Când Darius Medul a luat tronul, ocupat până atunci de conducătorii babilonieni, a trecut imediat la reorganizarea administraţiei. El „a găsit cu cale să pună peste împărăţie o sută douăzeci de dregători… a pus în fruntea lor trei căpetenii, în numărul cărora era și Daniel. Dregătorii aceștia aveau să le dea socoteală, ca împăratul să nu sufere nicio pagubă. Daniel însă le întrecea pe toate aceste căpetenii și pe dregători, pentru că în el era un duh înalt și împăratul se gândea să-l pună peste toată împărăţia.”

Onorurile acordate lui Daniel au trezit invidia bărbaţilor de conducere din împărăţie și ei au căutat pricină să se plângă împotriva lui. Dar n-au găsit nimic, „pentru că el era credincios și nu se găsea nicio greșeală la el”.

Purtarea fără reproș a lui Daniel a trezit și mai mult invidia vrăjmașilor lui. „Nu vom găsi niciun cuvânt de plângere împotriva acestui Daniel”, au fost ei siliţi să recunoască, „afară numai dacă am găsi vreunul în legea Dumnezeului lui”.

Ca urmare, conducătorii și prinţii, sfătuindu-se, au făcut un plan prin care nădăjduiau să aducă la îndeplinire distrugerea prorocului. Au hotărât să ceară ca împăratul să semneze o poruncă pe care urmau să o pregătească și care să interzică oricărui om din împărăţie să-I ceară ceva lui Dumnezeu sau unui om afară de împăratul Darius, și aceasta timp de treizeci de zile. O încălcare a acestei porunci avea să fie pedepsită, aruncându-l pe călcătorul ei într-o groapă cu lei.

Ca urmare, căpeteniile au pregătit o astfel de poruncă și i-au prezentat-o lui Darius pentru a fi semnată. Măgulindu-i vanitatea, ei l-au convins că aducerea la îndeplinire a poruncii va contribui într-o mare măsură la onoarea și autoritatea lui. Necunoscând planul ascuns al căpeteniilor, împăratul n-a sesizat vrăjmășia care reieșea din cuvintele poruncii și, lăsându-se flatat, a semnat. Vrăjmașii lui Daniel au plecat dinaintea lui Darius, bucurându-se de cursa pe care i-o întinseseră slujitorului lui Iehova. În conspiraţia formată în felul acesta, Satana avusese un rol important. Prorocul avea o mare autoritate în împărăţie, și îngerii răi se temeau că influenţa lui va slăbi stăpânirea lor asupra conducătorilor. Tocmai acești agenţi satanici stârniseră căpeteniile la gelozie și invidie; ei fuseseră aceia care inspiraseră planul pentru distrugerea lui Daniel; iar căpeteniile, care se predaseră ca unelte ale vrăjmașului, l-au adus la îndeplinire.

Pentru reușita planurilor lor, vrăjmașii prorocului contau pe atașamentul său faţă de principii. Şi nu s-au înșelat în aprecierea caracterului său. El a sesizat repede scopul lor răutăcios în redactarea poruncii, dar nu și-a schimbat calea nici cu o iotă. De ce să nu se mai roage acum, când avea cea mai mare nevoie de rugăciune? Mai degrabă și-ar pierde viaţa decât nădejdea de ajutor din partea lui Dumnezeu. Își îndeplinea în liniște îndatoririle ca șef al dregătorilor; iar la ceasul rugăciunii mergea în camera lui și, cu ferestrele deschise către Ierusalim, după obiceiul lui, își îndrepta cererile către Dumnezeul cerurilor. N-a încetat să-și ascundă practica. Deși cunoștea prea bine urmările credincioșiei faţă de Dumnezeu, curajul său nu s-a clătinat. Înaintea acelora care complotau distrugerea, el nu și-a îngăduit nici măcar să lase de înţeles că legătura lui cu Cerul era întreruptă. În toate situaţiile în care împăratul avea dreptul să poruncească, Daniel era gata să asculte; dar nici împăratul și nici porunca lui nu-l puteau face să se clatine în supunerea lui faţă de Împăratul împăraţilor.

