În timpul lucrării sale, Isaia a dat o mărturie lămurită cu privire la planul lui Dumnezeu pentru păgâni. Alţi proroci amintiseră despre planul divin, dar valoarea lor nu fusese întotdeauna înţeleasă. Lui Isaia i s-a dat să-i explice foarte clar lui Iuda adevărul că printre cei din Israelul lui Dumnezeu aveau să fie mulţi care nu erau urmașii lui Avraam după trup. Această învăţătură nu era în armonie cu teologia vremii lui, cu toate acestea, el a rostit fără teamă soliile date lui de Dumnezeu și a adus nădejde multor inimi care tânjeau după binecuvântările spirituale, făgăduite seminţiei lui Avraam.

Apostolul neamurilor, în epistola către credincioșii din Roma, atrage atenţia la această caracteristică a învăţăturii lui Isaia. Pavel spune: „Şi Isaia merge cu îndrăzneală până acolo că zice: «Am fost găsit de cei ce nu Mă căutau; M-am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine»” (Romani 10,20).

Adesea, israeliţii păreau neînstare sau lipsiţi de bunăvoinţă să înţeleagă planul lui Dumnezeu pentru păgâni. Dar tocmai acesta a fost scopul pentru care El i-a făcut un popor deosebit și i-a întemeiat ca o naţiune independentă printre naţiunile pământului. Avraam, tatăl lor, căruia i-a fost dat pentru prima oară legământul făgăduinţei, fusese chemat să iasă dintre rudeniile lui și să plece în regiuni îndepărtate, ca să fie un purtător de lumină pentru neamuri. Cu toate că făgăduinţa dată lui cuprinde o sămânţă de urmași, numeroasă ca nisipul mării, totuși nu pentru un scop egoist avea să devină întemeietorul unei naţiuni în ţara Canaan. Legământul lui Dumnezeu cu el cuprindea toate popoarele pământului. „Voi face din tine un neam mare și binecuvântat și voi blestema pe cei ce te vor blestema; și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” (Geneza 12,2.3).

La înnoirea legământului, cu puţin înainte de nașterea lui Isaac, planul lui Dumnezeu pentru omenire a fost iarăși făcut clar: „În el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului” (Geneza 18,18), a fost asigurarea din partea Domnului cu privire la copilul făgăduit. Iar mai târziu, vizitatorul ceresc încă o dată a declarat: „Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta” (Geneza 22,18).

Termenii atotcuprinzători ai acestui legământ erau cunoscuţi atât copiilor lui Avraam, cât și copiilor lui. Ei fuseseră izbăviţi din robia Egiptului pentru ca israeliţii să fie o binecuvântare pentru popoare și ca Numele lui Dumnezeu să fie făcut cunoscut „în tot pământul” (Exodul 9,6). Dacă aveau să fie ascultători de cerinţele Sale, urmau să fie așezaţi cu mult înaintea altor popoare în înţelepciune și pricepere. Dar această supremaţie avea să fie atinsă și păstrată numai pentru ca prin ei planul lui Dumnezeu pentru toate naţiunile pământului să fie împlinit.

Providenţele minunate legate de eliberarea lui Israel din robia egipteană și de ocuparea ţării făgăduite, i-au determinat pe mulţi dintre păgâni să-L recunoască pe Dumnezeul lui Israel drept Conducătorul suprem. „Egiptenii vor cunoaște”, fusese făgăduinţa, „că Eu sunt Domnul când Îmi voi întinde mâna asupra Egiptului și când voi scoate din mijlocul lor pe copiii lui Israel” (Exodul 7,5). Chiar și îngâmfatul faraon a fost strâns să recunoască puterea lui Iehova. „Duceţi-vă de slujiţi Domnului”, i-a îndemnat el pe Moise și pe Aaron, „și binecuvântaţi-mă” (Exodul 12,31.32).

Înaintarea oștilor lui Israel a dovedit că lucrările puternice ale Dumnezeului evreilor merseseră înaintea lor și că dintre păgâni își însușeau învăţătura că numai El era Dumnezeul cel adevărat.

