Favoarea lui Dumnezeu faţă de Israel fusese întotdeauna condiţionată de ascultarea lor. La poalele muntelui Sinai, ei intraseră în legământ cu El, ca să fie comoara Lui deosebită „dintre toate popoarele”. Ei făgăduiseră în mod solemn să urmeze calea ascultării. „Vom face tot ce a zis Domnul”, ziseseră ei (Exodul 19,5.8). Şi când, la câteva zile după aceea, Legea lui Dumnezeu a fost rostită pe Sinai, și prin Moise le-au fost transmise îndrumări suplimentare sub formă de regulamente și judecăţi, israeliţii au făgăduit iarăși într-un glas: „Vom face tot ce a zis Domnul”. La ratificarea legământului, poporul s-a unit din nou și a zis: „Vom face și vom asculta tot ce a zis Domnul” (Exodul 24,3.7). Dumnezeu îl alesese pe Israel ca popor la Său și ei Îl aleseseră ca Împărat al lor.

Aproape de încheierea călătoriei prin pustie, au fost repetate condiţiile legământului, la Baal-Peor, chiar la hotarele ţării făgăduite, unde mulţi au căzut pradă unei ispite viclene. Cei care au rămas credincioși și-au reînnoit votul de devotament. Prin Moise au fost avertizaţi împotriva ispitelor care aveau să-i asalteze în viitor și au fost îndrumaţi stăruitor să rămână departe de naţiunile vecine și să se închine numai lui Dumnezeu.

„Acum, Israele”, îi îndrumase Moise pe copiii lui Israel, „ascultaţi legile și poruncile pe care vă învăţ să le păziţi. Împliniţi-le, pentru ca să trăiţi și să intraţi în stăpânirea ţării pe care v-o dă Domnul, Dumnezeul părinţilor voștri. Să nu adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu, și să nu scădeţi nimic din ele; ci să păziţi poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, așa cum vi le dau eu… Să păziţi și să le împliniţi; căci aceasta va fi înţelepciunea și priceperea voastră înaintea popoarelor, care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi și vor zice: «Acest neam mare este un popor cu totul înţelept și priceput»” (Deuteronomul 4,1-6).

Israeliţii fuseseră în mod deosebit îndemnaţi să nu piardă din vedere poruncile lui Dumnezeu, în ascultarea cărora aveau să găsească putere și binecuvântare. „Ia seama asupra ta și veghează cu luare-aminte asupra sufletului tău”, fusese cuvântul Domnului către ei prin Moise, „ca nu cumva să uiţi lucrurile pe care ţi le-au văzut ochii, și să-ţi iasă din inimă; fă-le cunoscut copiilor tăi și copiilor copiilor tăi” (vers. 9).

Scenele care inspiraseră teamă la darea Legii pe Sinai nu aveau să fie niciodată uitate. Clare și hotărâte erau avertizările care fuseseră date lui Israel împotriva obiceiurilor idolatre care predominau între popoarele vecine. „Vegheaţi cu luare-aminte asupra sufletelor voastre”, era sfatul dat, „ca nu cumva să vă stricaţi și să vă faceţi un chip cioplit sau o înfăţișare a vreunui idol…, ca nu cumva, ridicându-ţi ochii spre cer, și văzând soarele, luna și stelele, toată oștirea cerurilor, să fii târât să te închini înaintea lor și să le slujești: căci aceste lucruri, pe care Domnul, Dumnezeul tău, le-a făcut și le-a împărţit ca să slujească tuturor popoarelor, sub cerul întreg”. „Vegheaţi asupra voastră, ca să nu daţi uitării legământul pe care l-a încheiat cu voi Domnul, Dumnezeul vostru, și să nu faceţi vreun chip cioplit, nici vreo înfăţișare oarecare, pe care te-a oprit Domnul, Dumnezeul tău, să o faci” (vers. 15.16.19.23).

Moise a arătat relele care vor urma din îndepărtarea de rânduielile lui Iehova. Chemând cerul și pământul ca martori, el a spus că dacă, după ce vor fi locuit multă vreme în ţara făgăduită, poporul va introduce forme corupte de închinare, se va pleca înaintea chipurilor cioplite și va refuza să se întoarcă la închinarea înaintea adevăratului Dumnezeu, mânia Domnului va izbucni, și vor fi duși robi și împrăștiaţi printre păgâni, „veţi pieri de o moarte repede din ţara pe care o veţi lua în stăpânire dincolo de Iordan”, i-a avertizat el, „și nu veţi avea multe zile în ea, căci veţi fi nimiciţi de tot. Domnul vă va împrăștia printre popoare, și nu veţi rămâne decât un mic număr în mijlocul neamurilor unde vă duce Domnul. Şi acolo veţi sluji unor dumnezei, care sunt o lucrare făcută de mâini omenești, de lemn și de piatră, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să mănânce, nici să miroasă” (vers. 26-28).