Astfel, prorocul a declarat cu îndrăzneală și, în același timp, cu smerenie, că nicio putere a pământului nu are dreptul să se așeze între om și Dumnezeu. Înconjurat de idolatri, a fost un martor credincios în favoarea acestui adevăr. Atașamentul lui neînfricat de partea dreptăţii era o lumină strălucitoare în întunericul moral al acelei curţi păgâne. Daniel a rămas înaintea lumii de astăzi ca un exemplu valoros de credincioșie și îndrăzneală creștină.

O zi întreagă căpeteniile l-au urmărit pe Daniel. De trei ori l-au văzut intrând în camera lui și de trei ori i-au auzit glasul înălţat în mijlocire stăruitoare faţă de Dumnezeu. În dimineaţa următoare i-au prezentat împăratului plângerea. Daniel, omul lui de stat, cel mai onorat și cel mai credincios, sfidase porunca împărătească. „N-ai scris tu oare o oprire”, i-au reamintit ei, „prin care oricine va înălţa timp de treizeci de zile rugăciuni vreunui Dumnezeu sau vreunui om, afară de tine, împărate, să fie aruncat în groapa cu lei?”

„Lucrul acesta este adevărat”, a răspuns împăratul, „după legea mezilor și perșilor, care nu se poate schimba”.

Triumfători, i-au făcut cunoscut lui Darius purtarea sfetnicului cel mai de încredere. „Daniel, unul dintre prinșii de război ai lui Iuda”, au exclamat ei, „nu ţine deloc seama de tine, împărate, nici de oprirea pe care ai scris-o și își face rugăciunea de trei ori pe zi”.

Când monarhul a auzit aceste cuvinte, și-a dat seama îndată de cursa care îi fusese întinsă slujitorului credincios. A văzut că nu râvna pentru slava și onoarea împărătească, ci invidia împotriva lui Daniel fusese aceea care dusese la propunerea pentru o poruncă împărătească. „Mâhnit foarte mult” pentru partea lui în răul pe care-l făcuse, „s-a trudit până la asfinţitul soarelui” cum să-și scape prietenul. Căpeteniile, anticipând acest efort făcut de împărat, au venit la el cu cuvintele: „Să știi, împărate, că, după legea mezilor și perșilor, orice oprire sau orice poruncă întărită de împărat nu se poate schimba”. Porunca, deși aspră, nu putea fi schimbată și trebuia pusă în aplicare.

„Atunci, împăratul a poruncit să aducă pe Daniel și să-l arunce în groapa cu lei. Împăratul a luat cuvântul și a zis lui Daniel: «Dumnezeul tău, căruia necurmat îi slujești, să te scape!»” O piatră a fost pusă la gura gropii și „împăratul a pecetluit-o cu inelul lui și cu inelul mai-marilor lui, ca să nu se schimbe nimic cu privire la Daniel. Împăratul s-a întors în palatul său, a petrecut noaptea fără să mănânce; n-au fost aduși înaintea lui nici cântăreţi din instrumente (trad. engl.) și n-a putut să doarmă.

Dumnezeu nu i-a împiedicat pe vrăjmașii lui Daniel să-l arunce în groapa cu lei; El le-a îngăduit îngerilor răi și oamenilor nelegiuiţi să-și aducă la îndeplinire planul; dar lucrul acesta l-a îngăduit tocmai ca să facă eliberarea slujitorului Său mai vizibilă, iar înfrângerea vrăjmașilor adevărului și dreptăţii mai deplină. „Omul te laudă chiar și în mânia lui”, mărturisea psalmistul (Psalmi 76,10). Prin curajul acestui singur bărbat care a ales să urmeze dreptatea mai degrabă decât prudenţa, Satana avea să fie înfrânt, iar Numele lui Dumnezeu urma să fie înălţat și onorat.

Dis-de-dimineaţă, în ziua următoare, împăratul Darius s-a grăbit spre groapă, „a strigat cu glas plângător: «Daniele, robul Dumnezeului Celui viu, a putut Dumnezeul tău, căruia Îi slujești necurmat, să te scape de lei?»”

Glasul prorocului a răspuns: „«Veșnic să trăiești împărate! Dumnezeul meu a trimis pe îngerul său și a închis gura leilor, care nu mi-au făcut niciun rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui. Şi nici înaintea ta, împărate, nu am făcut nimic rău!»

Atunci, împăratul s-a bucurat foarte mult și a poruncit să scoată pe Daniel din groapă. Daniel a fost scos din groapă și nu s-a găsit nicio rană pe el, pentru că avusese încredere în Dumnezeul său.