În Ierihonul cel nelegiuit, mărturia unei femei păgâne a fost: „Domnul, Dumnezeul vostru este Dumnezeu sus în cer și jos pe pământ” (Iosua 2,11). Cunoașterea lui Iehova, care ajunsese astfel la ea, s-a dovedit a fi salvarea ei. Prin credinţă, „n-a pierit Rahav împreună cu cei răzvrătiţi” (Evrei 11,31). Iar convertirea ei n-a fost un caz izolat al milei lui Dumnezeu faţă de închinătorii la idoli, care au recunoscut autoritatea Sa divină. În mijlocul ţării, un popor numeros – gabaoniţii – a renunţat la păgânismul lor și s-a unit cu Israel, împărtășindu-se de binecuvântările legământului.

Dumnezeu nu recunoaște nicio deosebire pe bază de naţionalitate, rasă sau clasă socială. El este Creatorul tuturor oamenilor. Toţi oamenii sunt o familie prin creaţie și toţi sunt una prin răscumpărare. Hristos a venit să dărâme orice zid de despărţire, să deschidă curţile templului, pentru ca orice suflet să aibă intrare liberă la Dumnezeu. Dragostea Lui este atât de cuprinzătoare, atât de profundă, atât de deplină, încât pătrunde pretutindeni. Ea îi ridică mai presus de influenţa lui Satana pe aceia care sunt amăgiţi de ispitirile lui și îi așază în apropierea tronului lui Dumnezeu, tron înconjurat de curcubeul făgăduinţei. În Hristos nu mai este nici iudeu, nici grec, nici rob, nici slobod.

În anii care au urmat ocupării Canaanului, planurile binefăcătoare ale lui Iehova pentru mântuirea păgânilor au fost aproape cu totul pierdute din vedere și a fost necesar ca El să-Şi prezinte din nou planul. „Toate marginile pământului”, era inspirat psalmistul să cânte, „își vor aduce aminte și se vor închina înaintea Ta”. „Cei mari vin din Egipt: Etiopia aleargă cu mâinile întinse spre Dumnezeu. Atunci se vor teme neamurile de Numele Domnului, și toţi împăraţii pământului de slava Ta. Să se scrie lucrul acesta pentru neamul de oameni care va veni, și poporul care se va naște să laude pe Domnul! Căci El privește din înălţimea sfinţeniei Lui; Domnul privește din ceruri pe pământ, ca să audă gemetele prinșilor de război și să izbăvească pe cei ce sunt pe moarte; pentru ca ei să vestească în Sion Numele Domnului, și laudele Lui în Ierusalim, când se vor strânge toate popoarele și toate împărăţiile, ca să slujească Domnului” (Psalmi 22,27; 68,31; 102,1.5.18-22).

Dacă Israel ar fi fost credincios însărcinării lui, toate popoarele pământului s-ar fi împărtășit de binecuvântările lui. Dar inimile acelora cărora le fusese încredinţată cunoașterea adevărului mântuitor n-au fost mișcate de nevoile celor din jurul lor. Când planul lui Dumnezeu a fost pierdut din vedere, păgânii au ajuns să fie priviţi ca fiind dincolo de hotarele milei Sale. Lumina adevărului a fost retrasă și întunericul a pus stăpânire pe ei. Popoarele au fost acoperite cu un văl de ignoranţă; dragostea lui Dumnezeu era puţin cunoscută, rătăcirea și superstiţia înfloreau.

Aceasta era perspectiva pe care a găsit-o Isaia atunci când a fost chemat la misiunea profetică; cu toate acestea, nu s-a descurajat, căci în urechile lui răsuna corul triumfal al îngerilor care înconjurau tronul lui Dumnezeu; „Tot pământul este plin de slava Lui” (Isaia 6,3). Iar credinţa i-a fost întărită de viziunile cuceririlor glorioase ale bisericii lui Dumnezeu, atunci când „pământul va fi plin de cunoștinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă” (Isaia 11,9).

