În zilele lui Isaia, cunoștinţa spirituală a omenirii era întunecată printr-o înţelegere greșită a lui Dumnezeu. Multă vreme, Satana căutase să-i determine pe oameni să privească la Creatorul lor ca la autorul păcatului, suferinţei și morţii. Aceia pe care-i amăgise astfel socoteau că Dumnezeu este aspru și pretenţios. Ei Îl priveau ca pe Unul care urmărea să acuze și se condamne, nevrând să-l primească pe păcătos atâta vreme cât avea o scuză legală să nu-l ajute. Legea dragostei, prin care este condus cerul, fusese greșit prezentată de arhiamăgitorul, ca o restrângere a fericirii oamenilor, ca un jug apăsător, de care ar trebui să fie bucuroși să scape. El spunea că perceptele ei nu puteau fi ascultate și că pedepsele pentru călcarea ei erau aplicate în mod arbitrar.

Pierzând din vedere caracterul adevărat al lui Iehova, israeliţii erau fără scuză. Dumnezeu li se descoperise adeseori ca unul „îndurător și milostiv, îndelung răbdător și bogat în bunătate și credincioșie” (Psalmi 86,15). Când Israel era un copil, mărturisea El, „L-am iubit și am chemat pe fiul Meu din Egipt” (Osea 11,1).

Domnul procedase cu Israel plin de îndurare în eliberarea din robia egipteană și în timpul călătoriei către ţara făgăduită. „În toate necazurile lor n-au fost fără ajutor, și îngerul care este înaintea Feţei lui i-a mântuit; El Însuși i-a răscumpărat în dragostea și îndurarea Lui și necurmat i-a sprijinit și i-a purtat în zilele din vechime” (Isaia 63,9). „Voi merge Eu Însumi cu tine și-ţi voi da odihnă” (Exodul 33,14) – a fost făgăduinţa dată în timpul călătoriei prin pustie. Această asigurare a fost însoţită de o descoperire minunată a caracterului lui Iehova, care l-a făcut în stare pe Moise să proclame înaintea întregului Israel bunătatea lui Dumnezeu și să-i îndrume cu privire la atributele Împăratului lor nevăzut. „Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui și a strigat: «Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care Își ţine dragostea până în mii de neamuri de oamenii, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul, dar socotește pe cel vinovat drept nevinovat și pedepsește fărădelegea părinţilor în copii și copiii copiilor lor până la al treilea și al patrulea neam»” (Exodul 34,6.7).

Moise și-a întemeiat rugăciunea lui minunată pentru viaţa copiilor lui Israel pe cunoașterea îndelungii răbdări a lui Iehova, a dragostei și a milei Sale infinite, atunci când, la hotarele Ţării Făgăduinţei, ei au refuzat să înainteze în ascultare de porunca Domnului. În culmea răzvrătirii lor, Domnul declarase: „De aceea, îl voi lovi cu ciumă și-l voi nimici!” El intenţionase să facă din urmașii lui Moise „un neam mai mare și mai puternic decât ei” (Numeri 14,12). Dar prorocul a stăruit în rugăciune pentru providenţele minunate și pentru făgăduinţele lui Dumnezeu în favoarea poporului ales. Apoi, fiind cea mai puternică dintre toate rugăciunile, el a invocat dragostea lui Dumnezeu pentru cel decăzut (vezi vers. 17-19).

Dumnezeu a răspuns cu îndurare: „Iert cum ai cerut”. După aceea, i-a dat lui Moise, sub forma unei prorocii, o descoperire a planului Său cu privire la biruinţa finală a lui Israel. „Dar cât este de adevărat că Eu sunt viu”, a zis El, „slava Domnului va umple tot pământul” (vers. 20.21). Slava lui Dumnezeu, caracterul Său, bunătatea Sa plină de milă și de iubire duioasă – pe care Moise le solicitase în favoarea lui Israel – aveau să fie descoperite omenirii întregi. Şi făgăduinţa aceasta a lui Iehova a primit o asigurare îndoită; a fost confirmată printr-un jurământ. Pe cât este de sigur că Dumnezeu trăiește și domnește, măreţia Lui să fie mărturisită, iar „printre neamuri și printre toate popoarele minunile Lui” (Psalmi 96,3).