Împăratul a poruncit să ducă pe oamenii aceia care pârâseră pe Daniel. Şi au fost aruncaţi în groapa cu lei, ei, copiii lor și nevestele lor; și până să ajungă în fundul gropii, leii i-au apucat și le-au sfărâmat oasele.”

Din nou a fost dată o proclamaţie de către un conducător păgân, care-L înălţa pe Dumnezeul lui Daniel ca Dumnezeul cel adevărat. „Împăratul Darius a scris o scrisoare către toate popoarele, către toate neamurile, către oamenii de toate limbile, care locuiau în toată împărăţia: «Pacea să vă fie dată din belșug! Poruncesc ca, în toată întinderea împărăţiei mele, oamenii să se teamă și să se înfricoșeze de Dumnezeul lui Daniel. Căci El este Dumnezeul cel viu, și El dăinuie veșnic; împărăţia Lui nu va avea sfârșit. El izbăvește și mântuiește, El face semne și minuni în ceruri și pe pământ. El a izbăvit pe Daniel din ghearele leilor!»”

Împotrivirea nelegiuită faţă de slujitorul lui Dumnezeu a fost complet nimicită. „Daniel a dus-o bine sub domnia lui Darius și sub domnia lui Cirus persanul.” Şi prin legătura cu el, acești monarhi păgâni au fost constrânși să-L recunoască pe Dumnezeul lui ca „Dumnezeul cel viu, care dăinuie veșnic; și împărăţia Lui nu se va nimici niciodată”.

Din istoria eliberării lui Daniel, putem învăţa că, în timpuri de încercare și întuneric, copiii lui Dumnezeu trebuie să fie exact ceea ce au fost și atunci când perspectivele erau strălucitoare, de nădejde, iar împrejurările le ofereau tot ce-și doreau. Daniel în groapa cu lei a fost același Daniel care a stat înaintea împăratului ca șef al slujbașilor de stat și ca proroc al Celui Preaînalt. Un om a cărui inimă se sprijinea pe Dumnezeu va fi același în ceasul celei mai mari încercări cum este și în timp de prosperitate, când lumina și favoarea lui Dumnezeu și a omului strălucesc asupra lui. Credinţa ajunge la cele nevăzute și printre realităţile veșnice.

Cerul este foarte aproape de aceia care suferă din pricina neprihănirii. Hristos Își identifică interesele cu interesele poporului Său credincios; El suferă în persoana sfinţilor Săi, și tot ce îi atinge pe aleșii Săi Îl atinge și pe El. Puterea care este gata să elibereze din vătămare fizică sau necaz este aproape pentru a salva de un rău și mai mare, făcând posibil ca slujitorul lui Dumnezeu să-și păstreze integritatea în toate împrejurările și să biruiască prin har divin.

Experienţa lui Daniel, ca om de stat în Imperiul Babilonian și cel Medo-Persan, arată adevărul că un om de afaceri nu este în mod necesar intrigant și șiret, ci poate fi îndrumat de Dumnezeu la fiecare pas. Daniel, prim-ministrul al celei mai mari dintre împărăţiile pământești, era în același timp un proroc al lui Dumnezeu, primind lumina inspiraţiei cerești. Bărbat cu aceleași slăbiciuni ca ale noastre, este descris de pana Inspiraţiei ca fiind fără greșeală. Când problemele lui de serviciu au fost supuse cercetării mai atente a vrăjmașilor, au fost găsite fără greș. El era un exemplu de ceea ce orice om de afaceri poate deveni atunci când inima îi este convertită și consacrată și când motivele lui sunt drepte în ochii lui Dumnezeu.

O ascultare strictă de cerinţele Cerului aduce atât binecuvântări vremelnice, cât și spirituale. Neabătut în credincioșia faţă de Dumnezeu, de neclintit în stăpânirea de sine, Daniel, prin demnitatea sa nobilă și prin integritatea sa constantă, cu toate că era tânăr, a câștigat „bunăvoinţă și trecere” (Daniel 1,9) înaintea slujbașului păgân, în a cărui răspundere fusese dat. Aceleași caracteristici s-au remarcat și după aceea în viaţa lui. S-a ridicat cu repeziciune la poziţia de prim-ministru al Imperiului Babilonian. În timpul domniei monarhilor care au urmat, al căderii naţiunii și întemeierea unui alt imperiu universal, atât de deosebite erau înţelepciunea și activitatea lui ca om de stat, atât de desăvârșit era în tact, în curtenie, cu o evlavie a inimii atât de autentică, cu o așa credincioșie faţă de principii, încât chiar și vrăjmașii lui au fost constrânși să admită că „n-au putut să găsească nimic, niciun lucru vrednic de mustrare, pentru că el era credincios”.