„Mahrama care acoperă toate popoarele și învelitoarea care înfășoară toate neamurile” (Isaia 25,7) avea să fie revărsată peste toată făptura. Cei care flămânzesc și însetează după neprihănire vor fi socotiţi ca făcând parte din Israelul lui Dumnezeu. Ei vor fi ca firele de iarbă între ape, ca sălciile lângă pâraiele de apă”, zicea profetul. „Unul va zice: «Eu sunt Domnul!» Altul se va numi cu numele lui Iacov; iar altul va scrie cu mâna lui: «Al Domnului sunt!» Şi va fi cinstit cu numele lui Israel” (Isaia 44,4.5).

Prorocului i s-a dat o descoperire a planului binefăcător al lui Dumnezeu în împrăștierea printre popoarele pământului a lui Iuda cel nepocăit. „Poporul Meu va cunoaște Numele Meu, zice Dom-nul; de aceea va ști, în ziua aceea, că Eu vorbesc și zic: «Iată-Mă!»” (Isaia 52,6). Şi nu numai ei urmau să înveţe lecţia ascultării și încrederii; în locurile exilului lor, aveau să dea și altora o cunoaștere a viului Dumnezeu. Mulţi dintre fiii străinilor urmau să înveţe să-L iubească drept Creatorul și Răscumpărătorul lor; aveau să înceapă păzirea Sabatului Său cel sfânt, ca amintire a puterii Sale creatoare; și, când avea să-Şi „descopere braţul Lui cel sfânt, înaintea tuturor neamurilor”, pentru a-Şi elibera poporul din robie, „toate marginile pământului” să vadă mântuirea lui Dumnezeu (Isaia 52,10). Mulţi dintre acești convertiţi de la păgânism vor dori să se unească cu israeliţii și să-i însoţească în călătoria de reîntoarcere în Iudeea. Niciunul dintre aceștia nu avea să spună: „Domnul mă va despărţi de poporul Său” (Isaia 56,3), căci Cuvântul Domnului, prin prorocul Său, pentru aceia care urmau să se predea Lui și să păzească Legea Sa era că de atunci încolo aveau să fie socotiţi printre cei din Israelul spiritual – biserica Sa de pe pământ.

„Şi pe străinii care se vor lipi de Domnul ca să-L slujească și să iubească Numele Domnului, pentru ca să fie slujitorii Lui, și pe toţi cei ce vor păzi Sabatul, că să nu-l pângărească și vor stărui în legământul Meu, îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt, și-i voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune pentru toate popoarele. Așa vorbește Domnul, Dumnezeu, care strânge pe cei risipiţi ai lui Israel. Voi mai strânge și alte popoare la cei strânși acum din el” (vers. 6-8).

Prorocului i s-a îngăduit să privească de-a lungul veacurilor până la vremea venirii lui Mesia cel făgăduit. La început, a văzut numai „necaz, negură și nevoie neagră” (Isaia 8,22). Mulţi care tânjeau după lumina adevărului, erau duși în rătăcire de învăţătorii falși, în labirinturile rătăcitoare ale filozofiei și spiritismului; alţi își puneau încrederea într-o formă de evlavie, dar nu aduceau sfinţirea adevărată în practica vieţii. Situaţia părea fără nădejde. Dar, în scurtă vreme, tabloul s-a schimbat și înaintea ochilor prorocului s-a desfășurat o viziune minunată. A văzut Soarele Neprihănirii ridicându-Se cu vindecarea sub aripile Sale și, pierdut în admiraţie, a exclamat: „Totuși întunericul nu va împărăţii veșnic pe pământul în care acum este necaz. După cum în vremurile din vechime a acoperit cu ocară ţara lui Zabulon și ţara lui Neftali, în vremurile viitoare va acoperi cu slavă ţinutul de lângă mare, ţara de dincolo de Iordan, Galileea neamurilor. Poporul care umbla în întuneric, vede o lumină mare; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină” (Isaia 9,1-2).

