Înaintarea continuă, realizată de clăditorii templului, a nemulţumit și a alarmat într-o mare măsură oștile celui rău. Satana s-a hotărât să depună în continuare eforturi pentru a slăbi și a descuraja poporul lui Dumnezeu, punându-i înainte nedesăvârșirile de caracter. Dacă aceia care suferiseră îndelung din cauza ne-ascultării puteau fi iarăși amăgiţi să nesocotească poruncile lui Dumnezeu, urmau să fie aduși din nou sub robia păcatului.

Pentru că Israel fusese ales să păstreze cunoștinţa de Dumnezeu pe pământ, el fusese mereu obiectul deosebit al urii lui Satana. El era hotărât să-i distrugă. Cât timp erau ascultători, nu le putea face niciun rău; de aceea și-a adunat toată puterea și viclenia pentru a-i duce la păcat. Prinși în cursă de ispitele lui, călcaseră Legea lui Dumnezeu și fuseseră lăsaţi să devină prada vrăjmașilor lor.

Cu toate că au fost robi în Babilon, Dumnezeu nu i-a părăsit. El le-a trimis prorocii Săi cu mustrări și avertizări și i-a trezit să-și vadă vinovăţia. Când s-au umilit înaintea lui Dumnezeu și s-au întors la El cu pocăinţă adevărată, El le-a trimis solii de încurajare, declarând că-i va elibera din robie și îi va readuce sub ocrotirea Sa și îi va restatornici în ţara lor. Iar acum, când această lucrare de restatornicire începuse, și o rămășiţă din Israel se reîntorsese deja în Iudeea, Satana era hotărât să împiedice aducerea la îndeplinire a planului divin și, în scopul acesta, căuta să incite popoarele păgâne ca să-i distrugă cu totul.

Însă în această criză, Domnul Şi-a întărit poporul „cu cuvinte bune și cu vorbe de mângâiere” (Zaharia 1,13).

Printr-o ilustraţie impresionantă a eforturilor lui Satana și a lucrării Domnului Hristos, El le-a arătat puterea Mijlocitorului lor de a-l birui pe acuzatorul poporului Său.

În vedenie, prorocul îl vede „pe Iosua, marele preot”, „îmbrăcat cu haine murdare” (Zaharia 3,1.3), stând înaintea Îngerului Domnului, solicitând mila lui Dumnezeu în favoarea poporului său apăsat. În timp ce el pledează pentru împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu, Satana se ridică cu îndrăzneală să i se împotrivească. El arată către fărădelegile lui Israel, ca motiv suficient pentru a nu fi readus în favoarea lui Dumnezeu. Îi pretinde ca pradă a lui și cere să-i fie daţi în mâinile sale.

Marele preot nu se poate apăra pe sine și nici pe poporul său de acuzaţiile lui Satana. El pretinde că poporul Israel este nevi-novat. În haine murdare, simbolizând păcatele poporului, pe care el le poartă ca reprezentant al lor, stă înaintea Îngerului, mărturisind vinovăţia lor, dar arătând pocăinţa și umilinţa lor și încrezându-se în mila unui Răscumpărător iertător de păcate. În credinţă, el cere împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu.

Atunci, Îngerul, care este Hristos Însuși, Mântuitorul păcătoșilor, îl aduce la tăcere pe acuzatorul poporului Său, zicând: „Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre, El care a ales Ierusalimul! Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc?” (Zaharia 3,2). Timp îndelungat, cei din poporul Israel trecuseră prin cuptorul necazurilor. Datorită păcatelor, fuseseră aproape mistuiţi de focul aprins de Satana și de uneltele lui pentru distrugerea lor, dar Dumnezeu Şi-a întins acum mâna ca să-i scoată.

Mijlocirea lui Iosua este primită și se dă porunca: „Dezbrăcaţi-l de hainele murdare de pe el! Apoi a zis lui Iosua: «Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea și te îmbrac cu haine de sărbătoare!»” „I-au pus o mitră pe cap, și l-au îmbrăcat în haine” (vers. 4.5). Propriile păcate și acelea ale poporului său au fost iertate. Israel a fost îmbrăcat „cu haine de sărbătoare” – neprihănirea lui Hristos atribuită. Mitra așezată pe capul lui Iosua era asemenea aceleia purtată de preoţi și avea inscripţia: „Sfinţenie Domnului” (Exodul 28,36), însemnând că în ciuda fărădelegilor lui de mai înainte, era acum destoinic să slujească înaintea Domnului în sanctuarul Său.

Îngerul i-a declarat lui Iosua: „Așa zice Domnul oștirilor: «Dacă vei umbla pe căile Mele și dacă vei păzi poruncile Mele, vei judeca și casa Mea și vei priveghea asupra curţilor Mele, și te voi lăsa să intri împreună cu cei ce sunt aici»” (Zaharia 3,7). Dacă avea să asculte, el urma să fie onorat ca judecător sau conducător al templului și al tuturor slujbelor lui, avea să umble printre îngerii însoţitori, chiar în viaţa aceasta, iar la sfârșit, urma să se unească și cu mulţimea proslăvită în jurul tronului lui Dumnezeu.