Onorat de oamenii, cu răspunderile statului și cu secretele împărăţiilor de o importanţă universală, Daniel a fost onorat de Dumnezeu ca ambasador al Său și i s-au dat multe descoperiri cu privire la tainele veacurilor viitoare. Prorociile minunate, așa cum sunt raportate de el în capitolele 7 și 12 ale cărţii care-i poartă numele, n-au fost înţelese deplin nici de profet însuși; dar înainte de a-și încheia viaţa de lucrare, i s-a dat asigurarea binecuvântată că la sfârșitul zilelor – în perioada de încheiere a istoriei acestei lumii – i se va îngădui iarăși să stea în partea lui de moștenire. Nu i s-a dat să înţeleagă tot ceea ce Dumnezeu i-a descoperit cu privire la planul divin. „Tu însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte și pecetluiește cartea”, a fost îndemnat el cu privire la scrierile sale profetice. Acestea urmau să fie sigilate. „Du-te, Daniele”, l-a îndrumat îngerul încă o dată pe solul credincios al lui Iehova, „căci cuvintele acestea vor fi ascunse și pecetluite până la vremea sfârșitului. Iar tu, du-te până va veni sfârșitul; tu te vei odihni și te vei scula iarăși odată în partea ta de moștenire, la sfârșitul zilelor” (Daniel 12,4.9.13).

Pe măsură ce ne apropiem de încheierea istoriei lumii, prorociile raportate de Daniel cer atenţia noastră deosebită, deoarece se referă chiar la timpul în care trăim. Împreună cu ele trebuie unite învăţăturile din ultima carte a Scripturilor Noului Testament. Satana i-a făcut pe mulţi să creadă că părţile profetice ale cărţilor lui Daniel și ale lui Ioan, descoperitorul, nu pot fi înţelese. Dar făgăduinţa este lămurită – o binecuvântare deosebită va însoţi studierea acestor prorocii. „Cei înţelepţi vor înţelege” (Daniel 12,10) s-a spus despre vedeniile lui Daniel care urmau să fie desigilate în zilele de pe urmă; iar despre descoperirea dată de Hristos slujitorului Său Ioan, pentru călăuzirea poporului lui Dumnezeu prin toate veacurile, făgăduinţa este: „Ferice de cine citește și de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii și păzesc lucrurile scrise în ea!” (Apocalipsa 1,3)

Din ridicarea și căderea popoarelor, așa cum sunt redate în cărţile lui Daniel și Apocalipsa, trebuie să învăţăm cât de fără valoare este slava exterioară și lumească. Babilonul, cu toată puterea și măreţia lui, asemenea căreia lumea noastră n-a văzut vreodată – puterea și măreţia care pentru oamenii din zilele acelea păreau atât de statornice și de dăinuitoare – cât de cu totul au trecut! Ca „floarea ierbii” (Iacov 1,10) a pierit. Așa au pierit Imperiul Medo-Persan și Imperiile Grec și Roman. Şi așa se duc toate care nu Îl au pe Dumnezeu ca temelie! Numai cea ce este legat de planul Său și manifestă caracterul Său poate dăinui. Principiile Sale sunt singurele lucruri statornice pe care le cunoaște lumea noastră.

Un studiu atent al desfășurării planului lui Dumnezeu în istoria popoarelor și în descoperirea lucrurilor viitoare ne va ajuta să apreciem la adevărata valoare cele văzute și cele nevăzute și să învăţăm care este scopul adevărat al vieţii. Astfel, văzând lucrurile prezentate în lumina veșniciei, putem, asemenea lui Daniel și tovarășilor lui, să trăim ceea ce este adevărat, nobil și dăinuitor. Şi învăţând în viaţa aceasta principiile Împărăţiei Domnului și Mântuitorului nostru, acea Împărăţie binecuvântată, care va dăinui din veșnicie în veșnicie, putem fi pregătiţi ca, la venirea Sa, să intrăm împreună cu El în stăpânirea ei.

Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre, El care a ales Ierusalimul! Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc? (Zaharia 3,2)