Cu privire la împlinirea viitoare a acestei prorocii, Isaia îl auzise pe serafimul strălucitor cântând înaintea tronului: „Tot pământul este plin de măreţia Lui” (Isaia 6,3). Încrezător în siguranţa acestor cuvinte, prorocul a declarat apoi cu îndrăzneală despre aceia care se plecau în faţa chipurilor de lemn și de piatră: „Vor vedea slava Domnului, măreţia Dumnezeului nostru” (Isaia 35,2).

Astăzi, prorocia aceasta își găsește o împlinire rapidă. Lucră-rile misionare ale bisericii lui Dumnezeu de pe pământ aduc rod bogat și, în curând, solia Evangheliei va fi vestită tuturor popoarelor. „Spre lauda harului Său”, bărbaţi și femei de orice limbă, din orice neam și popor sunt „primiţi în Cel Preaînalt pentru ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Iisus” (Efeseni 1,6; 2,7). „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, Singurul care face minuni! Binecuvântat să fie în veci slăvitul Lui Nume! Tot pământul să se umple de slava Lui! Amin! Amin!” (Psalmi 72,18.19)

În viziunea pe care Isaia a primit-o în curtea templului, i s-a dat o imagine clară a caracterului Dumnezeului lui Israel. „Cel Preaînalt, a cărui locuinţă este veșnică și al cărui Nume este sfânt”, i se arătase într-o măreţie strălucită; cu toate acestea, prorocul a fost făcut să înţeleagă natura plină de milă a Domnului său. El, care locuiește „în locuri înalte și în sfinţenie”, locuiește și „cu cel zdrobit și smerit, ca să învioreze duhurile smerite și să îmbărbăteze inimile zdrobite” (Isaia 57,15). Îngerul care avea menirea să atingă buzele lui Isaia, i-a adus solia: „Nelegiuirea ta este îndepărtată și păcatul tău este ispășit” (Isaia 6,7).

Privind la Dumnezeul său, prorocului, ca și lui Saul din Tars la poarta Damascului, i s-a dat nu numai o viziune a nevredniciei lui; inimii lui smerite i-a fost dată asigurarea iertării depline și fără plată; și s-a ridicat ca un om schimbat. El Îl văzuse pe Domnul lui. Primise o licărire a frumuseţii caracterului dumnezeiesc. El a putut mărturisi despre transformarea lucrată prin aţintirea privirii la Infinita Iubire. Aici a fost inspirat cu dorinţa arzătoare să-l vadă pe Israelul rătăcitor liber de povara și de pedeapsa păcatului. „Ce pedepse noi să vă mai dea?” întreba prorocul. „Veniţi totuși să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna. Spălaţi-vă deci și curăţiţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele voastre rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul! Învăţaţi-vă să faceţi binele!” (Isaia 1,5.18.16.17)

Dumnezeul pe care ei pretindeau că-L slujesc, dar al cărui caracter îl înţeleseseră greșit, le-a fost prezentat ca Marele Vindecător de boli spirituale. Ce importanţă avea dacă tot capul era bolnav și toată inima suferea de moarte? Ce importanţă avea dacă din tălpi până în creștet nu era nimic sănătos, ci numai răni, vânătăi și carne vie? (Isaia 1,6). Acela care mersese cu încăpăţânare în calea inimii lui, putea găsi vindecare, întorcându-se la Domnul. „I-am văzut căile”, zicea Domnul, „și totuși îl voi tămădui; îl voi călăuzi și-l voi mângâia… Pace, pace celui de departe și celui de aproape! – zice Domnul – Da, Eu îl voi tămădui!” (Isaia 57,18.19)

