La începutul domniei lui, Zedechia a primit toată încrederea din partea împăratului Babilonului și îl avea ca sfătuitor încercat pe prorocul Ieremia. Dacă ar fi urmat o cale cinstită faţă de babilonieni și ar fi luat aminte la soliile din partea Domnului, prin Ieremia, ar fi putut păstra respectul multora dintre autorităţile înalte și ar fi avut ocazia să le împărtășească cunoașterea despre Dumnezeul cel adevărat. În felul acesta, robii care erau deja în Babilon ar fi fost așezaţi într-o poziţie avantajoasă și li s-ar fi dat multe libertăţi; Numele lui Dumnezeu ar fi fost onorat pretutindeni; iar aceia care rămăseseră în Regatul lui Iuda ar fi fost cruţaţi de nenorocirile grozave care au venit până la urmă peste ei.

Prin Ieremia, Zedechia și tot Regatul lui Iuda, inclusiv cei luaţi în Babilon, au fost sfătuiţi să se supună liniștiţi conducerii vremelnice a cuceritorilor lor. Era deosebit de important ca cei din robie să caute pacea ţării în care fuseseră aduși. Acest lucru era însă contrar înclinaţilor inimii omenești; iar Satana, folosind împrejurările, a făcut să se ridice proroci mincinoși, atât în Ierusalim, cât și în Babilon, care spuneau că jugul robiei avea să fie sfărâmat în curând și prestigiul de mai înainte al naţiunii avea să fie restabilit.

Ascultarea de aceste prorocii măgulitoare ar fi dus la acţiuni fatale din partea regelui și a celor luaţi în robie și ar fi zădărnicit planurile pline de milă ale lui Dumnezeu în favoarea lor. Pentru ca să nu fie provocată o răscoală și ca să se evite suferinţe mari, Domnul i-a poruncit lui Ieremia să întâmpine criza fără întârziere, avertizându-l pe regele lui Iuda cu privire la consecinţa sigură a răzvrătirii. La rândul lor, robii au fost sfătuiţi prin avertizări scrise să nu fie amăgiţi să creadă că izbăvirea lor este aproape: „Nu vă lăsaţi amăgiţi de prorocii voștri, care sunt în mijlocul vostru, nici de ghicitorii voștri”, i-a îndemnat el (Ieremia 29,8). În legătură cu aceasta, a fost arătat planul Domnului de a restatornici poporul Israel la încheierea celor șaptezeci de ani de robie preziși prin solii săi.

Cu ce milă duioasă a făcut cunoscut Dumnezeu poporului Său din robie planurile Sale pentru Israel! El știa că dacă aveau să fie convinși de prorocii mincinoși de a se aștepta la o eliberare grabnică, poziţia lor în Babilon avea să devină foarte grea. Orice demonstraţie sau răzvrătire din partea lor avea să trezească vigilenţa și asprimea autorităţilor caldeene și avea să ducă la alte restrângeri ale libertăţilor lor. Urmarea avea să fie suferinţă și dezastru. El dorea ca ei să se supună cu resemnare și să facă robia lor cât mai plăcută cu putinţă; iar sfatul lui era: „Zidiţi case și locuiţi-le; sădiţi grădini și mâncaţi-le roadele lor!… Urmăriţi binele cetăţii în care v-am dus în robie și rugaţi-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei!” (vers. 5-7)

Printre învăţătorii mincinoși din Babilon erau doi bărbaţi care pretindeau a fi sfinţi, dar a căror viaţă era destrăbălată. Ieremia condamnase calea păcătoasă a celor doi bărbaţi și-i avertizase de primejdie. Mâniaţi din cauza mustrării, au căutat să se împotrivească lucrării adevăratului proroc, spunându-i poporului să nu aibă încredere în cuvintele lui și să acţioneze contrar sfatului lui Dumnezeu în problema supunerii lor faţă de împăratul Babilonului. Dumnezeu a mărturisit prin Ieremia că acești proroci mincinoși vor fi daţi în mâinile lui Nabucodonosor și uciși înaintea ochilor lui. Nu după multă vreme, prezicerea aceasta s-a împlinit literal.

