Printre aceia care nădăjduiseră într-o înviorare spirituală de durată, ca urmare a reformei lui Iosia, era și Ieremia, chemat de Dumnezeu la slujirea profetică pe când era încă tânăr, în al treisprezecelea an al domniei lui Iosia. Membru al preoţiei levitice, Ieremia fusese educat din copilărie pentru o slujire sfântă. În anii aceia fericiţi de pregătire, își dădea seama în mică măsură că fusese rânduit de la naștere să fie „un proroc al neamurilor”, și când a venit chemarea divină, a fost copleșit de simţământul nevredniciei, „Ah, Doamne, Dumnezeule, strigă el, vezi că eu nu știu să vorbesc, căci sunt un copil” (Ieremia 1,5.6).

În tânărul Ieremia, Dumnezeu a văzut pe unul care va fi credincios însărcinării sale și care va sta pentru dreptate, în ciuda oricărei împotriviri. În copilărie, se dovedise credincios; iar acum avea să suporte asprimea ca un bun ostaș al crucii. „Nu zice: «Sunt un copil»”, l-a îndemnat Domnul pe solul Său ales, „căci te vei duce la toţi aceia la care te voi trimite, și vei spune tot ce-ţi voi porunci. Nu te teme de ei; căci Eu sunt cu tine ca să te scap, zice Domnul. Dar tu încinge-ţi coapsele, scoală-te și spune-le tot ce-ţi voi porunci. Nu tremura înaintea lor, cu nu cumva să te fac să tremuri înaintea lor. Iată că în ziua aceasta te fac o cetate întărită, un stâlp de fier și un zid de aramă, împotriva întregii ţări, împotriva împăraţilor lui Iuda, împotriva căpeteniilor lui, împotriva preoţilor lui și împotriva poporului ţării. Ei vor lupta împotriva ta, dar nu te vor birui; căci Eu sunt cu tine, ca să te scap, zice Domnul” (vers. 7.8.17-19).

Timp de patruzeci de ani, Ieremia avea să stea înaintea poporului ca martor pentru adevăr și neprihănire. Într-o vreme de apostazie fără precedent, trebuia să exemplifice în viaţa și în caracterul lui închinarea faţă de singurul Dumnezeu adevărat. În timpul asediilor grozave ale Ierusalimului, el urma să fie purtătorul de cuvânt al lui Iehova. Urma să prevadă căderea lui David și distrugerea frumosului templu clădit de Solomon. Şi când avea să fie întemniţat din cauza mărturiilor lui neînfricate, avea încă să vorbească lămurit împotriva păcatului din locurile înalte. Dispreţuit, urât, respins de oameni, în cele din urmă avea să fie martor al împlinirii literale a propriilor prorocii cu privire la iminenta nenorocire și să împărtășească durerea și vaiul care aveau să urmeze distrugerii cetăţii blestemate.

Totuși, în mijlocul distrugerii generale în care naţiunea intra cu grăbire, lui Ieremia i-a fost deseori îngăduit să privească dincolo de scenele dureroase ale prezentului, la perspectivele glorioase ale viitorului, când poporul lui Dumnezeu va fi răscumpărat din ţara vrăjmașului și sădit iarăși în Sion. El a văzut mai dinainte vremea când Domnul va reînnoi legătura Sa prin legământ cu ei. „Sufletul le va fi ca o grădină bine udată și nu vor mai tânji” (Ieremia 31,12).

Despre chemarea lui la misiunea profetică, Ieremia însuși scria: „Domnul Şi-a întins mâna și mi-a atins gura. Şi Domnul mi-a zis: «Iată, pun cuvintele Mele în gura ta. Iată, astăzi te pun peste neamuri și peste împărăţii ca să smulgi și să tai, să dărâmi și să nimicești, să zidești și să sădești»” (Ieremia 1,9.10).

Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru cuvintele „să zidești și să sădești!” Prin aceste cuvinte, Ieremia a fost asigurat de planul Domnului de a restatornici și de a vindeca. Aspre erau soliile de prezentat în anii ce aveau să vină. Prorociile cu privire la judecăţile care urmau să vină fără întârziere trebuiau să fie rostite fără tea-mă. De pe câmpiile Şinearului „va izbucni nenorocirea peste toţi locuitorii ţării. Îmi voi rosti judecăţile împotriva lor, zice Dom-nul, din pricina întregii lor răutăţi, pentru că M-au părăsit” (vers. 14.16). Totuși prorocul urma să însoţească aceste solii cu asigurări de iertare pentru toţi cei ce se vor întoarce de la căile lor rele.

