Prin bunăvoinţa arătată de Cirus, aproape cincizeci de mii dintre fiii robiei au beneficiat de prevederile decretului care le îngăduia reîntoarcerea. Aceștia însă, în comparaţie cu sutele de mii răspândite în provinciile Medo-Persiei, erau doar o rămășiţă neînsemnată. Marea majoritate a israeliţilor alesese să rămână mai degrabă în ţara robiei decât să suporte greutăţile călătoriei de reîntoarcere și restaurarea cetăţilor și caselor lor pustiite.

Au trecut mai mult de zece ani, când al doilea decret, aproape tot atât de favorabil ca și primul, a fost emis de Darius Histaspe, monarhul care conducea pe atunci. În felul acesta, Dumnezeu, în îndurarea Sa, le-a oferit o altă ocazie iudeilor din Imperiul Medo-Persan să se reîntoarcă în ţara părinţilor lor. Domnul a prevăzut vremurile grele, care aveau să urmeze în timpul domniei lui Xerxe – Ahașveroș din cartea Esterei – și El nu numai că a lucrat o schimbare în inimile bărbaţilor cu autoritate, dar l-a și inspirat pe Zaharia să stăruie pe lângă exilaţi să se reîntoarcă.

„Fugiţi, fugiţi, din ţara de la miazănoapte!” a fost solia dată seminţiilor împrăștiate ale lui Israel, care se așezaseră în multe ţări, departe de căminul lor de mai înainte. „Căci v-am împrăștiat în cele patru vânturi ale cerurilor, zice Domnul. Scapă, Sioane, tu care locuiești la fiica Babilonului! Căci așa vorbește Domnul oștirilor: «După slavă m-a trimis El la neamurile care v-au jefuit; căci cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui. Iată, Îmi ridic mâna împotriva lor – zice Domnul – și ele vor fi prada celor ce le erau supuși, ca să știţi că Domnul oștirilor m-a trimis»” (Zaharia 2,6-9).

Planul Domnului era același care fusese de la început; poporul Său să fie o laudă pe pământ, spre slava Numelui Său. În timpul acelor ani îndelungaţi de robie, El le dăduse multe ocazii să se întoarcă la ascultarea de El. Unii aleseseră să asculte și să înveţe, alţi își găsiseră izbăvirea în mijlocul necazului. Mulţi dintre aceștia urmau să fie asemănaţi de Inspiraţie cu „o rămurea din vârful unui munte mare”, care urma să fie sădită „pe un munte înalt al lui Israel” (Ezechiel 17,22.23).

„Aceia al căror duh l-a trezit Dumnezeu” (Ezra 1,5) s-au reîntors sub decretul lui Cirus. Dar Dumnezeu n-a încetat să stăruie pe lângă aceia care rămăseseră de bunăvoie în ţara robiei lor și prin numeroase mijloace le-a făcut posibilă și lor reîntoarcerea. Însă marele număr al acelora care n-au răspuns decretului lui Cirus au rămas neimpresionaţi de influenţele ulterioare și chiar atunci când Zaharia i-a avertizat să fugă din Babilon fără întârziere, n-au luat seama la invitaţie.

Între timp, condiţiile din Imperiul Medo-Persan se schimbau cu repeziciune. Darius Histaspe, sub a cărui domnie iudeilor le fusese arătată o favoare deosebită, a fost urmat de Xerxe cel Mare. În timpul domniei acestuia, aceia dintre iudei care nu luaseră seama la chemarea de a fugi au fost chemaţi să facă faţă unei crize grozave. După ce refuzaseră să se folosească de avantajul unei căi de scăpare, pe care Dumnezeu le-o pregătise, de data aceasta, au fost aduși faţă în faţă cu moartea.