La sfârșitul vremii, se vor ridica bărbaţi care vor produce încurcătură și răzvrătire printre aceia care pretind a fi reprezentanţii adevăratului Dumnezeu. Aceia care prorocesc minciuni, îi vor încuraja pe oameni să privească păcatul cu ușurinţă. Când urmările grozave ale faptelor lor rele vor fi demascate, ei vor căuta, dacă se va putea, să-l facă răspunzător pentru greutăţile lor pe acela care i-a avertizat cu credincioșie, așa cum iudeii l-au acuzat pe Ieremia pentru nenorocirile lor. Astăzi, certitudinea soliilor va fi întărită tot atât de sigur cum au fost susţinute cuvintele lui Dumnezeu prin prorocul Său.

De la început, Ieremia a urmat o cale consecventă, sfătuind la supunere faţă de babilonieni. Acest sfat i-a fost dat nu numai lui Iuda, ci multor popoare înconjurătoare. În prima parte a domniei lui Zedechia, ambasadorii conducătorilor Edomului, Moabului, Tirului și a altor popoare au venit la regele lui Iuda să afle dacă, în înţelegerea lui, era timpul potrivit pentru o răscoală unită și dacă se va uni cu ei într-o luptă împotriva împăratului Babilonului. Când acești trimiși așteptau un răspuns, cuvântul Domnului i-a vorbit lui Ieremia, zicând: „Fă-ţi niște legături și niște juguri și puneţi-le la gât. Trimite-le împăratului Edomului, împăratului Moabului, împăratului Tirului și împăratului Sidomului, prin trimișii care au venit la Ierusalim la Zedechia, împăratul lui Iuda” (Ieremia 27,2.3).

Lui Ieremia i s-a poruncit să-i sfătuiască pe trimiși să le facă cunoscut conducătorilor lor că Domnul îi dăduse pe toţi în mâna lui Nabucodonosor, împăratul Babilonului, și că urmau să le „slujească lui, fiului său și fiului fiului său, până va veni și vremea ţării lui” (vers. 7).

Trimișii au fost îndrumaţi să le spună conducătorilor lor că, dacă refuză să-i slujească împăratului babilonian, vor fi pedepsiţi cu „robie, cu foamete și ciumă”, până când vor fi nimiciţi. Îndeosebi, trebuiau să se întoarcă de la învăţătura prorocilor mincinoși, care îi puteau sfătui altfel: „Să n-ascultaţi pe prorocii voștri”, zicea Domnul nici pe „ghicitorii voștri, pe visătorii voștri, pe cititorii voștri în stele și pe vrăjitorii voștri care vă zic: «Nu veţi fi supuși împăratului Babilonului!» Căci ei vă prorocesc minciuni, ca să fiţi depărtaţi din ţara voastră, ca să vă izgonesc și să pieriţi. Dar poporul care își va pleca grumazul sub jugul împăratului Babilonului, și care-i va fi supus, îl voi lăsa în ţara lui, zice Domnul, ca s-o lucreze și să locuiască în ea” (vers. 8-11). Cea mai ușoară pedeapsă pe care un Dumnezeu milostiv o putea aplica unui popor răsculat era supunerea faţă de împăratul Babilonului; dar, dacă se luptau împotriva acestei hotărâri de robie, aveau să sufere asprimea întreagă a pedepsei Lui.

Uimirea consiliului întrunit al popoarelor n-a cunoscut margini când Ieremia, care purta un jug al supunerii pe grumaz, le-a făcut cunoscută voinţa lui Dumnezeu.

Împotriva opoziţiei hotărâte, Ieremia a stat categoric pentru o atitudine de supunere. În fruntea acelora care și-au îngăduit să ia în râs sfatul Domnului era Hanania, unul dintre prorocii mincinoși, împotriva cărora poporul fusese avertizat. Socotind că va câștiga favoarea regelui și a curţii regale, și-a ridicat glasul de protest, pretinzând că Dumnezeu îi dăduse cuvinte de încurajare pentru iudei. El zicea: „Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Eu sfărâm jugul împăratului Babilonului! Peste doi ani, vă voi aduce înapoi în locul acesta toate uneltele Casei Domnului, pe care le-a ridicat Nabucodonosor, împăratul Babilonului, din locul acesta și le-a dus în Babilon. Şi voi aduce înapoi în locul acesta, zice Domnul, pe Iconia, fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, și pe toţi prinșii de război ai lui Iuda, care s-au dus în Babilon, căci voi sfărâma jugul împăratului Babilonului»” (Ieremia 28,2-4).