Ca meșter-clăditor înţelept, Ieremia, chiar la începutul activităţii sale de-o viaţă întreagă, a căutat să-i încurajeze pe bărbaţii lui Iuda să pună temeliile vieţii lor spirituale profunde și larg cuprinzătoare, făcând o lucrare temeinică de pocăinţă. Multă vreme, clădiseră cu materiale pe care apostolul Pavel le aseamănă cu lemnul, fânul și trestia, iar Ieremia, cu zgura. „De ceea se vor numi argint lepădat”, spune el mulţimii nepocăite, „căci Domnul i-a lepădat” (Ieremia 6,30). Acum erau îndemnaţi să înceapă a clădi cu înţelepciune și pentru veșnicie, dând la o parte gunoiul apostaziei și folosind ca material de temelie aur curat, argint purificat și pietre preţioase – credinţa, ascultarea și faptele bune – care sunt singurele primite înaintea unui Dumnezeu sfânt.

Cuvântul Domnului prin Ieremia către poporul Său era: „Întoarce-te, necredincioasă Israel… Nu voi arunca o privire întunecoasă împotriva voastră, căci sunt milostiv, zice Domnul, și nu ţin mânie pe vecie. Recunoaște-ţi numai nelegiuirea, recunoaște că ai fost necredincioasă Domnului, Dumnezeului tău… Întoarceţi-vă, copii răzvrătiţi, zice Domnul; căci Eu sunt Stăpânul vostru… Mă vei chema: Tată! Şi nu te vei mai abate de la Mine. Întoarceţi-vă, copii răzvrătiţi, și vă voi ierta abaterile” (Ieremia 3,12-14.19.22).

Ca adaos la aceste minunate îndemnuri, Domnul i-a dat poporului Său înstrăinat de El chiar și cuvintele cu care ar fi trebuit să se întoarcă la El. Ei trebuiau să spună: „Iată-ne venim la Tine, căci Tu ești Domnul, Dumnezeul nostru. În adevăr, zadarnic se așteaptă mântuirea de la dealuri și de la mulţimea munţilor; în adevăr, în Domnul, Dumnezeul nostru este mântuirea lui Israel… Să ne culcăm în rușinea noastră și să ne învelim cu ocara noastră, căci am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului nostru, noi și părinţii noștri din tinereţea noastră și până în ziua de azi, și n-am ascultat glasul Domnului, Dumnezeului nostru” (vers. 22-25).

Reforma adusă de Iosia curăţase ţara de altare idolești, dar inimile mulţimilor nu fuseseră schimbate. Seminţele adevărului care răsăriseră și dăduseră făgăduinţa unui seceriș bogat fuseseră înăbușite de spini. O altă rătăcire de felul acesta avea să fie fatală; și Domnul căuta să trezească poporul pentru a-și da seama de primejdie. Numai dacă se dovedeau credincioși faţă de Iehova puteau nădăjdui în favoarea divină și în prosperitate.

Ieremia le-a atras atenţia de repetate ori asupra sfaturilor date în Deuteronomul. Mai mult decât alţi proroci, el a accentuat învăţămintele legii mozaice și a arătat cum acestea pot aduce cea mai înaltă binecuvântare spirituală atât poporului, cât și fiecărei inimi în parte. „Întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună; umblaţi pe ea”, îi ruga el, „și veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!” (Ieremia 6,16)

Cu o ocazie, la porunca Domnului, prorocul s-a așezat la una dintre intrările principale în cetate și acolo a susţinut importanţa sfinţirii zilei de Sabat și au fost avertizaţi cu solemnitate împotriva preocupării lor cu cele vremelnice în ziua aceasta. A fost făgăduită o binecuvântare cu condiţia ascultării. „Dacă Mă veţi asculta în adevăr, zicea Domnul, și în ziua Sabatului nu veţi face nicio lucrare în ziua aceasta, atunci pe porţile acestei cetăţi vor intra împăraţi și voievozi, care vor ședea pe scaunul de domnie al lui David; ei vor veni în care și călări pe cai, ei și voievozii lor, oamenii lui Iuda și locuitorii Ierusalimului, și cetatea aceasta va fi locuită în veci” (Ieremia 17,24.25).

