La scurtă vreme după ce Daniel și tovarășii lui au intrat în slujba împăratului Babilonului, s-au petrecut evenimente care au făcut cunoscute unei naţiuni idolatre puterea și credincioșia Dumnezeului lui Israel. Nabucodonosor a avut un vis important prin care „duhul i s-a tulburat și i-a pierit somnul”. Dar cu toate că mintea împăratului a fost profund impresionată, i-a fost cu neputinţă să-și amintească amănuntele atunci când s-a trezit.

În nedumerirea lui, Nabucodonosor și-a adunat înţelepţii – „vrăjitorii, cititorii în stele și ghicitorii” – și le-a cerut ajutorul. „Am visat un vis”, le-a spus el, „și duhul îmi este tulburat și aș vrea să știu visul acela”. Împreună cu declaraţia aceasta în ce privește nedumerirea sa, el le-a cerut să-i descopere lucrurile care aveau să-i aducă liniște sufletului.

La aceasta, înţelepţii au răspuns: „Veșnic să trăiești împărate! Spune robilor tăi visul și-ţi vom da tâlcuirea lui.”

Nemulţumit cu răspunsul evaziv și bănuitor, deoarece, în ciuda susţinerilor lor pretenţioase de a descoperi tainele oamenilor, nu păreau să fie binevoitori să-i dea ajutor, împăratul le-a poruncit înţelepţilor, făgăduindu-le bogăţie și cinste, pe de o parte, și ameninţarea cu moartea, pe de altă parte, să-i spună nu numai tâlcuirea visului, ci și visul. „Mi-a scăpat din minte lucrul acela”, le-a zis el, „dar, dacă nu-mi veţi face cunoscut visul și tâlcuirea lui, veţi fi făcuţi bucăţi și casele voastre vor fi prefăcute într-un morman de murdării. Dar, dacă-mi veţi spune visul și tâlcuirea lui, veţi primi de la mine daruri și răsplătiri, și mare cinste. De aceea, spuneţi-mi visul și tâlcuirea lui!”

Înţelepţii au repetat răspunsul: „Să spună împăratul robilor săi visul și i-l vom tâlcui”.

Nabucodonosor, stârnit la culme și înfuriat din cauza vicleniei arătate de aceia în care se încrezuse, a spus: „Văd, cu adevărat, că voiţi să câștigaţi vreme, pentru că vedeţi că lucrul mi-a scăpat din minte. Dacă, deci nu-mi veţi spune visul, vă așteaptă pe toţi aceeași soartă, fiindcă vreţi să vă înţelegeţi ca să-mi spuneţi minciuni, până se vor schimba vremurile. De aceea, spuneţi-mi visul, ca să știu dacă sunteţi în stare să mi-l tâlcuiţi.”

Înfricoșaţi de consecinţele eșecului lor, vrăjitorii s-au străduit să-i arate împăratului că cererea lui era iraţională și că acest test era dincolo de ceea ce i s-a cerut vreodată unui om. „Nu este nimeni pe pământ”, au răspuns ei, „care să poată spune ce cere împăratul; de aceea, niciodată, niciun împărat, oricât de mare și de puternic ar fi fost, n-a cerut așa ceva de la niciun vrăjitor, cititor în stele sau haldeu! Ce cere împăratul este greu; nu este nimeni care să spună lucrul acesta împăratului, afară de zei, a căror locuinţă nu este printre muritori!”

Atunci, „împăratul s-a mâniat și s-a supărat foarte tare și a poruncit să piardă pe toţi înţelepţii Babilonului”.

Printre cei căutaţi de căpeteniile care se pregăteau să împlinească prevederile hotărârii împărătești erau și Daniel, și prietenii lui. Când i s-a spus că, potrivit decretului, și ei trebuiau să moară, „cu minte și cu judecată”, Daniel l-a întrebat pe Arioc, căpetenia gărzii împăratului: „Pentru ce a dat împăratul o poruncă atât de aspră?” Arioc i-a relatat întâmplarea cu nedumerirea împăratului faţă de visul neobișnuit și despre faptul că nu primise ajutor de la aceia în care își pusese până atunci toată încrederea. Când a auzit aceasta, Daniel și-a pus viaţa în primejdie, a intrat înaintea împăratului și a rugat să-i fie dat timp pentru ca să-I ceară Dumnezeului său să-i descopere visul și tâlcuirea.

