La aproximativ șaptezeci de ani după reîntoarcerea primei grupe de robi sub conducerea lui Zorobabel și Iosua, Artaxerse Longimanul s-a urcat pe tronul Medo-Persiei. Numele acestui împărat este strâns legat de istoria sfântă printr-o serie de providenţe remarcabile. În timpul domniei lui au trăit și au lucrat Ezra și Neemia. El este acela care, în anul 457 în. Hr., a dat al treilea și ultimul decret pentru restaurarea Ierusalimului. Domnia lui a fost martoră la reîntoarcerea unei grupări de iudei sub conducerea lui Ezra, la terminarea zidurilor Ierusalimului de către Neemia și tovarășii lui, la reorganizarea slujbelor templului și la marile reforme religioase instituite de Ezra și Neemia. În timpul acestei domnii lungi, el a manifestat deseori înţelegere faţă de poporul lui Dumnezeu; și în prietenii lui iudei, preaiubiţi și demni de încredere, Ezra și Neemia, a recunoscut bărbaţi rânduiţi de Dumnezeu, ridicaţi pentru o lucrare deosebită.

Experienţa lui Ezra, atunci când trăia printre iudeii rămași în Babilon, a fost atât de neobișnuită, încât a atras atenţia binevoitoare a împăratului Artaxerse, cu care a vorbit în mod deschis despre puterea Dumnezeului cerului și despre planul divin de restatornicire a iudeilor la Ierusalim.

Născut din fiii lui Aaron, lui Ezra i se dăduse o educaţie preoţească; și adăugat la aceasta, făcuse cunoștinţă cu scrierile vrăjitorilor, astrologilor și înţelepţilor Imperiului Medo-Persan. Dar nu era mulţumit cu starea sa spirituală. Dorea să fie în armonie deplină cu Dumnezeu; tânjea după înţelepciune, ca să împlinească voia divină. Şi ca urmare, și-a pus inima „să adâncească și să împlinească Legea Domnului” (Ezra 7,10). Aceasta l-a determinat să se ocupe stăruitor cu studiul istoriei poporului lui Dumnezeu, așa cum era raportată în scrierile prorocilor și ale împăraţilor. El a cercetat cărţile poetice și istorice ale Bibliei, pentru a înţelege de ce Dumnezeu îngăduise ca Ierusalimul să fie distrus, iar poporul său dus în robie într-o ţară păgână.

Ezra a dat o atenţie deosebită experienţelor lui Israel din vremea făgăduinţei făcute lui Avraam. A studiat îndrumările date la muntele Sinai și în perioada lungă a rătăcirii prin pustie. Pe măsură ce înţelegea mai mult și tot mai mult cu privire la procedeele lui Dumnezeu cu copiii Săi și sfinţenia Legii date pe Sinai, inima lui Ezra era mișcată. A experimentat o pocăinţă nouă și totală și s-a hotărât să cunoască temeinic rapoartele istoriei sfinte, ca să poată folosi această cunoștinţă pentru a aduce lumină și binecuvântare poporului său.

Ezra s-a străduit să-și intensifice pregătirea inimii pentru lucrarea ce credea că era înaintea lui. L-a căutat pe Dumnezeu cu sinceritate, ca să poată fi un învăţător înţelept în Israel. Pe măsură ce învăţa să-și supună mintea și voinţa controlului divin, erau aduse în viaţa sa principiile sfinţirii adevărate, care, în anii următori, au avut o influenţă modelatoare nu numai asupra tineretului, care căuta îndrumarea, ci și asupra tuturor celorlalţi asociaţi cu el.

Dumnezeu l-a ales pe Ezra să fie o unealtă a binelui pentru Israel, să pună iarăși la loc de cinste preoţia, a cărei glorie fusese umbrită într-o mare măsură în timpul robiei. Ezra s-a dezvoltat ca om cu o cultură extraordinară și a devenit „un cărturar iscusit în Legea lui Moise” (vers. 6). Aceste pregătiri l-au făcut un bărbat eminent în Imperiul Medo-Persan.

Ezra a devenit purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, educându-i pe cei din jur în principiile care guvernează cerul. În anii din urmă ai vieţii sale, fie că s-a găsit lângă curtea împăratului Medo-Persiei, fie la Ierusalim, lucrarea lui principală a fost aceea de învăţător. Pe măsură ce transmitea altora adevărurile pe care le învăţase, puterea sa de muncă creștea. El a devenit un bărbat al evlaviei și al zelului. Era martorul lui Dumnezeu pentru lume cu privire la puterea adevărului biblic de a înnobila viaţa zilnică.