Această făgăduinţă cu privire la prosperitate, ca răsplată a supunerii, a fost însoţită de o prorocie cu privire la judecăţile care vor cădea peste cetate, dacă locuitorii se vor dovedi necredincioși faţă de Dumnezeu și faţă de Legea Sa. Dacă îndemnurile de a asculta de Domnul, Dumnezeul părinţilor lor, și de a sfinţi ziua Sa de Sabat nu erau luate în seamă, atunci cetatea și palatele ei vor fi distruse pe de-a-ntregul de foc.

Astfel, prorocul a susţinut cu tărie principiile sănătoase ale vieţuirii corecte atât de lămurit date în cartea legii. Dar starea care predomina în ţara lui Iuda era de așa natură că numai prin cele mai hotărâte măsuri se putea produce o schimbare în bine; de aceea, el lucrase din toată inima pentru binele celor nepocăiţi. „Desţeleniţi-vă un ogor nou”, îi îndemna El, „și nu semănaţi între spini! Curăţește-ţi inima de rău, Ierusalime, ca să fii mântuit!” (Ieremia 4,3.14)

Dar marea masă a poporului n-a luat în seamă chemarea la pocăinţă și la reformă. Încă de la moartea bunului rege Iosia, aceia care conduceau poporul se dovediseră necredincioși însărcinării lor și îi duseseră în rătăcire pe mulţi. Ioahaz, înlăturat prin intervenţia împăratului Egiptului, fusese urmat de Ioachim, fiul cel mai mare al lui Iosia. De la începutul domniei lui Ioiachim, Ieremia avea slabă nădejde să scape ţara iubită de distrugere și poporul din robie. Cu toate acestea, nu i s-a îngăduit să tacă în timp ce regatul era ameninţat de distrugerea groaznică. Cei care rămăseseră credincioși lui Dumnezeu trebuiau încurajaţi să stăruiască în facerea binelui, iar păcătoșii trebuiau, dacă era cu putinţă, convinși să se întoarcă de la nelegiuire.

Criza cerea un efort public larg cuprinzător. Domnul i-a poruncit lui Ieremia să stea în curta templului și să vorbească întregului popor al lui Iuda, care intra și ieșea. Nu trebuia să minimalizeze niciun cuvânt din soliile încredinţate lui, pentru ca păcătoșii din Sion să aibă ocazia deplină să ia aminte și să se întoarcă de la căile lor rele.

Prorocul a ascultat; el s-a așezat la poarta Casei Domnului și și-a ridicat glasul de avertizare și îndemn. Sub inspiraţia Celui Atotputernic, el a spus:

„…«Ascultaţi Cuvântul Domnului, toţi bărbaţii lui Iuda, care intraţi pe aceste porţi ca să vă închinaţi înaintea Domnului!» Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Îndreptaţi-vă căile și faptele și vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta. Nu vă hrăniţi cu nădejdi înșelătoare, zicând: «Acesta este Templul Domnului!» Căci numai dacă vă veţi îndrepta căile și faptele, dacă veţi înfăptui dreptatea unii faţă de alţii, dacă nu veţi asupri pe străin, pe orfan și pe văduvă, dacă nu veţi vărsa sânge nevinovat în locul acesta și dacă nu veţi merge după alţi dumnezei, spre nenorocirea voastră, numai așa vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta, în ţara pe care am dat-o părinţilor voștri, din veșnicie în veșnicie»” (Ieremia 7,2-7).

Aici se vede lămurit că Domnul nu este dornic să pedepsească. El Își reţine judecăţile ca să mijlocească pentru cei nepocăiţi. Acela care manifestă „îndurare, judecată și neprihănire pe pământ” (Ieremia 9,14), stăruie pe lângă copiii rătăcitori; pe orice cale posibilă El caută să-i înveţe calea vieţii veșnice. El îi scosese pe israeliţi din robie ca să-L slujească pe El, singurul Dumnezeu viu și adevărat. Cu toate că rătăciseră multă vreme în idolatrie și nu luaseră seama la avertizările Sale, El tot Își face acum cunoscută dorinţa de a amâna pedeapsa și de a acorda încă o ocazie de pocăinţă. El explică faptul că numai printr-o reformă profundă a inimii putea fi îndepărtată nenorocirea care stătea să vină. Zadarnică era încrederea pe care ei aveau s-o pună în templu și în slujbele lui. Riturile și ceremoniile nu puteau face ispășire pentru păcate. Cu toată pretenţia lor de a fi poporul ales al lui Dumnezeu, numai reforma inimii și a unei vieţi practice îi putea salva de urmarea inevitabilă a unei nelegiuiri continue.

