Sambalat și aliaţii lui n-au îndrăznit să facă război deschis cu iudeii, dar, cu o răutate mereu crescândă, și-au continuat eforturile ascunse pentru a-i descuraja, a le produce încurcături și pagube. Construcţia zidului care înconjura Ierusalimul se apropia de încheiere. Când acesta avea să fie terminat și porţile puse, vrăjmașii lui Israel nu mai puteau nădăjdui să forţeze intrarea în cetate. De aceea, au devenit mai insistenţi să oprească lucrarea fără nicio amânare. În cele din urmă, au pus la cale un plan prin care nădăjduiau să-l atragă pe Neemia din locul lui de veghe, și, când aveau să-l aibă în mână, să-l omoare sau să-l întemniţeze.
Pretinzând că doresc un compromis între părţile potrivnice, au căutat să aibă o întâlnire cu Neemia și l-au invitat să se întâlnească cu ei într-un sat din valea Ono. Dar, luminat de Duhul Sfânt cu privire la adevăratul lor scop, a refuzat: „Le-am trimis soli”, scrie el, „cu următorul răspuns: «Am o mare lucrare de făcut și nu pot să mă cobor; cât timp l-aș lăsa să vin la voi, lucrul ar înceta!»” Dar ispititorii erau stăruitori. De patru ori au trimis o solie cu un cuprins asemănător și de fiecare dată au primit același răspuns.
Văzând că planul acesta nu are succes, au recurs la o stratagemă și mai îndrăzneaţă. Sambalat i-a trimis un sol lui Neemia cu o scrisoare deschisă, care suna astfel: „Se răspândește zvonul printre popoare și Gașmu spune că tu și iudeii aveţi de gând să vă răsculaţi și că în acest scop zidești zidul. Se zice că tu vei ajunge împăratul lor și că ai pus chiar proroci ca să te numească la Ierusalim împărat al lui Iuda. Şi acum lucrurile acestea vor ajunge la cunoștinţa împăratului. Vino dar să ne sfătuim împreună.”
Dacă zvonurile menţionate ar fi circulat în realitate, ar fi fost un motiv de îngrijorare, căci ar fi fost duse repede la împărat, pe care le cea mai neîntemeiată suspiciune l-ar fi provocat să ia măsurile cele mai aspre. Dar Neemia era convins că scrisoarea era în întregime falsă, fiind scrisă ca să îi trezească temerile și să-l atragă într-o cursă. Această concluzie era întărită și de faptul că scrisoarea era trimisă deschisă, evident ca poporul să-i poată citi conţinutul și astfel să se alarmeze și să fie intimidat.
El a răspuns îndată: „Ce ai spus tu în scrisoare nu este; tu de la tine le născocești”. Neemia nu era în necunoștinţă de planurile lui Satana. El știa că aceste încercări erau făcute pentru a slăbi mâinile clăditorilor și, în felul acesta, să le zădărnicească eforturile.
Satana fusese mereu înfrânt și acum, cu o răutate și cu o viclenie și mai mare, i-a pus o cursă subtilă și mai primejdioasă slujitorului lui Dumnezeu. Sambalat și oamenii lui au plătit bărbaţi care pretindeau că sunt prieteni ai lui Neemia, ca să-i dea sfaturi rele ca fiind cuvântul Domnului. Fruntașul care s-a angajat în această lucrare era Şemaia, un bărbat care se bucurase de un nume bun înaintea lui Neemia. Acest bărbat s-a ascuns într-o încăpere din apropierea templului, ca și când s-ar fi temut că viaţa îi era în primejdie. Templul era la data aceea ocrotit de ziduri și de porţi, dar porţile cetăţii încă nu fuseseră puse. Sub aparenţa unei griji deosebite pentru siguranţa lui Neemia, Şemaia l-a sfătuit să caute adăpost în templu. „Haidem împreună în Casa lui Dumnezeu”, a propus el, „și să închidem ușile templului; căci vin să te omoare, și au să vină noaptea să te omoare”.
Dacă Neemia ar fi urmat acest sfat perfid, și-ar fi jertfit credinţa în Dumnezeu și ar fi apărut în ochii poporului ca un laș și ca un om vrednic de dispreţuit. Ţinând seama de lucrarea importantă pe care și-o asumase și de încrederea pe care a mărturisit că o are în puterea lui Dumnezeu, ar fi fost cu totul nepotrivit pentru el să se ascundă de teamă. Alarma s-ar fi răspândit în popor, fiecare la rândul lui și-ar fi căutat scăparea, iar cetatea ar fi fost lăsată nepăzită, pradă vrăjmașilor ei. Acea acţiune neînţeleasă din partea lui Neemia ar fi fost o renunţare la tot ce se câștigase.