Monarhul a acceptat cererea. „Apoi, Daniel s-a dus în casa lui și a spus lucrul acesta tovarășilor săi, Hanania, Mișael și Azaria.” Împreună au căutat înţelepciune de la Izvorul luminii și al cunoștinţei. Credinţa lor era puternică datorită cunoașterii faptului că Dumnezeu îi așezase acolo unde erau ca să împlinească lucrarea Lui și să facă faţă cerinţelor datoriei. În vremurile de încercare și de primejdie se îndreptaseră întotdeauna către El pentru călăuzire și ocrotire, iar El Se dovedise un ajutor permanent prezent. Acum, umilindu-și inimile, s-au supus din nou Judecătorului a tot pământul, rugându-L să-i izbăvească în această vreme de nevoie. Şi nu s-au rugat în zadar. Dumnezeu, pe care-L onoraseră, îi onora acum. Duhul Domnului a venit peste ei și „într-o vedenie de noapte”, lui Daniel i s-a descoperit visul împăratului și însemnătatea lui.

Primul lucru pe care l-a făcut Daniel a fost să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru descoperirea dată: „Binecuvântat să fie Numele lui Dumnezeu”, a exclamat el, „din veșnicie în veșnicie! Ale Lui sunt înţelepciunea și puterea. El schimbă vremurile și împrejurările. El răstoarnă și pune pe împăraţi, El dă înţelepciune și pricepere celor pricepuţi! El descoperă ce este adânc și ascuns; El știe ce este în întuneric și la El locuiește lumina. Pe Tine, Dumnezeul părinţilor mei, Te slăvesc și Te laud că mi-ai dat înţelepciune și putere și mi-ai făcut cunoscut ce Ţi-am cerut noi; căci ne-ai descoperit taina împăratului!”

Mergând la Arioc, căruia împăratului îi poruncise să-i piardă pe înţelepţi, Daniel i-a spus: „Nu pierde pe înţelepţi Babilonului! Du-mă înaintea împăratului și voi da împăratului tâlcuirea!”

Priviţi-l pe robul evreu liniștit și stăpân pe sine, în faţa împăratului celui mai puternic imperiu din lume. De la primele cuvinte, el nu și-a asumat onoarea, ci l-a înălţat pe Dumnezeu ca izvor al oricărei înţelepciuni, la întrebarea îngrijorată a împăratului: „«Ești tu în stare să-mi spui visul pe care l-am visat în tâlcuirea lui?»”, el a răspuns: „«Ce cere împăratul este o taină pe care înţelepţii, cititorii în stele, vrăjitorii și ghicitorii nu sunt în stare să o descopere împăratului. Dar este în ceruri un Dumnezeu care descoperă ce se va întâmpla în vremurile de pe urmă.

Iată visul tău, a zis Daniel, și vedeniile pe care le-ai avut în patul tău. În patul tău, împărate, ţi-au venit în minte gânduri cu privire la cele ce vor fi după aceste vremuri; și Cel ce descoperă taine ţi-a făcut cunoscut ce se va întâmpla. Însă dacă mi s-a descoperit taina aceasta nu înseamnă că este în mine o înţelepciune mai mare decât a tuturor celor vii, ci pentru ca să se dea împăratului tâlcuirea ei și să afli ce-ţi dorește inima să știi.

Tu, împărate, te uitai și iată că ai văzut un chip mare. Chipul acesta era foarte mare și de o strălucire nemaipomenită. Stătea în picioare înaintea ta, și înfăţișarea lui era înfricoșătoare. Capul chipului acestuia era de aur curat; pieptul și braţele îi erau de argint; pântecul îi era de aramă; fluierele picioarelor, parte de fier și parte de lut.

Tu te uitai la el și s-a dezlipit o piatră, fără ajutorul vreunei mâini, a izbit picioarele de fier și de lut ale chipului și le-a făcut bucăţi. Atunci, fierul, lutul arama, argintul și aurul s-au sfărâmat împreună și s-au făcut ca pleava din arie vara; le-a luat vântul și nici urmă nu s-a mai găsit din ele. Dar piatra care sfărâmase chipul, s-a făcut un munte mare și a umplut tot pământul».”

„Iată visul”, a spus Daniel cu încredere; iar împăratul, ascultând cu mare atenţie la orice amănunt, și-a dat seama că era chiar visul care-l tulburase. În felul acesta, mintea lui a fost pregătită să primească favorabil interpretarea. Împăratul împăraţilor era gata să-i trimită monarhului babilonian marele adevăr. Dumnezeu a făcut cunoscut faptul că El are putere asupra împărăţiilor lumii – putere de a-i întrona și de a-i detrona pe împăraţi. Mintea lui Nabucodonosor avea să fie trezită, dacă se putea, în ce privește simţământul responsabilităţii sale faţă de Cer. Evenimentele viitorului, care ajungeau până la sfârșitul timpului, urmau să-i fie aduse la cunoștinţă.