Astfel că, „în cetăţile lui Iuda și pe uliţele Ierusalimului”, solia lui Ieremia către Iuda era: „Ascultaţi cuvintele acestui legământ” – preceptele clare ale lui Iehova, așa cum sunt raportate în Sfintele Scripturi – „și împliniţi-le” (Ieremia 11,6). Aceasta este solia pe care a vestit-o pe când stătea în curţile templului, la începutul domniei lui Ioiachim.

A fost revăzută pe scurt experienţa lui Israel din zilele Exodului. Legământul lui Dumnezeu cu ei fusese: „Ascultaţi glasul Meu și Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veţi fi poporul Meu; umblaţi pe toate căile pe care vi le-am poruncit ca să fiţi fericiţi”. Acest legământ a fost călcat fără rușine de nenumărate ori. Cei din poporul ales „au urmat sfaturile și poruncile inimii lor rele, au dat înapoi și n-au mers înainte” (Ieremia 7,23.24).

„Pentru ce”, întreba Domnul, „poporul acesta al Ierusalimului se lasă dus în necurmate rătăciri?” (Ieremia 8,5). În vorbirea prorocului, aceasta se întâmpla din cauză că nu ascultaseră de glasul Domnului, Dumnezeul lor, și refuzaseră să se lase îndreptaţi (vezi Ieremia 5,3). „S-a dus adevărul”, plângea el, „a fugit din gura lor”. „Chiar și cocostârcul își cunoaște vremea pe ceruri; turtureaua, rândunica și cocorul își păzesc vremea venirii lor; dar poporul Meu nu cunoaște Legea Domnului”. „Să nu-i pedepsesc Eu pentru aceste lucruri, zice Domnul, să nu Mă răzbun Eu pe un asemenea popor?” (Ieremia 7,28; 8,7; 9,9)

Venise vremea pentru o profundă cercetare a inimii. Cât timp Iosia fusese conducătorul lor, cei din popor avuseseră același temei pentru speranţă. Dar el nu mai putea mijloci în favoarea lor, întrucât căzuse în luptă. Păcatele poporului erau atât de grele, încât timpul pentru mijlocire trecuse. „Chiar dacă Moise și Samuel s-ar înfăţișa înaintea Mea”, zicea Domnul, „tot nu aș fi binevoitor faţă de poporul acesta. Izgonește-l dinaintea Mea, ducă-se! Şi dacă-ţi vor zice: «Unde să ne ducem?» să le răspunzi: «Așa vorbește Domnul: La moarte cei sortiţi la moarte, la sabie cei sortiţi sabiei, la foamete cei sortiţi foametei, la robie cei sortiţi robiei!»” (Ieremia 15,1.2)

Un refuz de a lua aminte la invitaţia harului pe care Dumnezeu o făcea acum, avea să aducă asupra naţiunii nepocăite judecăţile care căzuseră peste Regatul de Nord, cu peste o sută de ani mai înainte; „vă poruncesc să urmaţi Legea Mea pe care v-am pus-o înainte; dacă nu ascultaţi cuvintele robilor Mei proroci, pe care vi-i trimit, pe care vi i-am trimis dis-de-dimineaţă, și pe care nu i-aţi ascultat, atunci voi face Casei acesteia ca lui Silo și voi face din cetatea aceasta o pricină de blestem pentru toate neamurile pământului” (Ieremia 26,4-6).

Aceia care stăteau în curtea templului și ascultau cuvintele lui Ieremia au înţeles în mod clar aluzia aceasta la Silo și la zilele din vremea lui Eli, când filistenii i-au biruit pe israeliţi și au luat cu ei chivotul legământului.

Păcatul lui Eli a constat în trecerea cu ușurinţă peste nelegiuirea fiilor lui, care se găseau în slujba sfântă și peste păcatele care predominau în ţară. Neglijenţa lui de a îndrepta aceste păcate aduseseră asupra poporului Israel o calamitate înfricoșătoare. Fiii lui căzuseră în luptă, Eli însuși își pierduse viaţa; chivotul lui Dumnezeu fusese luat din ţara lui Israel, treizeci de mii de oameni din popor fuseseră uciși – și toate acestea din cauză că păcatul fusese îngăduit să se dezvolte fără să fie mustrat și oprit. În zadar crezuseră cei din Israel că, în pofida practicilor lor păcătoase, prezenţa chivotului le va asigura biruinţa asupra filistenilor. În același fel, în zilele lui Ieremia, locuitorii lui Iuda erau înclinaţi să creadă că o respectare strictă a slujbelor rânduite de Dumnezeu la templu îi va feri de o pedeapsă dreaptă pentru vieţuirea lor nelegiuită.