Eforturile lui Ezra de a reînviora interesul pentru studiul Scripturilor au căpătat permanenţă prin lucrarea lui minuţioasă de o viaţă consacrată păstrării și multiplicării Scrierilor Sfinte. El a adunat toate copiile Legii pe care le-a putut găsi, le-a transcris și le-a împărţit. Cuvântul curat înmulţit astfel și așezat în mâinile multora dădea cunoașterea care era de o valoare inestimabilă.

Credinţa lui Ezra, că Dumnezeu va face o lucrare puternică în favoarea poporului Său, l-a determinat să-i spună lui Artaxerse dorinţa lui de a se reîntoarce la Ierusalim pentru reînviorarea interesului în studiul Cuvântului lui Dumnezeu și pentru a-i ajuta pe fraţii lui la rezidirea cetăţii sfinte. Când Ezra și-a mărturisit încrederea deplină în Dumnezeul lui Israel, ca fiind cu totul în stare să ocrotească și să se îngrijească de poporul Lui, împăratul a fost profund impresionat. El a înţeles bine că israeliţii se întorceau la Ierusalim ca să-I slujească lui Iehova, însă încrederea împăratului în integritatea lui Ezra a fost atât de mare, încât i-a acordat o favoare deosebită, ascultându-i cererea și încredinţându-i daruri bogate pentru slujba templului. El era făcut reprezentant special al Imperiului Medo-Persan și i-au conferit puteri pentru aducerea la îndeplinire a planului care era în inima lui.

Decretul lui Artaxerxe Longimanul pentru rezidirea și clădirea Ierusalimului, emis a treia oară de la încheierea celor șaptezeci de ani de robie, este deosebit pentru exprimările lui cu privire la Dumnezeul cerului, pentru recunoașterea realizărilor lui Ezra, pentru dărnicia dovedită faţă de rămășiţa poporului lui Dumnezeu. Artaxerxe se referă la Ezra astfel: „Preot și cărturar care învaţă poruncile și legile Domnului cu privire la Israel”, „cărturar iscusit în legea Dumnezeului cerurilor”. Împăratul s-a unit cu sfetnicii lui și a dăruit cu dragă inimă aur și argint. „Dumnezeului lui Israel a cărui locuinţă este la Ierusalim” și, în plus, a luat măsuri pentru a face faţă cheltuielilor mari, poruncind să fie plătite din „casa visteriilor împăratului” (vers. 11.12.15.20).

„Tu ești trimis de împăratul și de cei șapte sfetnici ai lui”, i-a spus Artaxerxe lui Ezra, „să cercetezi în Iuda și Ierusalim, după Legea Dumnezeului tău, care este în mâinile tale”. Şi a hotărât mai departe: „Tot ce este poruncit de Dumnezeul cerurilor să se facă întocmai pentru Casa Dumnezeului cerurilor, pentru ca să nu vină mânia Lui asupra împărăţiei, asupra împăratului și asupra fiilor săi”(vers. 14.23).

Prin îngăduinţa dată israeliţilor să se reîntoarcă, Artaxerxe a făcut aranjamente pentru restabilirea membrilor preoţiei la vechile rituri și privilegii. „Vă facem cunoscut” a declarat el, „că nu puteţi pune niciun bir, nici dare, nici vamă de trecere peste niciunul din preoţi, din leviţi, din cântăreţi, din ușieri din slujbele templului și din slujbele acestei Case a lui Dumnezeu.” El a mai rânduit numirea de funcţionari civili, care să conducă poporul cu dreptate, în armonie cu legile codului iudaic. „Tu, Ezra, după înţelepciunea lui Dumnezeu pe care o ai” a zis el, „pune judecători și dregători care să facă dreptate la tot poporul dincolo de Râu, tuturor celor ce cunosc legile Dumnezeului tău; și fă-le cunoscut celor ce nu le cunosc. Oricine nu va plăti întocmai Legea Dumnezeului tău și legea împăratului, să fie osândit la moarte, la surghiun, la o gloabă sau la temniţă” (vers. 24-26).

În felul acesta, „mâna bună a Dumnezeului său fiind peste el”, Ezra l-a convins pe împărat să ia măsuri îndestulătoare pentru întoarcerea întregului popor al lui Israel, precum și a preoţilor și leviţilor din Imperiul Medo-Persan, care „vor să plece cu bine la Ierusalim” (vers. 9.13). Astfel, li s-a dat din nou ocazia copiilor din diaspora să se reîntoarcă în ţară, de stăpânirea căreia erau legate făgăduinţele casei lui Israel. Acest decret le-a adus o bucurie mare acelora care se uniseră cu Ezra în studierea planurilor lui Dumnezeu cu privire la poporul Său. „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul părinţilor noștri”, a declarat Ezra, „care a pregătit inima împăratului ca să slăvească astfel Casa Domnului la Ierusalim, și a îndreptat asupra mea bunăvoinţa împăratului, a sfetnicilor și a tuturor căpeteniilor puternice ale lui” (vers. 27.28). În emiterea acestui decret de către Artaxerxe s-a manifestat providenţa lui Dumnezeu. Unii au înţeles lucrul acesta și s-au folosit cu bucurie de privilegiul de a se reîntoarce în împrejurări atât de favorabile. A fost stabilit un loc de adunare și, la timpul stabilit, cei ce doreau să meargă la Ierusalim s-au strâns pentru călătoria cea lungă. „I-am strâns la râul cel care curge spre Ahava”, zice Ezra, „și am tăbărât acolo trei zile” (Ezra 8,15).

