Scopul aceste compilații nu este acela de a rezolva problema cuiva. Fiecare credincios adventist trebuie să decidă singur, după ce a analizat individual problema în lumina studiului personal al Bibliei și a instrucțiunilor Spiritului Profetic. Această compilație își propune doar să indice anumite referințe și să facă sugestii care ar putea fi utile în aplicarea declarațiilor ei în situații concrete din zilele noastre. Declarațiile la care se face referire în această compilație ar trebui studiate în context. Există numeroase alte declarații pertinente în diversele materiale scrise de Ellen G. White; această compilație le va fi utilă mai ales celor care acum încep să studieze subiectul.
A deveni adventist de ziua a șaptea poate însemna o revizuire a opiniilor: „Noi nu trebuie să facem compromis în privința nici unui principiu, susținând opiniile și prejudecățile pe care poate că le-am încurajat înainte de intra în rândurile poporului păzitor al poruncilor lui Dumnezeu.” – Slujitorii Evangheliei, pag. 392 în orig.
Un punct de vedere adventist ar trebui să se bazeze pe învățăturile Bibliei și ale Spiritului Profetic; un punct de vedere adventist cu privire la afacerile publice trebuie să fie modelat de înțelegerea profeției și de filosofia noastră cu privire la istorie.
Principiul călăuzitor al adventismului în sfera afacerilor publice: „Este posibil să se pună întrebarea: Noi nu trebuie să avem nici un fel de legătură cu lumea? Cuvântul Domnului să fie călăuza noastră. Orice legătură cu necredincioșii, care ar face să fim identificați cu ei, este interzisă de Cuvântul Său.” – Slujitorii Evangheliei, pag. 394 în orig.
În atitudinea lui față de afacerile publice și în posibila lui implicare în ele, credinciosul adventist trebuie să rămână înțelept și pe deplin independent – și întotdeauna pe deplin adventist. De asemenea, el trebuie să fie bine educat cu privire la modul de viață adventist.
Un scop al educației adventiste: „Scopul pe care-l are în vedere Dumnezeu pentru copiii care cresc în familiile noastre este infinit mai grandios decât l-am fi putut concepe noi, cu viziunea noastră limitată. În trecut, cei pe care El i-a văzut credincioși, chiar şi din păturile cele mai umile, au fost chemați să dea mărturie despre El în locurile cele mai de vază ale lumii. Mulți dintre tinerii de astăzi, crescând asemenea lui Daniel în căminul său din Iudeea, studiind Cuvântul lui Dumnezeu şi lucrările Sale şi deprinzând lecțiile slujirii loiale, vor sta pe viitor în adunări legislative, în săli de judecată sau în curți regale ca martori ai Împăratului împăraților. Mulțimi de oameni vor fi chemate la o lucrare mai amplă.” – Educație, pag. 262 în orig.
Implicarea în anumite domenii ale afacerilor publice poate reprezenta un scop valid în viață: „Iubiți tineri, care este țelul şi scopul vieții voastre? Aveți voi ambiția de a dobândi o educație care să vă confere un nume şi o poziție în lume? Nutriți voi gânduri pe care nu le puteți exprima, că vreți să vă aflați într-o zi în culmea măreției intelectuale, că vreți să luați loc într-o zi în consiliile legislative şi judecătorești, pentru a contribui la promulgarea unor legi în folosul națiunii? Nu este nimic greșit în toate aceste aspirații.” – Principiile fundamentale ale educației creștine, pag. 82 în orig.
Deținerea unor funcții publice nu pervertește întotdeauna: „Exemplul lui Daniel conține o învățătură pentru noi. El ne descoperă faptul că un om de afaceri nu este neapărat o persoană vicleană și lipsită de scrupule. El poate fi instruit de Dumnezeu la fiecare pas. Deși era prim-ministru al Imperiului Babilonian, Daniel era și profet al lui Dumnezeu, primind lumina inspirației cerești. … Este nevoie de oameni de afaceri care să facă în așa fel încât marile principii ale adevărului să se manifeste în toate tranzacțiile lor comerciale. Iar talentele lor trebuie desăvârșite prin studiu și o instruire serioasă.” – Parabolele Domnului Hristos, pag. 350 în orig. (vezi și pag. 286 și Educație, pag. 51, care vorbesc despre Iosif).