Ce lecţie este aceasta pentru bărbaţii care ocupă poziţii de răspundere astăzi în biserica lui Dumnezeu! Ce avertizare solemnă de a trata cu credincioșie păcatele care aduc dezonoare cauzei adevărului! Nimeni dintre aceia care pretind a fi depozitarii Legii lui Dumnezeu să nu se măgulească cu gândul că cinstea exterioară pe care o manifestă faţă de porunci îl va scăpa de aplicarea dreptăţii divine. Nimeni să nu refuze mustrarea pentru păcat, nici să-i acuze pe slujitorii lui Dumnezeu că sunt prea zeloși în străduinţa de a curăţa tabăra de făcătorii de rele. Un Dumnezeu care urăște păcatul îi cheamă pe aceia care susţin că păzesc Legea Sa să se depărteze de orice nelegiuire. Neglijarea pocăinţei și ascultării de bunăvoie va aduce asupra bărbaţilor și femeilor de astăzi urmări tot atât de serioase ca și acelea care au venit peste Israelul din vechime. Există un hotar dincolo de care judecăţile lui Dumnezeu nu mai pot fi amânate. Distrugerea Ierusalimului în vremea lui Ieremia este o avertizare solemnă pentru Israelul modern, că sfaturile și mustrările date prin oamenii aleși de El nu pot fi neluate în seamă fără să fie pedepsit.

Solia lui Ieremia către preoţi și popor a stârnit în mulţi împotrivire. Cu o acuzaţie îndrăzneaţă au strigat: „Pentru ce prorocești în Numele Domnului și zici: «Casa aceasta va ajunge ca Silo și cetatea aceasta va fi pustiită și lipsită de locuitori?» Tot poporul s-a îngrămădit în jurul lui Ieremia în Casa Domnului” (Ieremia 26,9). Preoţii, prorocii mincinoși împreună cu poporul s-au îndreptat cu mânie împotriva lui, care nu le vorbea cuvinte plăcute și nici nu le prorocea amăgire. Astfel, solia lui Dumnezeu a fost dispreţuită, iar slujitorul Lui ameninţat cu moartea.

Veștile despre cuvintele lui Ieremia au fost duse căpeteniilor lui Iuda și ei s-au grăbit să vină din palatul regelui la templu să afle adevărul în această problemă. „Atunci, preoţii și prorocii au vorbit astfel căpeteniilor și întregului popor: «Omul acesta este vinovat de pedeapsa cu moartea, căci a prorocit împotriva cetăţii acesteia toate lucrurile pe care le-aţi auzit voi înșivă cu urechile voastre!»” (vers. 11). Dar Ieremia a stat cu mult curaj înaintea căpeteniilor și a poporului, zicând: „Domnul m-a trimis să prorocesc împotriva Casei acesteia și împotriva cetăţii acesteia toate lucrurile pe care le-aţi auzit voi. Acum îndreptaţi-vă căile și faptele, ascultaţi glasul Domnului, Dumnezeului vostru, și Domnul Se va căi de răul pe care l-a rostit împotriva voastră! Cât despre mine, iată-mă în mâinile voastre; faceţi-mi ce vi se va părea că este bine și drept! Numai să știţi că, dacă mă veţi omorî, vă veţi face vinovaţi de sânge nevinovat, voi și cetatea aceasta și locuitorii ei; căci Domnul m-a trimis în adevăr la voi să rostesc în auzul vostru toate aceste cuvinte!” (vers. 12-15)

Dacă prorocul ar fi fost intimidat de atitudinea ameninţătoare a acelora cu o înaltă autoritate, solia lui ar fi fost fără efect și și-ar fi pierdut viaţa; dar curajul cu care a dat avertizarea solemnă a impus respectul poporului și a întors căpeteniile lui Israel în favoarea lui. Ei au discutat cu preoţii și cu prorocii falși, arătându-le cât de neînţelepte erau măsurile extreme pe care le susţineau, și cuvintele lor au produs o reacţie în mintea poporului. În felul acesta, Dumnezeu a ridicat apărători ai slujitorului Său.