„țTu, împărate, ești împăratul împăraţilor”, a continuat Daniel, „căci Dumnezeul cerului ţi-a dat împărăţie, putere, bogăţie și slavă. El ţi-a dat în mâini, oriunde locuiesc ei, pe copiii oamenilor, fiarele câmpului și păsările cerurilor, și te-a făcut stăpân peste toate acestea; tu ești capul de aur!

După tine se va ridica o altă împărăţie, mai neînsemnată decât a ta; apoi o a treia împărăţie, care va fi de aramă și care va stăpâni peste tot pământul. Va fi o a patra împărăţie, tare ca fierul; după cum fierul sfărâmă și rupe totul și ea va sfărâma și va rupe totul, ca fierul care face totul bucăţi.

Şi după cum ai văzut picioarele și degetele picioarelor parte de lut și parte de fier, tot așa și împărăţia aceasta va fi împărţită; dar va rămâne în ea ceva din tăria fierului, tocmai așa cum ai văzut fierul amestecat cu lutul. Şi după cum degetele de la picioare erau parte de fier și parte de lut, tot așa și împărăţia aceasta va fi în parte tare și în parte plăpândă. Dacă ai văzut fierul amestecat cu lutul, înseamnă că se vor amesteca prin legături omenești de căsătorie, dar nu vor fi lipiţi unul de altul, după cum fierul nu se poate uni cu lutul.

Dar în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie care nu va fi nimicită niciodată și care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma și va nimici toate acele împărăţii, și ea însăși va dăinui veșnic. Aceasta înseamnă piatra, pe care ai văzut-o dezlipindu-se din munte, fără ajutorul vreunei mâini, și care a sfărâmat fierul, arama, lutul, argintul și aurul. Dumnezeul cel mare a făcut deci cunoscut împăratului ce are să se întâmple după aceasta. Visul este adevărat și tâlcuirea lui este temeinică.”

Împăratul a fost convins de adevărul cu privire la interpretare și, în umilinţă și teamă, „a căzut cu faţa la pământ și s-a închinat”, zicând: „«Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor și Domnul domnilor și El descoperă tainele, fiindcă ai putut descoperi taina aceasta».”

Nabucodonosor a revocat decretul cu privire la nimicirea înţelepţilor. Viaţa le-a fost cruţată datorită legăturii lui Daniel cu Descoperitorul tainelor. „Apoi, împăratul a înălţat pe Daniel și i-a dat daruri multe și bogate; i-a dat stăpânire peste tot ţinutul Babilonului și l-a pus ca cea mai înaltă căpetenie a tuturor înţelepţilor. Daniel a rugat pe împărat să dea grija treburilor ţinutului Babilonului în mâna lui Şadrac, Meșac și Abed-Nego. Daniel însă a rămas la curtea împăratului.”

În analele istoriei omenirii, creșterea naţiunilor, ridicarea și căderea imperiilor apar ca și când ar depinde de vitejia și de voinţa omului; cursul pe care îl iau evenimentele pare, într-o mare măsură, să fie determinat de puterea, de ambiţia sau de capriciul lui. Dar în Cuvântul lui Dumnezeu, vălul este dat la o parte, și vedem mai sus, dincolo, și, prin acţiunile și contraacţiunile interesului, puterii și pasiunilor, mijloacele Celui Atotputernic, care, în liniște și cu răbdare, îndeplinește sfaturile voinţei Sale.

În cuvinte de o frumuseţe și de o gingășie fără seamăn, apostolul Pavel a prezentat înaintea înţelepţilor din Atena scopul divin în creșterea și împărţirea raselor și popoarelor.

„Dumnezeu care a făcut lumea și tot ce este în ea”, spune apostolul, „este Domnul cerului și al pământului, și nu locuiește în temple făcute de mâini. El nu este slujit de mâini omenești, ca și când ar avea trebuinţă de ceva. El, care dă tuturor viaţa, suflarea și toate lucrurile. El a făcut ca toţi oamenii, ieșiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a așezat anumite vremuri și a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu și să se silească să-L găsească, bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi” (Fapte 17,24-27).

Dumnezeu a făcut cunoscut că oricine vrea poate intra în prevederea legământului (Ezechiel 20,37). La creaţie, scopul Său a fost ca pământul să fie locuit de fiinţe a căror existenţă să fie o binecuvântate atât pentru ele însele, cât și una pentru alta și o cinste pentru Creatorul lor. Toţi aceia care vor, se pot identifica cu acest scop. Despre ei se spune că formează „poporul pe care Mi l-am alcătuit ca să vestească laudele Mele” (Isaia 43,21).