Această prorocie, împlinită în parte în timpul judecătorilor, și-a găsit o împlinire completă și literală în timpul robiei lui Israel în Asiria și a lui Iuda în Babilon.

Apostazia lui Israel se dezvoltase treptat. Din generaţie în generaţie, Satana făcuse repetate încercări să determine poporul ales să uite „poruncile, legile și rânduielile”, pe care ei le făgăduiseră să le păzească pe vecie (Deuteronomul 6,1). El știa că dacă îi va putea determina pe cei din Israel să-L uite pe Dumnezeu, să meargă după alţi dumnezei și să le slujească, să li se închine, poporul va pieri cu siguranţă (Deuteronomul 8,19).

Vrăjmașul bisericii lui Dumnezeu pe pământ nu luase pe deplin în consideraţie caracterul plin de milă al Aceluia care „nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat”, dar a cărui slavă Îl face să fie „plină de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care Își ţine dragostea până la mii de neamuri de oamenii, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul” (Exodul 34,6.7). În ciuda străduinţelor lui Satana de a zădărnici planul lui Dumnezeu pentru Israel, chiar în orele cele mai întunecate ale istoriei lui, când se părea că forţele răului erau gata să câștige biruinţa, Domnul S-a descoperit pe Sine în mod îndurător. El a așezat înaintea lui Israel lucrurile care erau spre binele naţiunii. „Chiar dacă-i scriu toate poruncile Legii Mele”, declară El prin Osea, „totuși ele sunt privite ca ceva străin”. „Şi totuși Eu l-am învăţat pe Efraim să meargă și l-am ridicat în braţe; dar nu au văzut că Eu îi vindecam” (Osea 8,12; 11,3). Domnul îi tratase cu dragoste, îndrumându-i prin prorocii Săi, dând învăţătură după învăţătură, poruncă după poruncă.

Dacă poporul Israel ar fi luat aminte la soliile prorocilor, ar fi fost cruţat de umilirea care a urmat. Din cauză că au persistat în îndepărtarea de Legea Sa, Dumnezeu a fost silit să-l lase să meargă în robie. „Poporul Meu piere din lipsă de cunoștinţă”, era solia Sa către acest popor, prin Osea. „Fiindcă ai lepădat cunoștinţa, și Eu te voi lepăda… fiindcă ai lepădat Legea Dumnezeului tău” (Osea 4,6).

În toate veacurile, călcarea Legii lui Dumnezeu a fost urmată de aceleași consecinţe. În zilele lui Noe, când orice principiu de vieţuire corectă era călcat, iar nelegiuirea devenise atât de profundă și de răspândită, încât Dumnezeu n-a mai putut suporta, s-a rostit hotărârea: „Am să șterg de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut” (Geneza 6,7). În zilele lui Avraam, oamenii din Sodoma L-au sfidat în mod făţiș pe Dumnezeu și Legea Sa și au trăit în aceeași nelegiuire, aceeași corupţie, aceeași îngăduinţă fără frâu ce caracterizase lumea antediluviană. Locuitorii Sodomei au trecut hotarele răbdării divine și împotriva lor a fost aprins focul răzbunării lui Dumnezeu.

Timpul dinaintea robiei celor zece seminţii ale lui Israel a fost caracterizat de aceeași neascultare și de o nelegiuire asemănătoare. Legea lui Dumnezeu era socotită ca fiind lipsită de valoare, și acest lucru a deschis porţile nelegiuirii spre Israel. „Domnul are o judecată cu locuitorii ţării”, spunea Osea, „pentru că nu este adevăr, nu este îndurare, nu este cunoștinţă de Dumnezeu în ţară. Fiecare jură strâmb și minte, ucide, fură și preacurvește; năpăstuiește și face omoruri după omoruri” (Osea 4,1.2).