Prorocul L-a înălţat pe Dumnezeu drept Creator a toate. Solia lui către cetăţile lui Iuda era: „Iată Dumnezeul vostru!” (Isaia 40,9). „Așa vorbește Domnul, Dumnezeu, care a făcut cerurile și le-a întins, care a întins pământul și cele de pe el: «Eu întocmesc lumina și fac întunericul. Eu am făcut pământul și am făcut pe om pe el; Eu, cu mâinile Mele, am întins cerurile și am așezat toată oștirea lor»” (Isaia 42,5; 44,24; 45,7.12). „«Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el?ț zice Cel Sfânt». «Ridicaţi-vă ochii în sus și priviţi! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr în șir oștirea lor? Ei le cheamă pe toate pe nume; așa de mare este puterea și tăria Lui că una nu lipsește»” (Isaia 40,25.26).

Acelora care se temeau că nu vor fi primiţi, dacă se vor întoarce la Dumnezeu, prorocul le spunea:

„Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele: «Soarta mea este ascunsă înaintea Domnului, și dreptatea mea este trecută cu vederea înaintea Dumnezeului meu?» Nu știi? N-ai auzit? Dumnezeul cel veșnic, Domnul a făcut marginile pământului. El nu obosește, nici nu ostenește; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă. El dă tărie celui obosit și mărește puterea celui ce cade în leșin. Flăcăii obosesc și ostenesc, chiar tinerii se clatină; dar cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturul, aleargă și nu obosesc, umblă și nu ostenesc” (vers. 27-31).

Inima Infinitei Iubiri tânjește după aceia care își simt neputinţa de a se elibera de cursele lui Satana; și Se oferă cu bunătate să le dea puterea ca să trăiască pentru El. „Nu te teme”, îi îndeamnă El. „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine, nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare. Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă și-ţi zic: Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor! Nu te teme de nimic, viermele lui Iacov și rămășiţă slabă a lui Israel; căci Eu îţi vin în ajutor, zice Domnul, și Sfântul lui Israel este Mântuitorul tău” (Isaia 41,10.13.14).

Locuitorii lui Iuda erau cu toţii nevrednici, dar Dumnezeu nu i-a părăsit. Prin ei, Numele Lui urma să fie înălţat între neamuri. Mulţi oameni care nu cunoșteau atributele Sale, aveau să privească totuși slava caracterului divin. Tocmai cu scopul de a lămuri planurile Lui pline de milă a continuat să-i trimită pe slujitorii Săi proroci cu solia: „Întoarceţi-vă fiecare de la calea voastră cea rea” (Ieremia 25,5). „Din pricina Numelui Meu”, zicea El prin prorocul Isaia, „sunt îndelung răbdător; pentru slava Mea Mă opresc faţă de tine, ca să nu te nimicesc. Din dragoste pentru Mine, din dragoste pentru Mine vreau să lucrez! Căci cum ar putea fi hulit Numele Meu? Nu voi da altuia slava Mea” (Isaia 48,11).

Chemarea la pocăinţă a răsunat cu o claritate neîndoielnică și toţi au fost invitaţi să se întoarcă. „Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi”, se ruga prorocul, „chemaţi-L câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu obosește iertând” (Isaia 55,6.7).

Cititorule, ţi-ai ales și tu propria cale? Ai rătăcit departe de Dumnezeu? Ai căutat se te desfătezi cu roadele neascultării, numai ca să le simţi ca cenușa pe buze? Şi acum, când planurile vieţii sunt zădărnicite, nădejdile tale au murit, stai singur și pustiit? Glasul acela care atâta vreme a vorbit inimii tale, dar pe care nu l-ai ascultat, revine clar și distinct: „Sculaţi-vă și plecaţi, căci aici nu este odihnă pentru voi; căci din pricina spurcăciunii vor fi dureri, dureri puternice” (Mica 2,10). Întoarce-te la casa Tatălui tău. El te invită zicând: „Întoarce-te la Mine și ascultaţi, și sufletul vostru va trăi, căci Eu voi încheia cu voi un legământ veșnic ca să întăresc îndurările Mele faţă de David” (Isaia 44,22; 55,3).

