Baal. În timp ce Elisei își continua lucrarea de reformă, mulţi se întorceau de la păgânism și învăţau să se bucure în slujirea Dumnezeului celui adevărat. Prorocul era înviorat de aceste minuni ale harului divin și era inspirat de o mare dorinţă să ajungă la toţi aceia cu inima sinceră. Oriunde se găsea, el se străduia să fie un învăţător al dreptăţii.

Din punct de vedere omenesc, perspectivele renașterii spirituale a naţiunii erau tot atât de fără speranţă cum apar și astăzi înaintea slujitorilor lui Dumnezeu, care lucrează în locurile întunecate ale pământului. Dar biserica lui Hristos este reprezentanta lui Dumnezeu pentru vestirea adevărului; ea este împuternicită de El să facă o lucrare specială; și, dacă este credincioasă lui Dumnezeu, ascultătoare de poruncile Lui, în ea va locui desăvârșirea puterii divine. Dacă va fi devotată îndatoririlor ei, nu există putere care să i se împotrivească. Forţele vrăjmașului nu vor fi în stare s-o biruiască, așa cum pleava nu este în stare să reziste furtunii.

Înaintea bisericii sunt zorii unei zile strălucite, glorioase, dacă va îmbrăca haina neprihănirii lui Hristos, renunţând la tot ce este lumesc.

Dumnezeu îi cheamă pe cei credincioși ai Săi, care cred în El, să îi îmbărbăteze pe aceia care sunt necredincioși și fără nădejde. Întoarceţi-vă la Domnul, voi, prizonieri ai nădejdii. Căutaţi putere la Dumnezeu, la Dumnezeul cel viu. Manifestaţi o credinţă umilă, neclintită în puterea și în dispoziţia Sa de a ne mântui. Când, prin credinţă, primim puterea Sa, El va schimba în mod minunat perspectivele cele mai deznădăjduite, cele mai descurajatoare. El va face aceasta pentru slava Numelui Său.

Atâta vreme cât Elisei a putut călători din loc în loc prin Regatul lui Israel, a continuat să ia parte activă la edificarea școlilor profeţilor. Oriunde se găsea, Dumnezeu era cu el, dându-i cuvinte să vorbească și putere să facă minuni. Într-o împrejurare, „fiii prorocilor au zis lui Elisei: «Iată că locul unde locuim noi cu tine este prea strâmt pentru noi. Haidem până la Iordan; ca să luăm de acolo fiecare câte o bârnă, și să ne facem acolo un loc de locuit».” Elisei a venit cu ei la Iordan, încurajându-i cu prezenţa lui, dându-le îndrumări și chiar făcând o minune pentru a-i ajuta în lucrarea lor. „Şi pe când tăia unul din ei o bârnă, a căzut fierul de la secure în apă. El a strigat: «Ah! domnul meu, era împrumutat!» Omul lui Dumnezeu a zis: «Unde a căzut?» și i-a arătat locul. Atunci, Elisei a tăiat o bucată de lemn, a aruncat-o în locul acela, și fierul de la secure a plutit pe apă. Apoi a zis: «Ridică-l», și a întins mâna și l-a luat” (vers. 5-7).

Atât de eficientă fusese slujirea sa și atât era de răspândită influenţa sa, încât atunci când era pe patul morţii, chiar și tânărul rege Ioas, un idolatru cu puţin respect pentru Dumnezeu, a recunoscut în proroc un părinte în Israel și a recunoscut că prezenţa lui în mijlocul lor era de mai mare valoare în timp de încercare, decât o mulţime de cai și de care. Raportul spune: „Elisei s-a îmbolnăvit de o boală de care a murit. Ioas, împăratul lui Israel, s-a pogorât la el, a plâns pe faţa lui și a zis: «Părinte, părinte! Carul lui Israel și călărimea lui!»” (2 Împăraţi 13,14)

Pentru multe suflete tulburate și având nevoie de ajutor, prorocul lucrase ca un părinte înţelept și înţelegător. Şi în această împrejurare nu i-a întors spatele tânărului nelegiuit din faţa lui, atât de nedemn pentru poziţia de încredere pe care o ocupa, și totuși într-o atât de mare nevoie de sfat. Dumnezeu, în providenţa Sa, i-a oferit regelui o ocazie să răscumpere greșelile tatălui său și să-și așeze regatul într-o poziţie mai bună. Vrăjmașul sirian, care acum ocupa teritoriul de la răsărit de Iordan, trebuia să fie îndepărtat. Încă o dată puterea lui Dumnezeu avea să se manifeste în favoarea Israelului rătăcit.