Termenul businessman [tradus în limba română prin „om de afaceri”] folosit de Ellen G. White nu înseamnă doar comerciant, negustor, ci și administrator, organizator etc. Un alt termen folosit de ea este cel de policy man – o persoană oportunistă, care caută avantaje imediate, care nu își asumă responsabilitatea și evită să se expună. Cei doi termeni apar des în scrierile ei.
Organizarea politică făcea parte din sistemul de educație instituit de Dumnezeu în Israel: „Acolo, în pustie, era o adevărată școală de arte şi meserii, în care oamenii învățau chiar de la Hristos şi îngerii Săi! … Lecțiile necesare pentru pregătirea şi disciplinarea lor le fuseseră date de când au ieșit din Egipt. Chiar înainte de a părăsi țara în care fuseseră robi, israeliții se organizaseră, temporar, în cete, fiecăreia fiindu-i repartizat un conducător. La Sinai, aranjamentele organizatorice au fost finalizate. Ordinea atât de izbitor manifestată în toate lucrările lui Dumnezeu se vedea şi în comunitatea israeliților. Dumnezeu era centrul autorității şi al guvernării. Moise, ca reprezentant al Său, avea sarcina de a pune în aplicare legile în numele Său. Urma consiliul celor șaptezeci, apoi preoții şi conducătorii, iar sub aceștia, „căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci şi căpetenii peste zece” (Numeri 11:16,17; Deuteronomul 1:15) şi, în sfârșit, dregători cu îndatoriri speciale. Tabăra era așezată într-o ordine perfectă, având în centru tabernaculul, locuința lui Dumnezeu, şi, în jurul acestuia, corturile preoților şi ale leviților. Pe margine, fiecare trib era așezat lângă propriul steag. Au fost stabilite reguli sanitare stricte. … Educația israeliților privea toate obiceiurile lor.” – Educație, pag. 37-38 în orig.
Printre materiile predate se numărau dreptul și economia: „Când le-a împărțit israeliților moștenirea, scopul lui Dumnezeu a fost acela de a-i învăța – şi, prin ei, şi generațiile viitoare – principii corecte legate de proprietatea funciară. … O altă măsură care viza educația lor a fost suspendarea lucrărilor agricole la fiecare al șaptelea an … În acest fel, ei aveau ocazia să studieze mai mult…” – Idem, pag. 43 în orig.
Școlile profeților erau menite să formeze lideri politici: „Aceste școli trebuiau … să sporească prosperitatea națiunii, oferindu-i bărbați calificați să ocupe, în temere de Dumnezeu, rolul de lideri şi consilieri. În acest scop, Samuel a strâns zeci de tineri evlavioși, inteligenți şi studioși.” – Ibidem, pag. 46 în orig. „Aceste școli s-au dovedit a fi unul dintre cele mai eficiente mijloace pentru consolidarea acelei neprihăniri care «înalță pe un popor» (Proverbele 14:34) şi au ajutat într-o mare măsură la punerea bazelor acelei extraordinare prosperități prin care s-au remarcat domniile lui David şi Solomon.” – Idem, pag. 47-48 în orig.
Nu s-ar justifica să concluzionăm că este planul lui Dumnezeu să Își promoveze astăzi Împărăția prin slujitorii Său care caută să ocupe funcții publice, deși declarațiile indică faptul că poporul lui Dumnezeu nu poate ignora complet aceste aspecte ale vieții. Educația adventistă trebuie să acorde o anumită atenție afacerilor publice.
Educația adventistă trebuie să fie în contact cu viața contemporană: „La absolvire, mii descoperă că nu au nicio legătură cu viața. S-au ocupat atât de mult timp de lucruri abstracte şi teoretice, încât, atunci când trebuie să se mobilizeze cu întreaga ființă pentru a face față examenelor dure ale vieții reale, se trezesc nepregătiți. … Lumea este jefuită de slujirea de care ar fi putut să aibă parte, iar Dumnezeu este jefuit de sufletele pe care Își dorea cu ardoare să le înnobileze şi să le onoreze ca reprezentanți ai Săi.” – Idem, pag. 265 în orig.
Credincioșii adventiști nu ar trebui să studieze doar trecutul, ci și contextul actual: „În loc să li se împovăreze memoria cu o groază de nume şi teorii care nu au niciun folos pentru viața lor şi cu care, odată ieșiți din sala de clasă, rareori își mai bat capul, ar trebui să studieze toate țările din perspectiva efortului misionar şi să cunoască popoarele şi nevoile lor.” – Idem, pag. 269 în orig.