Prin Haman agaghitul, un bărbat fără scrupule din înalta autoritate a Medo-Persiei, Satana a lucrat de data aceasta să contracareze planul lui Dumnezeu. Haman cultivase o răutate amară împotriva lui Mardoheu, iudeul. Mardoheu nu îi făcuse niciun rău lui Haman, dar refuzase să-i arate respect sub formă de închinare. Nemulţumit să pună mâna numai pe Mardoheu, Haman a complotat „să-l nimicească pe poporul lui Mardoheu, pe toţi iudeii care se aflau în împărăţia lui Ahașveroș” (Estera 3,6).

Indus în eroare de declaraţiile neadevărate ale lui Haman, Xerxe a fost convins să dea un decret cu privire la exterminarea tuturor iudeilor risipiţi „în toate ţinuturile împărăţiei” Medo-Persiei (Estera 3,8). A fost rânduită o zi în care iudeii urmau să fie nimiciţi, iar averile lor confiscate. Împăratul nu și-a dat seama de consecinţele profunde, care aveau să însoţească aducerea la îndeplinire a acestui decret. Însuși Satana, instigatorul ascuns al planului, încerca să-i șteargă de pe pământ pe aceia care păstrau cunoștinţa despre Dumnezeul cel adevărat.

„În fiecare ţinut unde ajungea porunca împăratului și hotărârea lui, a fost o mare jale printre iudei; posteau, plângeau și se boceau, și mulţi se culcau în sac și cenușă” (Estera 4,3). Decretul mezilor și perșilor nu putea fi revocat; în aparenţă nu era nicio speranţă; toţi israeliţii erau condamnaţi la nimicire.

Dar intrigile vrăjmașului au fost înfrânte de o putere care domnește peste fiii oamenilor. În providenţa lui Dumnezeu, Estera, o evreică temătoare de Cel Preaînalt, fusese făcută împărăteasă în Imperiul Medo-Persan. Mardoheu îi era rudă apropiată. În situaţia lor extremă s-au hotărât să apeleze la Xerxe în favoarea poporului lor. Estera urma să riște să intre înaintea lui ca mijlocitoare. „Cine știe”, a zis Mardoheu, „dacă nu cumva pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie?” (Estera 4,14)

Criza căreia Estera îi făcea faţă cerea o acţiune rapidă și hotărâtă, dar atât ea, cât și Mardoheu și-au dat seama că dacă Dumnezeu nu va lucra cu putere în favoarea lor, străduinţele lor aveau să fie fără efect. Astfel, Estera și-a luat timp pentru comuniune cu Dumnezeu, izvorul puterii ei. „Du-te”, l-a îndrumat ea pe Mardoheu, „strânge pe toţi iudeii care se află în Susa și postiţi pentru mine, fără să mâncaţi nici să beţi, trei zile, nici noaptea, nici ziua. Şi voi posti și eu cu slujnicele mele; apoi voi intra la împăratul, în ciuda legii; și dacă va fi să pier, voi pieri” (Estera 4,16).

Evenimentele care au urmat într-o succesiune rapidă – apariţia Esterei înaintea împăratului, favoarea deosebită arătată ei, ospeţele împăratului și împărătesei împreună cu Haman, ca singurul invitat, somnul tulburat al împăratului, cinstirea publică arătată faţă de Mardoheu, precum și umilirea și căderea lui Haman, după descoperirea complotului nelegiuit – toate acestea sunt părţi ale unei istorii cunoscute. Dumnezeu a lucrat în mod minunat pentru poporul Său pocăit; iar împăratul a dat un alt decret prin care li se îngăduia să se lupte pentru viaţa lor. Acest decret a fost transmis cu grabă în toate părţile împărăţiei prin curieri, care, „au plecat îndată în toată graba, după porunca împăratului”.

„În fiecare ţinut și în fiecare cetate, pretutindeni unde ajungea porunca împăratului și hotărârea lui, au fost între iudei bucurie și veselie, ospeţe și zile de sărbătoare. Şi mulţi oameni dintre popoarele ţării s-au făcut iudei, căci îi apucaseră frica de iudei” (Estera 8,14.17).