Prorocul pe moarte i-a poruncit regelui: „Ia un arc și săgeţi”. Ioas a ascultat. Apoi, prorocul a zis: „Încordează arcul cu mâna ta”. După ce Ioas a încordat arcul „cu mâna lui, Elisei și-a pus mâinile pe mâinile împăratului, și a zis: «Deschide fereastra dinspre răsărit»” – spre cetăţile de dincolo de Iordan aflate în stăpânirea sirienilor. După ce regele a deschis fereastra zăbrelită, Elisei i-a poruncit să tragă. Când săgeata și-a luat zborul, prorocul a fost inspirat să zică: „Aceasta este o săgeată de izbăvire din partea Domnului, o săgeată de izbăvire împotriva sirienilor: vei bate pe sirieni la Afec până îi vei nimici”.

Iar acum, prorocul a încercat credinţa regelui. Poruncindu-i lui Ioas să ia săgeţi, i-a zis: „Lovește în pământ!” De trei ori a lovit regele în pământ și apoi s-a oprit. „Trebuia să lovești de cinci sau șase ori”, a spus Elisei dezamăgit, „atunci i-ai fi bătut pe sirieni până i-ai fi nimicit, acum îi vei bate numai de trei ori” (2 Împăraţi 13,15-19).

Lecţia este pentru toţi cei aflaţi în poziţii de încredere. Când Dumnezeu deschide o cale pentru îndeplinirea unei anumite lucrări și dă asigurarea reușitei, unealta aleasă trebuie să facă tot ce stă în puterea sa pentru a înfăptui rezultatul făgăduit. Pe măsura entuziasmului și stăruinţei cu care este dusă lucrarea înainte va fi și reușita. Dumnezeu poate face minuni pentru poporul Său numai dacă ei își îndeplinesc lucrarea cu energie neobosită. El cheamă oameni cu devotament faţă de lucrarea Sa, curaj moral, dragoste arzătoare pentru suflete și cu o râvnă care nu slăbește niciodată. Astfel de lucrători nu vor socoti nicio sarcină prea grea, nicio perspectivă prea disperată. Ei vor lucra neînfricaţi până când aparenta înfrângere se va transforma într-o biruinţă glorioasă. Nici zidurile închisorii, nici rugul de martir nu-i vor abate de la planul lor de a conlucra cu Dumnezeu pentru înălţarea Împărăţiei Sale.

Odată cu sfatul și cu încurajarea date lui Ioas, lucrarea lui Elisei s-a încheiat. Cel asupra căruia se revărsase o măsură deplină din duhul lui Ilie se dovedise credincios până la sfârșit. Niciodată nu se clătinase. Niciodată nu-și pierduse încrederea în puterea Atotputerniciei. Întotdeauna, când calea i se părea cu totul închisă, înainta mereu în credinţă, iar Dumnezeu i-a onorat încrederea și i-a deschis calea înainte.

Lui Elisei nu i-a fost dat să-și urmeze stăpânul într-un car de foc. Domnul a îngăduit să vină asupra lui o suferinţă îndelungată. În orele lungi de slăbiciune și de suferinţă omenească, credinţa lui s-a prins de făgăduinţele lui Dumnezeu și a văzut în juru-i soli cerești ai mângâierii și ai păcii. Așa cum pe înălţimile Dotanului văzuse oștile cerului care-l înconjurau, carele de foc ale lui Israel și călărimea lui, acum era conștient de prezenţa îngerilor care simţeau cu el și a fost sprijinit. În toată viaţa lui manifestase o credinţă puternică și pe măsură ce înaintase în cunoașterea căilor lui Dumnezeu și a bunătăţii Sale pline de milă, credinţa rodise o încredere dăinuitoare în Dumnezeul lui; și, când moartea l-a chemat, a fost gata să se odihnească de ostenelile lui.

„Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El” (Psalmi 116,15) … „Cel neprihănit chiar și la moarte trage nădejde” (Proverbe 14,32). Împreună cu psalmistul, Elisei putea spune cu toată încrederea: „Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din Locuinţa morţilor; căci mă va lua sub ocrotirea Lui” (Psalmi 49,15). Şi cu bucurie putea mărturisi: „Ştiu că Răscumpărătorul meu este viu și că se va ridica la urmă pe pământ” (Iov 19,25). „Dar eu, în nevinovăţia mea, voi vedea Faţa Ta: cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău” (Psalmi 17,15).