În prezenţa preoţilor și poporului, Ieremia a stăruit de ei să se supună împăratului Babilonului pentru timpul pe care Dumnezeu îl arătase. El a citat înaintea bărbaţilor lui Iuda prorociile lui Osea, Habacuc, Ţefania și ale altora, ale căror solii de mustrare și avertizare fuseseră asemănătoare cu ale lui. Le-a atras atenţia la evenimentele care avuseseră loc ca împlinire a prorociilor de pedepsire pentru păcatele de care nu se pocăiseră. În trecut, judecăţile lui Dumnezeu fuseseră trimise peste cei nepocăiţi ca o împlinire exactă a planului Său, așa cum fusese descoperit prin slujitorii săi.

„Dar dacă un proroc prorocește pacea”, a propus Ieremia în încheiere, „numai după împlinirea celui ce prorocește, se va cunoaște că este cu adevărat trimis de Domnul” (vers. 9). Dacă Israel alegea să-și asume riscul, desfășurarea evenimentelor viitoare urma să hotărască cu eficacitate cine era prorocul adevărat. Cuvintele lui Ieremia, care sfătuia la supunere, l-au determinat pe Hanania să acuze cu mai multă îndrăzneală credibilitatea soliei primită. Luând jugul de pe grumazul lui Ieremia, Hanania l-a sfărâmat, zicând; „Așa vorbește Domnul: «Așa voi sfărâma peste doi ani de pe grumazul tuturor neamurilor jugul lui Nabucodonosor, împăratul Babilonului!» Prorocul Ieremia a plecat” (vers. 11). În aparenţă, nu putea face nimic mai mult decât să se retragă de pe scena luptei. Dar lui Ieremia i s-a dat o altă solie: „„Du-te și spune lui Hanania», i s-a poruncit: «Așa vorbește Domnul: ’Ai sfărâmat un jug de lemn, dar cu aceasta ai făcut în locul lui un jug de fier!’» Căci așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Pun un jug de fier pe grumazul tuturor acelor neamuri, ca să fie subjugate de Nabucodonosor, împăratul Babilonului, și-i vor sluji…»

Apoi, prorocul Ieremia a zis prorocului Hanania: «Ascultă, Hanania! Domnul nu te-a trimis, ci tu insufli poporului o încredere mincinoasă. De aceea, așa vorbește Domnul: ’Iată, te izgonesc de pe pământ și vei muri chiar în anul acesta; căci cuvintele tale sunt o răzvrătire împotriva Domnului! ’» Şi prorocul Hanania a murit chiar în anul acela, în luna a șaptea” (vers. 13-17).

Prorocul mincinos întărise necredinţa poporului în Ieremia și în solia lui. El se declarase solul lui Dumnezeu și ca urmare a suferit moartea. În luna a cincea, Ieremia a prorocit moartea lui Hanania și, în luna a șaptea, cuvintele lui s-au dovedit adevărate prin împlinirea lor.

Neliniștea provocată de prezentările prorocilor mincinoși l-au adus pe Zedechia sub bănuială de trădare și numai printr-o acţiune rapidă și hotărâtă din partea lui i s-a îngăduit să-și continue domnia de vasal. Ocazia pentru o astfel de acţiune a fost folosită la scurtă vreme după întoarcerea trimișilor de la Ierusalim la popoarele vecine, când regele lui Iuda, însoţit de Seraia, „cel mai mare cămăraș”, a plecat într-o misiune importantă la Babilon (Ieremia 51,59). În timpul vizitei acestuia la curtea caldeană, Zedechia și-a reînnoit jurământul de supunere faţă de Nabucodonosor.