Studierea sociologiei: „Dacă vrem să trezim în tineri şi copii compasiunea şi spiritul de sacrificiu pentru milioanele de oameni care suferă «în ținuturile care sunt dincolo» [2 Corinteni 10:16; n.r.], trebuie să-i ajutăm să se familiarizeze cu aceste țări şi cu popoarele lor. În această direcție, în școlile noastre se pot face multe.” – Ibidem
O perspectivă cu adevărat creștină este internațională, nu națională: „Hristos nu a recunoscut nicio deosebire de naționalitate, de rang sau de crez. Cărturarii și fariseii doreau să facă un avantaj local și național din toate darurile cerului și să excludă restul familiei lui Dumnezeu din această lume. Dar Hristos a venit să dărâme orice zid de despărțire. A venit să arate că darul îndurării și al dragostei Sale este la fel de neîngrădit ca aerul, ca lumina sau ca stropii de ploaie care înviorează pământul. Viața lui Hristos a adus la existență o religie în care nu există caste, o religie în care iudei și neamuri, liberi și robi sunt legați în aceeași frăție, egali înaintea lui Dumnezeu. Nicio problemă de politică nu I-a influențat acțiunile.” – Mărturii pentru Biserică, vol. 9,pag. 190-191 în orig.
Ellen G. White nu a considerat odioase simbolurile naționale demne: „Un steag american drapa amvonul—atenție pe care am apreciat-o mult.” – Temperanță, pag. 267 în orig. (despre o întâlnire publică în capitala Norvegiei, 1886)
Deși declarațiile lui Ellen G. White insistă asupra necesității unei perspective internaționale a fiecărui credincios adventist în parte, ea subliniază, de asemenea, datoria creștinului de a respecta și de a-și sluji, în limite rezonabile, propria națiune. Credinciosul adventist va fi întotdeauna un cetățean vigilent, loial, binevoitor și inteligent al țării căreia îi aparține. Adventistul va recunoaște chiar și pretențiile Cezarului dacă ele nu limitează libertatea religioasă și nu împiedică ascultarea de îndemnurile conștiinței.
Este necesară o analiză personală a guvernelor civile și a relațiilor lor cu religia: „Poporul lui Dumnezeu va recunoaște guvernarea omenească drept o rânduială care are aprobarea divină şi va promova ascultarea de ea ca pe o datorie sacră, atâta timp cât acționează în cadrul ei legitim. … Stindardul adevărului şi al libertății religioase … ne-a fost încredințat nouă în acest ultim conflict. … Trebuie să acceptăm adevărurile lui pentru noi înșine şi le vom putea aprecia doar dacă le cercetăm prin studiu personal.” – Mărturii pentru Biserică, vol. 6, pag. 402 în orig.
Este esențială studierea relațiilor internaționale: „Există un studiu … care nu trebuie condamnat. … astăzi, trebuie să analizăm relațiile lui Dumnezeu cu națiunile pământului … să înțelegem evoluția evenimentelor în mersul popoarelor spre conflictul final al marii lupte. Asemenea studiu va hrăni, oferind vederi cuprinzătoare asupra vieții. El ne va ajuta să înțelegem ceva din relațiile şi interdependențele ei, cât de minunat suntem legați cu toții în marea frăție a societății şi națiunilor şi în ce măsură degradarea unui individ înseamnă o pierdere pentru toți. … Puțini urmăresc mersul cauzei lui Dumnezeu în ridicarea şi decăderea națiunilor.” – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, pag. 379-380 în orig.
Credincioșii adventiștii ar trebui să înțeleagă problemele internaționale: „Timpul prezent trezește un interes copleșitor pentru toți. Conducători şi oameni de stat, persoane care ocupă poziții de încredere şi autoritate, bărbați şi femei cu o gândire profundă, din toate categoriile sociale, sunt atenți la evenimentele care se întâmplă în jurul nostru. Privesc relațiile tensionate care există între națiuni.” – Educație, pag. 179 în orig.
Cel care a mers înaintea lui Hristos studia evenimentele curente: „Dar Ioan nu-şi petrecea viața în lenevire … El … întotdeauna observa atent şi cu interes tot ce se întâmpla în lume. Din locul lui retras şi liniștit, elprivea desfășurarea evenimentelor.” – Mărturii pentru Biserică, vol. 8, pag. 221-222 în orig.