N-a fost nevoie de mult timp pentru ca Neemia să-și dea seama de adevăratul caracter și de scopul sfătuitorului. „Am cunoscut că nu Dumnezeu îl trimitea”, zice el, „ci a prorocit așa pentru mine, fiindcă Sambalat și Tobia îi dăduseră argint”. „Şi câștigându-l astfel, nădăjduiau că am să mă tem și că am să urmez sfaturile lui și să fac un păcat. Ei s-ar fi folosit de această atingere a bunului meu nume, ca să mă umple de ocară.”
Sfatul infam dat de Şemaia a fost susţinut nu numai de unul, ci de mai mulţi bărbaţi cu renume, care, în timp ce pretindeau că sunt prietenii lui Neemia, se aliniaseră în taină cu vrăjmașii lui. Dar nu au reușit să-l prindă în cursă. Răspunsul plin de curaj al lui Neemia a fost: „Un om ca mine să fugă? Şi care om ca mine ar putea să intre în Templu și să trăiască? Nu voi intra!”
În ciuda uneltirilor vrăjmașilor, în mod deschis sau în ascuns, lucrarea de reclădire înainta fără încetare și, în mai puţin de două luni de la sosirea lui Neemia la Ierusalim, cetatea era înconjurată cu fortăreţe, iar clăditorii puteau merge pe ziduri și puteau privi în jos la vrăjmașii lor uimiţi și înfrânţi. „Când au auzit vrăjmașii noștri”, scrie Neemia, „s-au temut toate popoarele dimprejurul nostru; s-au smerit foarte mult și au cunoscut că lucrarea se făcuse prin voia Dumnezeului nostru.”
Nici chiar dovada aceasta a mâinii atotstăpânitoare a Domnului, n-a fost îndestulătoare pentru a împiedica nemulţumirea, răzvrătirea și trădarea printre israeliţi. „Unii fruntași din Iudeea trimiteau deseori scrisori lui Tobia și primeau și ei scrisori de la el. Căci mulţi din Iuda erau legaţi cu el prin jurământ, pentru că era ginerele lui Şecania.” Aici se văd consecinţele nefaste ale căsătoriei cu idolatri. O familie din Iuda se unise cu vrăjmașii lui Dumnezeu și această legătură s-a dovedit a fi o cursă. Mulţi alţii făcuseră același lucru. Aceștia, asemenea adunăturii care ieșise cu Israel din Egipt, erau un izvor de tulburare permanentă. Ei nu erau cu toată inima în slujba Sa și, când lucrarea lui Dumnezeu cerea un sacrificiu, erau gata să-și calce jurământul solemn de colaborare și de sprijin.
Unii care fuseseră în frunte în semănarea discordiei împotriva iudeilor, acum pretindeau că doresc să fie în termeni prietenoși cu ei. Nobilii lui Iuda, care fuseseră prinși în cursa căsătoriilor idolatre și care purtaseră corespondenţă trădătoare cu Tobia îi juraseră să-l slujească, îl prezentau acum ca pe un bărbat priceput și prevăzător, și o alianţă cu el, ca un mare câștig pentru iudei. În același timp, ei îi divulgau planurile și acţiunile lui Neemia. În felul acesta lucrarea poporului lui Dumnezeu era descoperită în faţa atacurilor vrăjmașilor lor și se oferea ocazia de interpretare tendenţioasă a cuvintelor și faptelor lui Neemia, ca să-i împiedice lucrarea.
Când cei săraci și asupriţi apelaseră la Neemia să repare nedreptăţile ce li se făcuseră, el stăruise cu mult curaj în apărarea lor și-i determinase pe cei care procedaseră greșit să îndepărteze ocara care plana asupra lor. Dar autoritatea pe care o exercitase în favoarea concetăţenilor lui asupriţi, n-a putut-o folosi de data aceasta în favoarea lui. Eforturile lui fuseseră întâmpinate de unii ca nerecunoștinţă și trădare, dar nu și-a folosit puterea pentru a aduce pedeapsa asupra trădătorilor. Cu calm și în mod egoist, el a mers înainte în slujirea sa pentru popor, neslăbindu-și niciodată eforturile și neîngăduind ca interesul său să scadă.
Asalturile lui Satana au fost întotdeauna îndreptate împotriva acelora care au căutat să promoveze lucrarea și cauza lui Dumnezeu. Deși deseori demascat, el tot de-a atâtea ori își reînnoiește atacurile cu o vigoare proaspătă, folosind mijloace nemaiîncercate până atunci. Dar lucrarea lui tainică se face prin aceia care se pretind prieteni ai lucrării lui Dumnezeu și aceștia trebuie să fie cei mai de temut. Împotrivirea făţișă poate fi înverșunată și cruntă, dar este mult mai lipsită de primejdie pentru cauza lui Dumnezeu decât vrăjmășia ascunsă a acelora care, în timp ce pretind că-L slujesc pe Dumnezeu, sunt în inima lor slujitorii lui Satana. Aceștia au putere să așeze toate argumentele în mâinile celor care vor folosi cunoștinţa lor pentru a împiedica lucrarea lui Dumnezeu și pentru a prejudicia reputaţia slujitorilor Lui.