Şi bătrânii s-au unit, protestând împotriva hotărârii preoţilor cu privire la soarta lui Ieremia. Ei au citat cazul lui Mica, cel care prorocise judecăţile asupra Ierusalimului, zicând: „Sionul va fi arat ca un ogor, Ierusalimul va ajunge un morman de pietre și muntele Casei Domnului o înălţime acoperită cu păduri”. Şi au întrebat: „L-au omorât însă oare Ezechia, împăratul lui Iuda, și tot Iuda? Nu s-a temut Ezechia de Domnul? Nu s-a rugat el Domnului? Şi atunci Domnul S-a căit de răul pe care-l rostise împotriva lor. Şi noi să ne împovărăm sufletul cu o nelegiuire așa de mare?” (vers. 18-19)

Prin insistenţa acestor bărbaţi cu influenţă, viaţa prorocului a fost cruţată, cu toate că mulţi dintre preoţi și dintre prorocii falși, neputând suporta adevărurile acuzatoare pe care le rostea el, ar fi fost bucuroși să-l vadă condamnat la moarte, sub acuzaţia de răscoală.

Din ziua chemării până la încheierea slujirii sale, Ieremia a stat înaintea celor din Iuda ca „un turn și o cetăţuie”, împotriva căruia mânia omului n-a putut face nimic. „Ei se vor război cu tine”, îl avertizase Domnul pe slujitorul Său, „dar nu te vor birui; căci eu voi fi cu tine, ca să te scap și se te izbăvesc, zice Domnul”. „Te voi izbăvi din mâna celor răi, și te voi scăpa din mâna asupritorilor” (Ieremia 6,27; 15,20.21).

Predispus din fire la timiditate și sfială, Ieremia tânjea după pacea și liniștea unei vieţi retrase, unde nu trebuia să mai fie martor la nepocăinţa continuă a poporului iubit. Inima i se strângea de chin când vedea distrugerea produsă de păcat. „O! de mi-ar fi capul plin de apă, de mi-ar fi ochii un izvor de lacrimi”, se jelea el, „aș plânge zi și noapte pe morţii fiicei poporului meu! O! dacă aș avea un han de călători în pustie, aș părăsi pe poporul meu și m-aș depărta de el!” (Ieremia 9,1.2)

Batjocurile pe care era chemat să le suporte erau crude. Sufletul lui sensibil era străpuns iar și iar de săgeţile batjocurii îndreptate asupra lui de aceia care îi dispreţuiau soliile și care tratau cu ușurinţă povara sa pentru convertirea lor. „Am ajuns de râsul poporului meu”, zicea el, „și toată ziua sunt pus în cântecele de batjocură de ei” … „toţi cei ce trăiau în pace cu mine, pândesc să vadă dacă mă clatin, și zic: «Poate că se va lăsa prins, vom pune mâna pe el și ne vom răzbuna pe el!»” (Plângeri 3,14; Ieremia 20,7.10)

Dar credinciosul proroc a fost întărit zilnic să rabde. „Domnul este cu mine ca un viteaz puternic”, zicea el cu credinţă; „de aceea, prigonitorii mei se vor poticni și nu vor birui. Se vor umple de rușine că nu au lucrat cu chibzuinţă; de o veșnică rușine, care nu se va uita! Cântaţi Domnului, lăudaţi pe Domnul! Căci El izbăvește sufletul celui nenorocit din mâna celor răi” (Ieremia 20,11.13).

Experienţele prin care a trecut Ieremia în zilele tinereţii și acelea din anii de mai târziu ai slujirii sale l-au învăţat lecţia că „soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă să-și îndrepte pașii spre ţintă”. A învăţat să se roage: „Pedepsește-mă, Doamne, dar cu măsură; și nu în mânia Ta, ca să nu mă nimicești” (Ieremia 10,23.24).

Când a fost chemat să bea din paharul încercării și al amărăciunii și când a fost ispitit în nenorocire să zică: „S-a dus puterea mea de viaţă și nu mai am nicio nădejde în Domnul” (Plângeri 3,18), și-a amintit de providenţele lui Dumnezeu în favoarea lui și triumfător a strigat:

Bunătăţile Domnului nu s-au sfârșit,

îndurările Lui nu sunt la capăt,

ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă.

Şi credincioșia Ta este atât de mare!

Domnul este partea mea de moștenire –

zice sufletul meu –

de aceea nădăjduiesc în El.

Domnul este bun cu cine nădăjduiește în El,

cu sufletul care-L caută.

Bine este să aștepţi în tăcere ajutorul Domnului

(Plângeri 3,18.22-26).