Și femeile adventiste ar trebui să manifeste interes față de sfera afacerilor publice: „Se fac speculații în legătură cu drepturile și îndatoririle femeii în ce privește exprimarea votului. Multe femei nu sunt deloc pregătite să înțeleagă greutatea unor chestiuni importante…. Astfel de femei nu sunt pregătite să ocupe o poziție marcantă în abordarea chestiunilor politice. Ele sunt simple creaturi ale modei și ale împrejurărilor. Această stare de lucruri trebuie să se schimbe.” – Idem, vol. 3, pag. 565 în orig.
S-ar putea concluziona (1) că nu este potrivit ca femeile 9și bărbații) să își exercite „îndatoririle în ce privește exprimarea votului” dacă nu au fost „pregătite să înțeleagă greutatea unor chestiuni importante” și (2) că ar trebui să dobândească o astfel de înțelegere și inteligență.
În sfera afacerilor publice, credincioșii adventiști nu ar trebui să se lase conduși de prejudecăți: „Cei care predau Biblia în bisericile și în școlile noastre nu au dreptul de a se asocia în scopul de a-și expune vizibil prejudecățile în favoarea sau împotriva unor oameni politici sau unor acțiuni politice.” – Slujitorii Evangheliei, pag. 391 în orig.
Dacă votează, credincioșii adventiști trebuie să voteze inteligent: „Noi nu putem fi în siguranță, votând pentru partidele politice, deoarece nu știm pe cine votăm.” „Este o greșeală să vă legați interesele de cele ale vreunui partid politic și să votați pentru el.” – Slujitorii Evangheliei, pag. 391, 393 în orig.
Dacă votează, adventiștii trebuie să rămână liberi și independenți. Ei nu trebuie să voteze partide politice fără a analiza candidații și problemele individuale. Atitudinea „bun sau rău, e partidul meu” este străină de adventistul inteligent.
Dacă votează, credincioșii adventiști nu se pot implica în uneltiri politice: „nu putem fi în siguranță, luând parte la vreo strategie politică.” – Idem, pag. 391 în orig.
Dacă votează, adventiștii nu trebuie să își lege biserica de vreun partid politic: „Dumnezeu folosește simboluri puternice pentru a arăta că nu trebuie să existe nicio unire între partidele lumești și cei care caută neprihănirea lui Hristos.” – Idem, pag. 392 în orig.
Dacă votează, credincioșii adventiștii nu trebuie să se implice în conflicte între partide politice sub impulsul emoțiilor sau să devină violenți: „Cei care sunt educatori, pastori sau colaboratori ai lui Dumnezeu în orice domeniu nu au de dus nici o luptă în lumea politică.” – Idem, pag. 393 în orig.
Avertismente clare împotriva implicării în probleme sau activități de natură politică: „Să nu ne ocupăm de probleme politice. … Fiecare profesor, pastor sau conducător din rândurile noastre care simte dorința de a-și răspândi opiniile personale asupra unor subiecte politice trebuie fie să se convertească la credința în adevăr, fie să renunțe la lucrarea sa.” – Idem, pag. 392, 393 în orig.. „Dumnezeu le cere profesorilor din școlile noastre să nu fie interesați de studiul problemelor politice.” – Principiile fundamentale ale educației creștine, pag. 484 în orig.
Aplicarea corectă a acestor declarații și a altora similare depinde de sensul exact al termenilor politic și politică. Unul dintre dicționarele limbii engleze [limba în care a fost scris articolul], Webster’s New International Dictionary (ediția a II-a), definește cuvintele politică și politic în următoarele moduri: politică: „știința și arta de a guverna”; politic: „care aparține sau are legătură cu politica sau cu procesul guvernării. … despre sau referitor la cei care fac o afacere … despre politică sau politicieni implicați în activități partizane, motivați fiind de motive de natură politică.” The Encyclopedia of Social Studies (vol. 6, pag. 225) afirmă cu privire la importanța politicii și a obiectivelor politice: „Politica are frecvent conotații negative. … Folosirea termenului în sens negativ … denotă un mediu propice pentru uneltiri și manipulări”.
În care dintre cele două sensuri a folosit Ellen G. White termenii politică și politic? A intenționat să condamne doar intrigile și conflictele dintre partide, manipulările necinstite? A avut intenția de a descuraja exercitarea votului și studierea serioasă a științei politice?