Prin Daniel și alţi robi evrei, monarhia babiloniană luase cunoștinţă de puterea și de autoritatea supremă a adevăratului Dumnezeu; și când Zedechia a făgăduit încă o dată solemn să rămână credincios, Nabucodonosor i-a cerut să jure pentru această făgăduinţă în Numele Domnului, Dumnezeului lui Israel. Dacă Zedechia ar fi respectat această reînnoire a legământului prin jurământ, credincioșia lui ar fi avut o influenţă profundă asupra minţii multora care urmăreau purtarea celor ce susţineau că cinstesc și respectă onoarea Dumnezeului evreilor.

Dar regele lui Iuda a pierdut din vedere înaltul său privilegiu de a aduce onoare Numelui viului Dumnezeu. Despre Zedechia este scris: „El a făcut ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului său; și nu s-a smerit înaintea prorocului Ieremia, care-i vorbea din partea Domnului. S-a răsculat chiar împotriva împăratului Nabucodonosor, care-l pusese să jure pe Numele lui Dumnezeu. Şi-a înţepenit grumazul și și-a învârtoșat inima, până acolo încât nu s-a întors la Domnul, Dumnezeul lui Israel” (2 Cronici 36,12.13).

În timp ce Ieremia continua să-și facă cunoscută mărturia în Regatul lui Iuda, prorocul Ezechiel a fost ridicat dintre robii din Babilon să-i avertizeze pe cei exilaţi; de asemenea, să confirme cuvântul Domnului care fusese rostit prin Ieremia. În anii de pe urmă ai domniei lui Zedechia, Ezechiel a arătat foarte clar nebunia încrederii în prevestirile false ale celor care îi determinau pe robi să nădăjduiască într-o reîntoarcere apropiată la Ierusalim. El a fost, de asemenea, îndrumat să prevestească, printr-o varietate de simboluri și solii solemne, asediul și distrugerea totală a Ierusalimului.

În anul al șaselea al domniei lui Zedechia, Domnul i-a descoperit lui Ezechiel, în vedenie, unele dintre urâciunile care se practicau în Ierusalim, înăuntrul Casei Domnului și chiar în curtea interioară. Încăperile cu chipuri și idoli zugrăviţi, „tot felul de târâtoare și de dobitoace urâcioase și toţi idolii casei lui Israel” (Ezechiel 8,10) – toate acestea, într-o rapidă succesiune, au trecut pe dinaintea privirii uimite a prorocului.

Aceia care ar fi trebuit să fie conducătorii spirituali în mijlocul poporului, „bătrânii casei lui Israel”, în număr de șaptezeci, au fost văzuţi aducând tămâie înaintea reprezentărilor idolatre care fuseseră introduse în încăperile tainice din locurile sfinte ale curţii templului. „Nu ne vede Domnul”, se amăgeau bărbaţii lui Iuda când se angajau în practicile lor idolatre; „Domnul a părăsit ţara aceasta”, spuneau ei cu hulă (vers. 11.12).

Dar mai erau și alte „urâciuni mari” pe care avea să le vadă prorocul. La intrarea porţii Casei Domnului, la poarta Templului Domnului, între pridvor și altar, erau aproape douăzeci și cinci de oameni, cu dosul întors spre Templul Domnului și cu faţa spre răsărit; și se închinau înaintea soarelui, spre răsărit” (vers. 13-16).

Şi acum, Fiinţa care îl însoţea pe Ezechiel în această vizită uimitoare, cu privire al nelegiuirea din locurile înalte ale ţării lui Iuda, l-a întrebat pe proroc: „Vezi, fiul omului? Este prea puţin oare pentru casa lui Iuda că săvârșesc ei urâciunile pe care le săvârșesc aici? Trebuia să mai umple și ţara cu silnicie și să nu înceteze să Mă mânie? Iată că ei își apropie ramura de nas! De aceea și Eu voi lucra cu urgie; ochiul Meu va fi fără milă și nu Mă voi îndura; chiar dacă vor striga în gura mare la urechile Mele, tot nu-i voi asculta” (vers. 17.18).