Orice plan pe care prinţul întunericului îl poate sugera va fi folosit ca să-i amăgească pe slujitorii lui Dumnezeu la formarea unei asociaţii cu agenţii lui Satana. Solicitări repetate vor veni să-i distragă de la datorie, dar, ca și Neemia, ei să răspundă cu fermitate: „Am o mare lucrare de făcut și nu pot să mă pogor”. Lucrătorii lui Dumnezeu își pot continua lucrarea în siguranţă, lăsând ca eforturile lor să respingă neadevărurile pe care răutatea le poate născoci pentru a le prejudicia reputaţia. Asemenea clăditorilor de pe zidurile Ierusalimului, ei trebuie să refuze a fi abătuţi de la lucrarea lor de ameninţări, batjocuri sau minciună. Ei nu trebuie să slăbească atenţia sau vigilenţa lor nici măcar pentru o clipă, deoarece vrăjmașii sunt neîncetat pe urmele lor. Mereu trebuie să se roage lui Dumnezeu și să pună „o strajă zi și noapte” (Neemia 4,9).
Pe măsură ce timpul sfârșitului se apropie, ispitele lui Satana, cu o putere tot mai mare, vor fi aduse asupra lucrătorilor lui Dumnezeu. El va folosi agenţi omenești să-i batjocorească și să-i hulească pe „cei ce zidesc zidul”. Dar, dacă clăditorii se vor coborî să întâmpine atacurile vrăjmașilor lor, aceasta nu va face decât să întârzie lucrarea. Ei trebuie să depună străduinţă ca să înfrângă planurile adversarilor, dar să nu îngăduie nimic care i-ar distrage de la lucru. Adevărul este mai puternic decât răutatea, și dreptatea va birui asupra răului.
Ei nu trebuie să le îngăduie vrăjmașilor să le câștige prietenia și simpatia și, în felul acesta, să-i ademenească de la postul datoriei lor. Acela care printr-o faptă de neatenţie expune cauza lui Dumnezeu la batjocură sau slăbește mâinile colaboratorilor lui aduce asupra caracterului său o pată care nu poate fi îndepărtată cu ușurinţă și așază o piedică serioasă în calea eficienţei lui viitoare.
„Cei ce părăsesc legea laudă pe cel rău” (Proverbe 28,4). Când aceia care se unesc cu lumea și care totuși pretind o mare curăţie îndeamnă la unirea cu cei care întotdeauna au fost împotrivitori ai cauzei adevărului, noi să nu ne temem și să ne ferim de ei tot atât de hotărât cum a făcut și Neemia. Un astfel de sfat este insuflat de vrăjmașul oricărui bine. Este vorbirea oportuniștilor și trebuie să li se împotrivească tot atât de hotărât astăzi, ca și atunci. Orice influenţă care tinde să slăbească credinţa poporului lui Dumnezeu în puterea Sa călăuzitoare să fie respinsă cu fermitate.
În devoţiunea hotărâtă a lui Neemia faţă de lucrarea lui Dumnezeu, ca și în încrederea lui tot atât de hotărâtă în Dumnezeu, stă motivul eșecului vrăjmașilor lui de a-l atrage sub puterea lor. Sufletul neglijent cade ca o pradă ușoară în ispită, dar în viaţa care are un scop nobil, un plan care absoarbe totul, răul nu găsește sprijin. Credinţa aceluia care înaintează continuu nu slăbește, căci, mai presus de orice, dincolo de orice, mai adâncă decât orice, el recunoaște Dragostea infinită care face ca toate lucrurile să îndeplinească planul Său cel bun. Adevăraţii slujitorii ai lui Dumnezeu lucrează cu o hotărâre care nu slăbește, deoarece dependenţa lor de tronul harului este continuă.
Dumnezeu a asigurat ajutorul divin pentru toate împrejurările în care mijloacele omenești sunt neîndestulătoare. El dă Duhul Sfânt ca să ajute în orice strâmtorare și să întărească nădejdea și asigurarea noastră, să ne lumineze mintea și să ne cureţe inimile. El oferă ocazii și deschide căi de lucru. Dacă poporul Său ia seama la îndrumările providenţei Sale și este gata să colaboreze cu El, va vedea rezultate extraordinare.