Context istoric: Deoarece termenii politică și politic au fost folosiți de Ellen G. White în ultima jumătate a secolului al XIX-lea, înțelegerea contextului politic din Statele Unite la acea vreme poate ajuta cititorul să afle sensul exact al acestora, așa cum Ellen G. White a vrut să fie înțeleși de cititori la momentul publicării. O autoritate în domeniul istoriei religioase americane a observat:
„Scăderea standardelor de conduită, atât în viața publică, cât și în cea privată, a fost una dintre consecințele nefericite ale Războiului Civil. Bogăția țării creștea cu o rapiditate alarmantă în mijlocul haosului politic și social, iar războiul a adus în prim plan o clasă de oameni violenți, fără scrupule, cu standarde scăzute de conduită personală, cărora li s-a permis prea adesea să se afle la cârmă atât în afaceri, cât și în politică. Într-un astfel de context general a luat naștere o eră a corupției în politică, ceea ce a afectat fiecare domeniu al vieții națiunii și fiecare departament al guvernului. Folosirea banilor pentru cumpărarea voturilor era doar una dintre numeroasele forme de corupție politică. În mai multe state, voturile erau cumpărate și vândute precum carnea în piață; semnăturile guvernatorilor pentru proiecte de lege menite să îmbogățească diferite persoane erau cumpărate pe sume de ordinul zecilor de mii. … Corupția în afaceri era chiar mai frecventă decât în guvern, dacă mai era posibil.”[i]
„Nu există un capitol mai sumbru în istoria politică americană decât cel care consemnează perioada dintre sfârșitul reconstrucției și revolta populistă de la începutul anilor ’90. … În toată această perioadă, electoratul se juca Baba-oarba. Politica americană nu a fost niciodată falimentară din punct de vedere intelectual, așa cum a fost atunci. … Prin urmare, politica națională a devenit ireală și, cu excepția circului electoral și a vorbăriei goale din congres, foarte plictisitoare. … Candidații … și-au construit campaniile politice pe propria personalitate sau pe prejudecăți moștenite. … Politica era în mare parte un spectacol de teatru de păpuși dar, deși păpușile și vocile se schimbau, mâinile care trăgeau sforile erau aceleași. Afacerile conduceau politica, iar politica era o ramură a afacerilor. Țara, spunea John Sherman după alegerile din 1888, «ajunsese similară ultimelor faze ale istoriei Imperiului Roman, când funcțiile îi erau vândute prin licitație publică celui care oferea mai mult».”[ii]
„În prima jumătate a secolului al XIX-lea, politica era o chemare onorată, iar cei implicați în viața publică erau obiectul admirației. Acest lucru s-a schimbat după anii 1850, iar mulți au ajuns să simtă că politica era un domeniu care trebuia evitat cu orice preț. … Politica părea a fi din ce în ce mai coruptă și condusă de niște profesioniști mizerabili.”[iii]
„Începea să pară că guvernul național exista pentru un singur motiv, acela de a promova interesele partidului aflat la putere prin distribuirea corectă a prăzii.”[iv]
Un politician activ a spus despre cea mai populară personalitate politică a anilor 1870: „Mi-a plăcut la el opinia sinceră și neclintită potrivit căreia cetățeanul care își iubește cel mai mult partidul și îi este loial este loial și își iubește cel mai mult și țara.”[v]
Comentarii ale pionierilor adventiști: În timpul primilor ani ai mișcării adventiste, Statele Unite erau cuprinse de o agitație politică. Problemele care au dus la izbucnirea Războiului Civil au fost mult mai intense înainte de alegerile naționale din 1860. James White a scris în numărul din 21 august 1860 al Review:
„Agitația politică din 1860 va fi, probabil, la fel de mare ca în anii anteriori și îi avertizăm pe frații noștri să nu se lase atrași în ea. Nu suntem pregătiți să dovedim cu argumente biblice că ar fi greșit ca un credincios care proclamă întreita solie îngerească să voteze în timp ce rămâne loial mărturisirii sale de credință. Nu recomandăm acest lucru, dar nici nu ne opunem. Dacă un frate alege să voteze, nu îl putem condamna și ne dorim și libertatea de a nu o face.”
Doi ani mai târziu (Review, 12 august 1862), James White a sugerat că unii credincioși adventiști au votat:
„Aceia dintre noi care au votat la ultimele alegeri prezidențiale, au votat pentru Abraham Lincoln.”