Ezra se așteptase că un număr mare se va întoarce la Ierusalim, dar numărul celor care au răspuns chemării era descurajator de mic. Mulţi, care cumpăraseră case și pământuri, nu erau dispuși să-și sacrifice averile. Ei iubeau tihna și confortul și s-au mulţumit să rămână. Exemplul lor s-a dovedit o piedică pentru alţii, care, altfel, ar fi ales să se împărtășească de experienţa acelora care înaintau prin credinţă.

Când Ezra a privit la grupa adunată, a fost surprins să nu găsească pe nimeni dintre fiii lui Levi. Unde erau membrii seminţiei pusă deoparte pentru slujba templului? La chemarea „cine este de partea Domnului”, leviţii ar fi trebuit să răspundă primii. În timpul robiei, și după aceea, li se acordase multe privilegii. Se bucuraseră de libertatea deplină să slujească nevoilor spirituale ale fraţilor lor de robie. Fuseseră clădite sinagogi, în care preoţii conduceau închinarea la Dumnezeu și învăţau poporul. Li se permisese în mod liber să păzească Sabatul și să îndeplinească ritualurile sfinte specifice credinţei iudaice.

Dar, odată cu trecerea anilor, după încheierea robiei, condiţiile s-au schimbat și multe răspunderi noi zăceau asupra conducătorilor lui Israel.

Templul din Ierusalim fusese reclădit și consacrat, și, ca urmare, erau necesari mai mulţi preoţi pentru îndeplinirea slujbelor lui. Era o nevoie presantă de bărbaţi ai lui Dumnezeu, care să activeze ca învăţători ai poporului. Şi pe lângă aceasta, iudeii care rămâneau în Babilon erau în primejdia ca libertatea lor religioasă să le fie restrânsă. Prin prorocul Zaharia, ca și prin experienţa lor recentă din vremurile de restricţie ale Esterei și ale lui Mardoheu, iudeii din Medo-Persia fuseseră avertizaţi clar să se reîntoarcă în ţara lor. Venise timpul când era primejdios pentru ei să locuiască în continuare în mijlocul influenţelor păgâne. Ţinând cont de aceste împrejurări schimbate, preoţii din Babilon ar fi trebuit să fie primii care să vadă în emiterea decretului o chemare specială de a se întoarce la Ierusalim.

Împăratul și căpeteniile lui își făcuseră mai mult decât partea deschizând calea pentru reîntoarcere. Ei asiguraseră mijloace din belșug, dar unde erau bărbaţi? Fiii lui Levi dăduseră greș chiar în vremea când influenţa unei hotărâri de a-i însoţi pe fraţii lor i-ar fi condus și pe alţii să le urmeze exemplul. Nepăsarea lor ciudată este o descoperire tristă a atitudinii israeliţilor din Babilon faţă de planul lui Dumnezeu pentru poporul Său.

Ezra a făcut apel încă o dată la leviţi, trimiţându-le o invitaţie urgentă să se unească cu grupa lui. Pentru a accentua importanţa unei acţiuni rapide, a trimis odată cu invitaţia scrisă câţiva dintre învăţători și căpetenii (Ezra 7,28; 8,16).

În timp ce clăditorii au întârziat împreună cu Ezra, acești soli de nădejde s-au grăbit să se întoarcă cu cererea: „Să ne aducă slujitori pentru Casa Dumnezeului nostru” (Ezra 8,17). Chemarea a fost ascultată; unii, care ezitaseră, au luat hotărârea finală să se reîntoarcă. În total, aproximativ patruzeci de preoţi și două sute douăzeci de slujitori ai templului – bărbaţi pe care Ezra se putea bizui ca slujitori înţelepţi, învăţători și ajutoare bune – au fost aduși în tabără.

Totuși erau acum gata de plecare. Înainte le stătea o călătorie care urma să dureze luni. Bărbaţii și-au luat cu ei femeile și copiii, împreună cu avutul lor, pe lângă tezaurul bogat pentru templu și slujbele lui. Ezra era conștient că vrăjmașii așteptau pe drum, pregătiţi să-i jefuiască și să-i nimicească, pe el și ceata lui; cu toate acestea n-a cerut împăratului o forţă armată pentru pază. „Mi-era rușine”, a explicat el, „să cer împăratului o oaste de însoţire și călăreţi pe drum, căci spusesem împăratului: „Mâna Dumnezeului nostru este spre binele lor, peste toţi cei ce-l caută, dar puterea și mânia Lui sunt peste toţi cei ce-L părăsesc»” (vers. 22).