Nu asculta șoaptele vrăjmașului de a sta departe de Hristos până când te vei face mai bun; până când vei fi destul de bun ca să vii la Dumnezeu. Dacă vei aștepta până atunci, nu vei veni niciodată. Când Satana îţi arată veșmintele murdare, repetă făgăduinţa Mântuitorului: „Pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară” (Isaia 6,37). Spune vrăjmașului că sângele lui Hristos te curăţește de orice păcat. Fă din rugăciunea lui David, rugăciunea ta: „Curăţește-mă cu isop și voi fi curat: spală-mă și voi fi mai alb decât zăpada” (Psalmi 51,7).

Îndemnurile prorocului adresate lui Iuda de a privi la viul Dumnezeu și de a primi darurile Sale pline de îndurare n-au fost zadarnice. Au fost unii care au luat aminte și care s-au întors de la idolii lor la închinarea la Iehova. Au învăţat să vadă în Creatorul lor dragoste, milă și compătimire duioasă. Şi, în zilele care aveau să vină în istoria lui Iuda, când numai o rămășiţă avea să fie lăsată în ţară, cuvintele prorocului urmau să-și aducă rodul într-o reformă hotărâtă. „În ziua aceea”, declara Isaia, „omul se va uita spre Făcătorul său, și ochii i se vor întoarce spre Sfântul lui Israel; nu se va mai uita spre altare, care sunt lucrarea mâinilor lui, și nu va mai privi la ce au făcut degetele lui, la idolii Astarteei și la stâlpii închinaţi soarelui” (Isaia 17,7.8).

Mulţi aveau să-L privească pe Acela cu totul plăcut, pe Cel mai puternic între zeci de mii. „Ochii tăi vor vedea pe Împărat în frumuseţea Lui”, era făgăduinţa plină de îndurare făcută lor (Isaia 33,17). Păcatele lor aveau să fie iertate și ei urmau să se laude numai în Dumnezeu. În ziua aceea fericită a răscumpărării din idolatrie, urmau să exclame: „Da, acolo cu adevărat Domnul este minunat pentru noi: El ne ţine loc de râuri, de pâraie late… Căci Domnul este Judecătorul nostru; El este Legiuitorul nostru, Domnul este Împăratul nostru; El ne mântuiește! (Isaia 33,21.22)

Soliile date de Isaia, pentru aceia care au ales să se întoarcă de la căile lor rele, erau pline de mângâiere și încurajare. Ascultaţi cuvântul Domnului prin prorocul Său:

Ţine minte aceste lucruri, Iacove,

și tu, Israele,

căci ești robul Meu, eu te-am făcut,

tu ești robul Meu, Israele, nu Mă uita!

Eu îţi șterg fărădelegile ca un nor,

și păcatele ca o ceaţă:

întoarce-te la Mine,

căci eu te-am răscumpărat (Isaia 44,21.22).

În ziua aceea vei zice:

„Te laud, Doamne, căci ai fost supărat pe mine,

dar mânia Ta s-a potolit și m-ai mângâiat!”

„Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea,

voi fi plin de încredere,

și nu mă voi teme de nimic;

căci Domnul Dumnezeu este tăria mea

și pricina laudelor mele,

și El m-a mântuit…

Cântaţi Domnului, căci a făcut lucruri strălucite:

 să fie cunoscute în tot pământul!

Strigă de bucurie și veselie, locuitoare a Sionului,

căci mare este în mijlocul tău Sfântul lui Israel” (Isaia 12,1.2.5.6).