Domnul declarase prin Ieremia despre oamenii nelegiuiţi care îndrăzniseră să stea cu aroganţă înaintea poporului în Numele Său: „Prorocii și preoţii sunt stricaţi; le-am găsit răutatea chiar în Casa Mea, zice Domnul” (Ieremia 23,11). În învinuirea teribilă a lui Iuda, așa cum este raportată în relatarea de încheiere a cronicarului, privind domnia lui Zedechia, a fost repetată această acuzaţie de încălcare a sfinţeniei templului: „Toate căpeteniile preoţilor”, declara scriitorul sacru, „și poporul au înmulţit și ei fărădelegile, după toate urâciunile neamurilor; și au pângărit Casa Domnului, pe care o sfinţise El în Ierusalim” (2 Cronici 36,14).

Ziua nenorocirii pentru Regatul lui Iuda se apropia cu repeziciune. Domnul nu mai putea pune înaintea lor nădejdea amânării judecăţilor Sale cele mai aspre. „Şi voi să rămâneţi nepedepsiţi?” întreba El. „Nu veţi rămâne nepedepsiţi” (Ieremia 25,29).

Chiar aceste cuvinte au fost primite cu un dispreţ batjocoritor. „Zilele se lungesc și prorociile rămân mereu neîmplinite”, spuneau cei nepocăiţi (Ezechiel 12,22). Dar prin Ezechiel această respingere a cuvântului sigur al profeţiei a fost cu severitate mustrată. „De aceea, spune-le”, i-a spus Domnul: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: «Voi face să înceteze acest cuvânt de batjocură și nu se va mai întrebuinţa în Israel». De aceea, spune-le: «Se apropie zilele, și toate vedeniile se vor împlini! Căci nu vor mai fi vedenii mincinoase, nici prorocii înșelătoare, în mijlocul casei lui Israel! Căci Eu, Domnul, voi vorbi; ce voi spune se va împlini și nu va mai fi amânat; da, în zilele voastre, casă de îndărătnici, voi rosti un cuvânt și-l voi împlini, zice Domnul, Dumnezeu».

Cuvântul Domnului mi-a vorbit apoi astfel: «Fiul omului iată, casa lui Israel zice: ’Vedeniile pe care le are el nu sunt aproape să se împlinească, și prorocește cu privire la vremuri depărtate!’ De aceea, spune-le: ’Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: Nu va fi zăbavă în împlinirea cuvintelor Mele, ci cuvântul, pe care-l voi rosti, se va împlini’»” (vers. 22-28).

În fruntea acelora care duceau cu repeziciune poporul spre ruină era Zedechia, regele lor. Trecând cu vederea în totul sfaturile Domnului date prin proroci, uitând atitudinea de recunoștinţă pe care o datora lui Nebucadneţar, călcându-și jurământul solemn de supunere rostit în Numele Domnului, Dumnezeului lui Israel, regele lui Iuda s-a răsculat împotriva prorocilor, împotriva binefăcătorilor lui și împotriva lui Dumnezeu. În înfruntarea înţelepciunii lui s-a întors după ajutor la vechiul vrăjmaș al prosperităţii lui Israel, trimiţând soli în Egipt ca să-i dea cai și un număr de oameni.

„Va izbuti el oare?” întreba Domnul cu privire la acela care și-a trădat în mod josnic încrederea sacră; „Cel ce a făcut asemenea lucruri va izbuti el oare? Cum să mai scape dacă a rupt legământul? Pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu, că în ţara împăratului care l-a pus să domnească, faţă de care și-a călcat jurământul și al cărui legământ l-a rupt lângă el, în mijlocul Babilonului, va muri! Așa că nici faraon nu va mai veni cu o oaste mare și popor mult să-l ajute în război… a nesocotit jurământul, până într-atât, că a rupt legământul, ba încă și-a dat mâna, și a făcut toate aceste lucruri; nu va scăpa!” (Ezechiel 17,15-18)

Venise ziua socotelii finale pentru regele nelegiuit. „La o parte cu mitra!” a hotărât Domnul. „Jos cununa împărătească!” Lui Iuda nu avea să-i mai fie îngăduit să aibă un rege, până când Hristos Însuși avea să-Şi întemeieze împărăţia. „Voi da jos, o voi da jos cununa”, a fost hotărârea divină cu privire la tronul casei lui David, „dar lucrul acesta nu va avea loc decât la venirea Aceluia care are drept la ea și în mâna căruia o voi încredinţa” (Ezechiel 21,25-27).