În această problemă, Ezra și tovarășii lui au văzut o ocazie de a preamări Numele lui Dumnezeu înaintea păgânilor. Credinţa în puterea viului Dumnezeu urma să fie întărită, dacă israeliţii aveau să manifeste credinţă în Conducătorul lor divin. De aceea, s-au hotărât să-și pună întreaga lor încredere în El. Nu aveau să ceară o trupă de strajă. Nu urmau să le dea păgânilor ocazia să atribuie puterii omului slava care Îi aparţinea numai lui Dumnezeu. Nu puteau să trezească vreo îndoială în mintea prietenilor lor păgâni în ceea ce privește sinceritatea dependenţei lor de Dumnezeu ca popor al Său. Ajutorul avea să fie obţinut nu prin bogăţie, nici prin puterea și influenţa bărbaţilor idolatri, ci prin ocrotirea lui Dumnezeu. Numai prin păstrarea Legii lui Dumnezeu înaintea lor și prin străduinţa de a asculta de ea urmau să fie ocrotiţi.

Cunoașterea condiţiilor pe baza cărora aveau să se bucure în continuare de belșugul venit din mâna lui Dumnezeu a dat o solemnitate neobișnuită serviciului de consacrare, ţinut chiar înainte de plecare, de Ezra și grupul de credincioși care-l însoţea. „Acolo, la râul Ahava”, a spus Ezra despre această experienţă, „am vestit un post de smerenie înaintea Dumnezeului nostru, ca să cerem de la El o călătorie fericită pentru noi, pentru copiii noștri și pentru tot ce era al nostru. Pentru aceasta am postit și am chemat pe Dumnezeul nostru. Şi El ne-a ascultat” (vers. 21.23).

Însă binecuvântarea lui Dumnezeu n-a făcut ca exercitarea prudenţei și prevederii să fie inutilă. Ca o precauţie deosebită pentru asigurarea tezaurului, Ezra a ales douăsprezece căpetenii dintre preoţi – bărbaţi a căror credincioșie și devotament fuseseră dovedite – și „am cântărit înaintea lor argintul, aurul și uneltele, date în dar pentru Casa Dumnezeului nostru de împărat, sfetnici și căpeteniile lui, și de toţi cei din Israel, care se aflau acolo”. Acești bărbaţi au fost însărcinaţi în mod solemn să acţioneze ca administratori plini de grijă ai tezaurului încredinţat lor. „Sunteţi închinaţi Domnului”, a spus Ezra. „Vasele acestea sunt lucruri sfinte, și argintul, și aurul acesta sunt un dar de bunăvoie făcut Domnului, Dumnezeului părinţilor voștri. Fiţi cu ochii în patru, și luaţi lucrurile acestea sub paza voastră, până le veţi cântări înaintea căpeteniilor preoţilor și înaintea leviţilor și înaintea capilor de familii ai lui Israel, la Ierusalim, în cămările Casei Dumnezeului nostru” (vers. 24.25.28.29).

Grija manifestată de Ezra în luarea de măsuri pentru transporta-rea în siguranţă a tezaurului Domnului ne învaţă o lecţie demnă de un studiu atent. Numai aceia a căror cinste fusese dovedită au fost aleși; au fost instruiţi în mod clar cu privire la răspunderile care erau asupra lor. În rânduirea de slujbași credincioși pentru a lucra ca vistiernici ai bunurilor Domnului, Ezra a recunoscut ne-voia și valoarea ordinii și organizaţiei în legătură cu lucrarea lui Dumnezeu.

În cele câteva zile în care israeliţii au întârziat la râu, au fost luate toate măsurile necesare pentru lunga călătorie.

„Am plecat de la râul Ahava”, scria Ezra, „ca să ne ducem la Ierusalim în a douăsprezecea zi a lunii întâia. Mâna Domnului, Dumnezeului nostru, a fost peste noi, și ne-a păzit de loviturile vrăjmașului și de orice piedică pe drum” (vers. 31). Călătoria a durat aproape patru luni, iar mulţimea care îl însoţea pe Ezra, câteva mii în total, inclusiv femei și copii, trebuia să înainteze încet. Dar toţi au fost păstraţi în siguranţă. Vrăjmașii au fost împiedicaţi să le facă rău. Călătoria a decurs bine, și, în ziua întâi a lunii a cincea, în anul al șaptelea al lui Artaxerxe, ei au ajuns la Ierusalim.