Această glorioasă Lumină a lumii avea să aducă mântuirea oricărei naţiuni, oricărei seminţii și oricărui popor. Despre lucrarea dinainte de El, prorocul L-a auzit pe Tatăl cel veșnic, care a decla-rat: „Este prea puţin lucru să fii Robul Meu ca să ridici seminţiile lui Iacov și să aduci înapoi rămășiţele lui Israel. De aceea, te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului. La vremea îndurării te voi asculta, și în ziua mântuirii te voi ajuta; te voi păzi și te voi pune să faci legământ cu poporul, să ridici ţara și să împarţi moștenirile pustiite; să spui prinșilor de război: «Ieșiţi!» și celor ce sunt în întuneric: «Arătaţi-vă!» Iată-i că vin de departe, unii de la miazănoapte și de la apus, iar alţii din ţara Sinim” (Isaia 49,6.8.9.12).

Privind mai departe prin veacuri, prorocul a văzut împlinirea literală a acestor făgăduinţe glorioase. A văzut purtătorii veștilor bune ale mântuirii, mergând până la marginile pământului, la orice seminţie și popor. El L-a auzit pe Domnul zicând despre biserica Evangheliei: „Iată, voi îndrepta spre el pacea ca un râu și slava neamurilor ca un pârâu ieșit din matcă” (Isaia 66,12) și a auzit însărcinarea: „Lărgește locul cortului tău; și întinde învelitoarea locuinţei tale; nu te opri! lungește-ţi funiile și întărește-ţi ţărușii! căci te vei întinde la dreapta și la stânga, sămânţa ta va cotropi neamurile și va locui cetăţile pustii” (Isaia 54,2.3).

Iehova i-a declarat prorocului că-Şi va trimite martorii la popoare, la Tarsis, la Pul și la Lud…, la Tubal și la Iavan și în „ostroavele îndepărtate” (Isaia 66,19).

„Ce frumoase sunt pe munţi picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește pacea, picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește mântuirea! Picioarele celui ce zice Sionului: «Dumnezeul tău împărăţește!»” (Isaia 52,7)

Prorocul a auzit glasul lui Dumnezeu chemând biserica Sa la lucrarea încredinţată ei, pentru ca să fie pregătită calea pentru intrarea în veșnica Sa Împărăţie. Solia este deosebit de clară: „Scoală-te și luminează-te! Căci lumina ta vine și slava Domnului răsare peste tine. Căci iată, întunericul acoperă pământul și negură mare popoarele; dar peste tine răsare Domnul și slava Lui se arată peste tine. Neamurile vor umbla în lumina ta și împăraţii în strălucirea razelor tale. Ridică-ţi ochii împrejur și privește; toţi se strâng și vin spre tine! Fiii tăi vin de departe și fiicele tale sunt purtate pe braţe… Străinii îţi vor zidi zidurile și împăraţii lor îţi vor sluji; căci te-am lovit în mânia Mea, dar în îndurarea Mea am milă de tine. Porţile tale vor sta veșnic deschise, nu vor fi închise nici zi și nici noapte, că să lase să intre la tine bogăţia neamurilor, și împăraţii lor cu alaiul lor.” „Întoarceţi-vă la Mine și veţi fi mântuiţi toţi cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, și nu altul!” (Isaia 60,1-4.10.11; 45,22)

Aceste prorocii cu privire la o mare redeșteptare spirituală într-o vreme de întunecime profundă își găsesc împlinirea în liniile înaintate ale staţiunilor misionare, care ajung în cele mai îndepărtate regiunii ale pământului. Grupele de misionari în ţările păgâne au fost asemănate de proroc cu semne așezate pentru călăuzirea acelora care caută lumina adevărului. „În ziua aceea”, zice Isaia, „vlăstarul lui Isai va fi ca un steag pentru popoare; neamurile se vor întoarce la El și slava va fi locuinţa Lui. În același timp, Domnul Își va întinde mâna a doua oară ca să răscumpere rămășiţa poporului Său… El va înălţa un steag pentru neamuri, va strânge pe surghiuniţii lui Israel și va aduna pe cei risipiţi ai lui Iuda de la cele patru capete ale pământului” (Isaia 11,10-12).