Prorociile cu privire la judecată date de Amos și Osea au fost însoţite de prevestiri cu privire la slava viitoare. Celor zece seminţii, multă vreme răzvrătite și nepocăite, nu le-a fost dată nicio făgăduinţă cu privire la restaurarea completă a puterii lor de odinioară în Palestina. Până la sfârșitul timpului, ei aveau să fie „risipiţi printre popoare”. Dar prin Osea a fost dată o prorocie care le-a pus înainte privilegiul de a avea o parte în restaurarea finală, care avea să fie realizată pentru poporul lui Dumnezeu la încheierea istoriei pământului, când Hristos Se va arăta ca Împărat al împăraţilor și Domn al domnilor. „Multă vreme”, a declarat prorocul, cele zece seminţii aveau să fie „fără împărat, fără căpetenie și fără jertfă, fără chip de idol, fără efod și fără terafimi. După aceea”, a continuat prorocul, „copiii lui Israel se vor întoarce și vor căuta pe Domnul, Dumnezeul lor, și pe împăratul lor, David; și vor tresări le vederea Domnului și a bunătăţii Lui în vremurile de pe urmă” (Osea 3,4.5).

Într-un limbaj simbolic, Osea a pus înaintea celor zece seminţii planul lui Dumnezeu de a restatornici, pentru fiecare suflet pocăit care se va uni cu biserica Sa de pe pământ, binecuvântările oferite lui Israel în zilele credincioșiei lor faţă de El în Ţara Făgăduinţei. Referindu-se la Israel ca la unul căruia dorea să-i arate milă, Domnul a zis: „O voi ademeni și o voi duce în pustie, și-i voi vorbi pe placul inimii ei. Acolo, îi voi da iarăși viile și valea Acor i-o voi preface într-o viţă de nădejde, și acolo va cânta, ca în vremea tinereţii ei și ca în ziua când s-a suit din ţara Egiptului. În ziua aceea, zice Domnul, Îmi vei zice: «Bărbatul meu!» și nu-mi vei mai zice «Stăpânul meu!» Voi scoate din gura ei numele Baalilor, că să nu mai fie pomeniţi pe nume” (Osea 2,14-17).

În ultimele zile ale istoriei acestui pământ, legământul lui Dumnezeu cu poporul care păzește poruncile Sale va fi reînnoit. „În ziua aceea, voi încheia pentru ei un legământ cu fiarele câmpului, cu păsările cerului și cu târâtoarele pământului, voi sfărâma din ţară arcul, sabia și orice unealtă de război, și-i voi face să locuiască în liniște. Te voi logodi cu Mine prin credincioșie, și vei cunoaște pe Domnul!

În ziua aceea voi asculta, zice Domnul, voi asculta cerurile și ele vor asculta pământul; pământul va asculta grâul, mustul și untdelemnul, și acestea vor asculta pe Izreel. Îmi voi sădi pe Lo-Ruhama în ţară, și-i voi da îndurare; voi zice lui Lo-Ami: «Tu ești poporul Meu!» Şi el va răspunde: «Dumnezeul meu»” (Osea 2,18-23).

„În ziua aceea, rămășiţa lui Israel și cei scăpaţi din casa lui Iacov… se vor sprijini cu încredere pe Domnul, Sfântul lui Israel” (Isaia 10,20). Din orice „neam, seminţie, limbă și popor” vor fi unii care vor răspunde cu bucurie soliei: „Temeţi-vă de Dumnezeu și dati-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui”. Ei se vor întoarce de la orice idol, care-i leagă de pământ și se vor închina „Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor”. Ei se vor elibera din orice încurcătură și vor sta înaintea lumii ca monumente ale harului lui Dumnezeu. Ascultători de cerinţele divine, ei vor fi recunoscuţi de îngeri și de oameni ca unii care au păzit „poruncile lui Dumnezeu și credinţa lui Iisus” (Apocalipsa 14,6.7.12).

„Iată vin zile, zice Domnul, când plugarul va ajunge pe secerător, și cel ce calcă strugurii pe cel ce împrăștie sămânţa, când mustul va picura din munţi și va curge de pe toate dealurile. Voi aduce pe prinșii de război ai poporului Meu Israel; ei vor zidi iarăși cetăţile pustiite și le vor locui, vor sădi vii și le vor bea vinul, vor face grădini și le vor mânca roadele. Îi voi sădi în ţara lor, și nu vor mai fi smulși din ţara pe care le-am dat-o, zice Domnul, Dumnezeul tău!” (Amos 9,13-15)

Se poate lua prada celui puternic?  și poate să scape cel prins din prinsoare? Da, zice Domnul, prada celui puternic îi va fi luată, și cel prins de asupritor va scăpa; căci Eu voi lupta împotriva vrăjmașilor tăi și voi scăpa pe fiii tăi… Vor da înapoi, vor fi acoperiți de rușine cei ce se încred în idoli ciopliți și zic idolilor turnați: Voi sunteți dumnezeii noștri! (Isaia 49,24.25; 42,17)