În cadrul Conferinței Generale din 1865 a fost adoptată următoarea rezoluție intitulată „Votarea”:
„S-a hotărât că, în opinia noastră, votul, atunci când este exercitat în numele justiției, unității și dreptului, este în sine nevinovat, iar în unele momente poate fi foarte potrivit, dar că exprimarea oricărui vot care ar susține cauze precum consumul excesiv de alcool, revolta și sclavia, este condamnată de Cer. Descurajăm orice implicare în spiritul de luptă al partidelor.” (Publicat în Review, 23 mai 1865.)
Comentarii ale unor adventiști de marcă: Deși nici pionierii, nici predicatorii sau scriitorii noștri de marcă, din trecut sau prezent, nu se pretind a fi infailibili sau importanți, declarațiile lor pot fi considerate a fi expresii ale gândirii adventiste. În 1936, pastorul Francis McLellan Wilcox, timp de 33 de ani editor al revistei noastre oficiale, a publicat în numărul din 26 martie 1936 al Review un articol intitulat „Adventiștii de ziua a șaptea și politica”, iar în numărul din 2 aprilie 1936, un alt articol, intitulat „Predicatorul și politica”. Recomandăm aceste articole:
„Care ar trebui să fie relația credincioșilor adventiști de ziua a șaptea cu politica? Se cuvine să își exercite dreptul de vot și să meargă la urne… ? Credem că acesta este un drept incontestabil, dat de Dumnezeu. Iar ei au ales de-a lungul timpului să îl exercite. … Este potrivit ca un credincios adventist de ziua a șaptea să dețină o funcție politică? … Pe baza istoriei copiilor lui Dumnezeu de-a lungul secolelor, … trebuie să cred că acest lucru este în concordanță cu credința și practica creștină… Nu este de competența Bisericii să sfătuiască pe cineva să accepte o poziție politică și nici … nu are dreptul să îi refuze vreunuia dintre membrii ei acest privilegiu și drept.” – 26 martie 1936
„Este firesc ca fiecare, indiferent dacă este predicator sau membru laic, să fie interesat de problemele naționale și internaționale. … Nu se poate pune sub semnul întrebării dacă este înțelept sau decent … să privească aceste mari probleme mondiale în lumina profețiilor divine. Într-adevăr, acest lucru este necesar pentru explicarea profețiilor. … Este potrivit ca un pastor să îți exercite dreptul de vot? Eu cred că o poate face. Apostolul Pavel, căutând protecție împotriva dușmanilor, s-a folosit de faptul că era cetățean roman și că avea dreptul la protecția pe care o garanta această cetățenie. … Acest lucru este complet diferit … de a manifesta un spirit de partid în domeniul politic, făcând campanie electorală, argumentând, luptând pentru măsuri politice și denunțând politicile și candidații partidelor din cealaltă tabără. … Au fost date instrucțiuni foarte clare ca pastorii, profesorii și administratorii școlilor noastre să stea departe de politică în general.” – 2 aprilie 1936
Abordând chiar avertismentele lui Ellen G. White cu privire la atitudinea adventiștilor față de afacerile „politice”, Wilcox a spus următoarele (în Review, 10 octombrie 1940):
„Este posibil să urmăm acest sfat și în același timp să ne exercităm dreptul de vot în alegerile naționale și regionale? Noi credem că da. Cineva poate vota pentru anumiți oameni și anumite măsuri, poate susține prin vot căile și mijloacele care fac bine statului și societății și, în același timp, să fie liber de controlul, dominația sau spiritul unui partid politic ce susține măsurile pe care le aprobă. Cunoaștem mulți frați care fac acest lucru de ani de zile. Ei nu se implică în discuții sau acțiuni politice, în privat sau în public. Ei nu sunt complici sau susținători ai vreunui partid politic. Ei caută întotdeauna să recunoască principiile dincolo de oameni și deasupra lor. Dacă votează, nu își leagă interesele de astfel de partide. Ei votează pentru candidați care, după părerea lor, sunt mai calificați pentru anumite funcții, fără a ține cont de afilierea la un partid. Nu putem crede că, procedând astfel, ei încalcă spiritul instrucțiunilor pe care le-am primit. … Când cineva manifestă un spirit de partid, când se implică în politică, când caută să influențeze în mod nejustificat voturile, când se leagă de un anumit partid politic pentru a susține măsurile și candidații lui, fără a ține seama de principiile în cauză… acesta este spiritul împotriva căruia suntem avertizați.”