Ziua mântuirii este aproape. „Domnul Își întinde privirile peste tot pământul ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui” (2 Cronici 16,9). În toate naţiunile, limbile și neamurile, El vede bărbaţi și femei care se roagă pentru lumină și cunoștinţă. Sufletele lor sunt nesăturate; multă vreme s-au hrănit cu cenușă (vezi Isaia 44,20). Vrăjmașul oricărei neprihăniri i-a rătăcit, iar ei bâjbâie ca niște orbi. Dar sunt cinstiţi în inimă și doresc să descopere o cale mai bună. Cu toate că se găsesc în adâncimile păgânismului, fără o cunoaștere a legii scrise a lui Dumnezeu și a Fiului Său Iisus, au descoperit pe nenumărate căi lucrarea unei puteri divine asupra minţii și caracterului.

Uneori, aceia care nu au o recunoaștere a lui Dumnezeu, în afară de aceea pe care au primit-o sub acţiunea harului divin, au fost binevoitori faţă de slujitorii Săi, apărându-i cu riscul vieţii lor. Duhul Sfânt sădește harul lui Hristos în inima multor căutători nobili după adevăr, dând naștere simpatiilor contrare firii lor, contrare educaţiei lor de mai înainte. „Lumina care luminează pe orice om venit în lume” (Ioan 1,6), strălucește în sufletul lor; și dacă se ia seama la această Lumină, El le va călăuzi picioarele către Împărăţia lui Dumnezeu. Prorocul Mica spunea: „Chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăși, chiar dacă stau în întuneric, totuși Domnul este Lumina mea! El mă scoate la lumină și voi privi dreptatea Lui” (Mica 7,8.9).

Planul de Mântuire al Cerului este destul de larg ca să cuprindă lumea întreagă. Dumnezeu dorește să insufle în natura omenească smerită suflarea de viaţă. El nu va îngădui ca vreun suflet, care este sincer în dorinţa lui după ceva mai înalt și mai nobil decât tot ce poate oferi lumea, să fie dezamăgit. El îi trimite continuu pe îngerii Săi la aceia care, prinși de împrejurările cele mai descurajatoare, se roagă în credinţă ca o putere mai înaltă decât ei să-i ia în stăpânire și să le aducă eliberare și pace. Dumnezeu li Se va descoperi pe diferite căi și-i va pune în legătură cu providenţele care vor întări încrederea lor în Acela care S-a dat pe sine ca răscumpărare pentru toţi, pentru ca „să-și pună încrederea în Domnul și să nu uite lucrările Domnului și să păzească poruncile Lui” (Psalmi 78,7). „Se poate lua prada celui puternic? Şi poate să scape cel prins din prinsoare? Da, zice Domnul, prada celui puternic va fi luată, și cel prins de asupritor va scăpa” (Isaia 49,24.25). „Vor fi acoperiţi de rușine cei ce se încred în chipuri cioplite și zic idolilor turnaţi: «Voi sunteţi dumnezeii noștri!»” (Isaia 42,17)

„Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice de cine își pune nădejdea în Domnul Dumnezeul său!” (Psalmi 146,5). „Întoarceţi-vă la cetăţuie, voi prizonieri ai nădejdii” (Zaharia 9,12). Către toţi cei sinceri din ţările păgâne, „celui neprihănit” în ochii Cerului „îi răsare o lumină în întuneric” (Psalmi 112,4). Dumnezeu a vorbit: „Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, îi voi povăţui pe cărări neștiute de ei; voi preface întunericul în lumină, înaintea lor, și locurile strâmte în locuri netede; iată ce voi face și nu-i voi părăsi” (Isaia 42,16).

Te voi pedepsi cu dreptate; nu pot să te las nepedepsit. (Ieremia 30,11)