În ziua rânduită pentru nimicirea lor, „iudeii s-au strâns în cetăţile lor, în toate ţinuturile împăratului Ahașveroș, ca să pună mâna pe cei ce căutau să-i piardă. Nimeni n-a putut să le stea împotrivă, căci frica de ei apucase pe toate popoarele!”

Îngerii care excelau în putere fuseseră însărcinaţi de Dumnezeu să-l ocrotească pe poporul Său, în timp ce ei „și-au apărat viaţa” (Estera 9,2.16).

Lui Mardoheu i s-a încredinţat poziţia de cinste ocupată de Haman mai înainte. El era „cel dintâi după împăratul Ahașveroș și era cu vază între iudei și iubit de mulţimea fraţilor săi” (Estera 10,3), și a căutat să promoveze binele poporului său Israel. În felul acesta, Dumnezeu a adus poporul Său ales iarăși în cinste la curtea medo-persană, făcând posibilă împlinirea planului Său de a-i restabili în propria ţară. Dar numai peste câţiva ani, în anul al șaptelea al lui Artaxerse I, urmașul lui Xerxe cel Mare, un număr considerabil dintre ei s-a întors la Ierusalim, sub conducerea lui Ezra.

Experienţele grele care au venit peste poporul lui Dumnezeu din zilele Esterei n-au fost specifice numai acelor vremuri, Ioan, descoperitorul, privind de-a lungul veacurilor până la încheierea timpului, a declarat: „Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămășiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și ţin mărturia lui Iisus Hristos” (Apocalipsa 12,17). Unii dintre cei care trăiesc astăzi pe pământ vor vedea împlinindu-se aceste cuvinte. Același spirit, care în veacurile trecute i-a condus pe oameni să prigonească biserica adevărată, va conduce în viitor la manifestarea unei atitudini asemănătoare faţă de aceia care își păstrează credincioșia faţă de Dumnezeu. Chiar acum se fac pregătiri pentru această ultimă mare luptă.

Decretul care va fi dat în cele din urmă împotriva rămășiţei poporului lui Dumnezeu va fi foarte asemănător cu acela emis de Ahașveroș împotriva iudeilor. Astăzi, vrăjmașii adevăratei biserici văd în grupa cea mică a păzitorilor poruncii Sabatului un Mardoheu la poartă. Respectul poporului lui Dumnezeu faţă de Legea Sa este o mustrare continuă pentru aceia care au respins temerea de Domnul și calcă în picioare Sabatul Său.

Satana va stârni indignarea împotriva minorităţii care refuză să accepte obiceiurile și tradiţiile larg răspândite. Bărbaţi cu răspundere și renume se vor uni cu nelegiuiţii și cu oamenii de nimic pentru a se sfătui împotriva poporului lui Dumnezeu. Bogăţia, geniul, educaţia se vor uni pentru a-i acoperi cu rușinea. Conducătorii prigonitori, slujitori și membri ai bisericii vor complota împotriva lor. Cu glasul și condeiul, prin lăudăroșenii, prin ameninţări și prin batjocuri, vor căuta să le doboare credinţa. Prin prezentări mincinoase și prin apeluri pline de mânie, oamenii vor stârni patimile poporului. Neavând un „așa zic Scripturile” împotriva apărătorilor Sabatului biblic, vor recurge la măsuri apăsătoare pentru a suplini această lipsă. Pentru a-și asigura popularitatea și dominaţia, legislatorii se vor supune cererii pentru legi duminicale. Dar aceia care se tem de Dumnezeu nu pot accepta o instituţie care nesocotește un precept al Decalogului. Pe acest câmp de bătaie se va desfășura ultimul mare conflict în lupta dintre adevăr și rătăcire. Dar noi nu suntem lăsaţi în nesiguranţă cu privire la deznodământ. Astăzi, ca în zilele Esterei și ale lui Mardoheu, Domnul Își va apăra adevărul și poporul Său.