Pastorul J. Lamar McElhany, președinte al Conferinței Generale timp de 16 ani, s-a exprimat (în Review, 23 octombrie 1952) astfel:
„Biserica nu a încercat niciodată să își instruiască membrii cu privire la modul în care ar trebui să voteze sau pentru cine ar trebui să voteze. Acestea sunt chestiuni care trebuie lăsate la latitudinea conștiinței membrilor. Biserica nu a pus nicio interdicție sau cenzură asupra membrilor săi dacă ei, în calitate de cetățeni, au ales să își exercite dreptul de vot, sau asupra celor care au ales să nu voteze.”
Într-un articol anterior, (Review, 14 august 1952), McElhany a făcut următorul comentariu:
„Credem că fiecare membru … are dreptul să își exercite dreptul de vot. Stabilitatea și fundamentul unei guvernări se bazează pe oameni. Dacă cei care sunt statornici, respectă legea și au o înaltă considerație pentru principiile unei bune guvernări stau departe de sarcina de a alege oameni buni și potriviți pentru conducerea țării, aceștia se fac responsabili pentru eșecurile ei. Aceasta este o responsabilitate pe care cetățenii buni ar trebui să încerce să o evite în măsura în care voturile lor fac acest lucru posibil. … Este important ca toate problemele care urmează să fie incluse în buletinul de vot să fie studiate cu atenție de fiecare alegător conștiincios.”
Atitudinea adventistă față de probleme de natură civică și publică pare a fi aceea că adventistul autentic este în primul rând un cetățean al Împărăției cerești, instituită pe baza principiilor descrise în Biblie. Adevăratul creștin este un om convertit, un ambasador al lui Dumnezeu printre oameni.
Principalul program al creștinului de îmbunătățire a situației naționale și internaționale este Evanghelia spirituală, care îl leagă pe om de Hristos și îl eliberează de dependența de măsurile sociale și civice. Adevăratul credincios adventist nu este din această lume; el se îndreaptă cu pași repezi spre ieșire. Cu toate acestea, în timp ce trece prin ea, el caută să atragă alți oameni spre Împărăția cerească prin transpunerea principiilor ei divine în acțiuni umane. În cadrul acestui demers, adevăratul creștin va contribui la promovarea unor planuri raționale de îmbunătățire a sănătății, de dobândire a libertății religioase și a altor libertăți adecvate, de reducere a nevoii și a fricii, de stabilitate pașnică a ordinii politice și sociale. Pacea între oameni și între popoare se numără printre preocupările lui personale. Dreptatea este unul dintre obiectivele sale.
În condiții adecvate, credinciosul adventist își poate exprima votul sau se poate abține, în funcție de concluzia la care ajunge după o analiză atentă. El nu condamnă pe nimeni care, conștient de spiritul și doctrinele lui Hristos, decide să consacre părți din talentele și din timpul lui pentru conducerea comunității lui locale, naționale sau mondiale. Pe de altă parte, adevăratul creștin va cântări lucrurile cu calm, va avea un spirit de dreptate și se va comporta demn, căutând întotdeauna să fie informat și imparțial și, în toate aspectele funcției pe care o ocupă, să se achite în primul rând și cu orice preț de obligațiile lui de ambasador al lui Hristos printre semenii săi.
Surse:
Leif Kr. Tobiassen, Ministry Magazine, octombrie 1968, https://www.ministrymagazine.org/archive/1968/10/adventists-and-politics
Leif Kr. Tobiassen, Ministry Magazine, noiembrie 1968, https://www.ministrymagazine.org/archive/1968/11/adventists-and-politics
[i] William Warren Sweet, The Story of Religion in America (New York: Harper, 1939), pp. 476, 477.
[ii] Samuel Eliot Morrison & Henry Steele Commager, The Growth of the American Republic, vol. 2, (New York: Oxford University Press, 1942), pag. 214 ff. (citește și pag. 365. 366).
[iii] Merle Curti and others, An American History, vol. 2, (New York: Harper, 1950), (read also pp. 271, 272).
[iv] Ralph Volney Harlow, The Growth of the United States, (New York: Henry Holt, 1933), p. 611.
[v] Idem., pag. 611, 612.