În Legea Sa, Dumnezeu a făcut cunoscut principiile care stau la baza oricărei prosperităţi adevărate, atât a naţiunilor, cât și a indivizilor. Moise le-a spus israeliţilor despre această lege: „Să păziţi și să le împliniţi; căci aceasta va fi înţelepciunea și priceperea voastră înaintea popoarelor”. „Căci nu este un lucru fără însemnătate pentru voi; este viaţa noastră” (Deuteronomul 4,6; 32,47). Binecuvântările oferite astfel lui Israel sunt asigurate în aceleași condiţii și în aceeași măsură, oricărui popor și oricărei fiinţe omenești de sub întinsele ceruri.

Cu sute de ani înainte ca anumite popoare să apară pe scena lumii, Cel Atotștiutor a privit de-a lungul veacurilor și a profetizat ridicarea și căderea împărăţiilor universale. Dumnezeu i-a spus lui Nabucodonosor că împărăţia Babilonului va cădea și se va ridica o a doua împărăţie care, la rândul ei, va avea perioada ei de probă. Pentru că nu Îl va înălţa pe Dumnezeul cel adevărat, slava ei va dispărea și o a treia împărăţie îi va lua locul. Şi aceasta va trece; iar a patra, tare ca fierul, va supune popoarele pământului.

Dacă acești conducători ai Babilonului – cea mai bogată dintre împărăţiile pământului – ar fi păstrat mereu teama de Iehova, le-ar fi fost date înţelepciune și putere, care i-ar fi legat de El și i-ar fi ţinut tari. Dar ei au făcut din Dumnezeu ocrotirea lor numai atunci când au fost hărţuiţi și puși în încurcătură. În asemenea împrejurări, negăsind ajutor la mai-marii lor, l-au căutat de la bărbaţi ca Daniel – bărbaţi despre care știau că Îl cinsteau pe viul Dumnezeu și erau onoraţi de El. La acești bărbaţi au mers ei să le descopere tainele Providenţei; căci, deși conducătorii mândrului Babilon erau bărbaţi cu o inteligenţă vestită, se despărţiseră atât de mult de Dumnezeu prin păcat, încât nu înţelegeau descoperirile și avertizările cu privire la viitor.

În istoria popoarelor, cercetătorul Cuvântului lui Dumnezeu poate vedea împlinirea literală a prorociilor dumnezeiești. Babilonul, slăbit și doborât, în cele din urmă, a dispărut, deoarece în prosperitate conducătorii lui s-au socotit independenţi de Dumnezeu și au atribuit slava împărăţiei lor realizărilor omenești. Împărăţia Medo-Persiei a fost lovită de mânia Cerului, deoarece în ea Legea lui Dumnezeu fusese călcată în picioare. Temerea de Domnul nu-și găsise loc în inimile majorităţii covârșitoare a poporului. Nelegiuirea, hula și stricăciunea predominau. Împărăţiile care au venit după ea au fost și mai josnice și mai stricate; ele au ajuns și mai jos și mai decăzute pe scara valorilor morale.

Puterea exercitată de orice conducător de pe pământ este dată de Cer; și reușita lui depinde de folosirea pe care o dă puterii divine. Cuvântul Veghetorului divin se adresează fiecăruia: „Eu te-am încins înainte ca tu să Mă cunoști” (Isaia 45,5). Şi pentru oricine, cuvintele rostite către Nabucodonosor, în vechime, sunt lecţii ale vieţii: „Pune capăt păcatelor tale și trăiește în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale și ai milă de cei nenorociţi și poate că ţi se va prelungi fericirea!” (Daniel 4,27)

A înţelege aceste lucruri – a înţelege că „dreptatea înalţă poporul”, că „scaunul de domnie se întemeiază pe dreptate” și că se menţine prin bunătate, a recunoaște acţiunea acestor principii în manifestarea purtării Sale, care „îndepărtează pe împăraţi și pune pe împăraţi” – înseamnă a înţelege filozofia istoriei (Proverbe 14,34; 16,12; 20,28; Daniel 2,21).

Numai în Cuvântul lui Dumnezeu acest lucru este prezentat cu claritate. Aici se arată că puterea naţiunilor ca și a indivizilor nu se găsește în ocaziile sau în privilegiile care par să-i facă de neînvins; nu se găsește în măreţia lor îngâmfată. Ea se măsoară prin credincioșia cu care împlinesc planul lui Dumnezeu.