„Ascultă dar, Iosua, mare preot, tu și tovarășii tăi de slujbă, care stau înaintea ta – căci aceștia sunt niște oameni care vor sluji ca semne. Iată, voi aduce pe Robul Meu, Odrasla” (Zaharia 3,8). În Odrasla, Izbăvitorul care avea să vină, stă nădejdea lui Israel. Prin credinţa în Mântuitorul care avea să vină, au primit iertare, Iosua și poporul său. Prin credinţa în Hristos ei fuseseră readuși în favoarea lui Dumnezeu. În virtutea meritelor Sale, dacă aveau să umble în căile Lui și să păzească rânduielile Lui, urmau să fie „niște oameni care vor sluji ca semne”, onoraţi ca aleși ai Cerului printre popoarele pământului.

Așa cum Satana i-a acuzat pe Iosua și pe poporul lui, tot astfel, în toate veacurile, el îi învinuiește pe cei ce caută mila și ocrotirea lui Dumnezeu. El este „pârâșul fraţilor noștri… care zi și noapte îi pâra înaintea Dumnezeului nostru” (Apocalipsa 12,10). Lupta se repetă pentru orice suflet care este răscumpărat de sub puterea celui rău și al cărui nume este scris în Cartea vieţii Mielului. Niciodată nu este cineva primit în familia lui Dumnezeu fără să trezească împotrivirea hotărâtă a vrăjmașului. Dar Acela care a fost atunci nădejdea lui Israel, apărarea lui, îndreptăţirea și răscumpărarea lui, este și astăzi nădejdea bisericii.

Acuzaţiile lui Satana împotriva acelora care Îl caută pe Domnul nu sunt izvorâte din ura faţă de păcatele lor. El se bucură de caracterele lor defectuoase, căci știe că numai prin neascultarea lor de Legea lui Dumnezeu, el poate câștiga putere asupra lor. Învinuirile lui se ridică numai datorită vrăjmășiei lui împotriva lui Hristos. Prin Planul de Mântuire, Iisus zdrobește stăpânirea lui Satana asupra familiei omenești și răscumpără sufletele de sub puterea lui. Toată ura și răutatea arhirebelului sunt o stârnire când vede dovezile supremaţiei lui Hristos și cu putere și viclenie diabolică lucrează să-i smulgă din mâna Lui pe fiii oamenilor, care au primit mântuirea. El îi conduce pe oameni la necredinţă, făcându-i să-și piardă încrederea în Dumnezeu și să se despartă de dragostea Sa, îi ispitește să calce Legea și apoi îi pretinde ca robi, contestând dreptul lui Hristos de a-i izbăvi de sub puterea lui.

Satana știe că aceia care cer de la Dumnezeu iertare și har vor primi. De aceea, le pune păcatele înainte ca să-i descurajeze. El caută mereu ocazii să se plângă împotriva acelora care încearcă să asculte de Dumnezeu. Chiar slujirea lor cea mai bună și cea mai vrednică de primit caută să o facă să pară coruptă. Prin nenumărate planuri foarte subtile și nemiloase, se străduiește să obţină con-damnarea lor.

Prin propria putere, omul nu poate face faţă acuzaţiilor vrăjmașului. El stă înaintea lui Dumnezeu în haine mânjite de păcat, mărturisindu-și vinovăţia. Dar Iisus, Apărătorul nostru, prezintă o rugăciune eficientă în favoarea tuturor acelora care prin credinţă și pocăinţă și-au predat Domnului viaţa pentru a fi păzită. El le susţine cauza și prin argumentele cele puternice ale Calvarului, îl biruie pe învinuitorul lor. Ascultarea Sa desăvârșită de Legea lui Dumnezeu I-a dat toată puterea în cer și pe pământ și El cere de la Tatăl Său milă și împăcare pentru omul vinovat. El spune învinuitorului poporului Său: „Domnul se te mustre, Satano! Aceștia sunt răscumpăraţii sângelui Meu, tăciuni scoși din foc.” Iar acelora care se încred în El cu credinţă, le dă asigurarea: „Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea și te îmbrac cu haine de sărbătoare” (Zaharia 3,4).

Toţi aceia care îmbracă haina neprihănirii lui Hristos vor sta înaintea lui ca aleși, sinceri și credincioși. Satana nu are putere să-i smulgă din mâna Mântuitorului. Hristos nu va îngădui să treacă sub puterea vrăjmașului niciun suflet care în pocăinţă și credinţă a cerut ocrotirea Sa. Cuvântul Său dă asigurarea: „Afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face cu Mine pace” (Isaia 27,5). Făgăduinţa dată lui Iosua este dată tuturor: „Dacă veţi păzi poruncile Mele… te voi lăsa să intri împreună cu cei ce sunt aici” (Zaharia 3,7). Îngerii lui Dumnezeu vor merge alături de ei, chiar în această lume, și ei vor sta, în cele din urmă, printre îngerii care vor înconjura tronul lui Dumnezeu.

Vedenia lui Zaharia cu privire la Iosua și Înger se aplică cu o forţă deosebită experienţei poporului lui Dumnezeu în scenele finale ale marii Zile de Ispășire. Biserica rămășiţei va fi adusă atunci într-o mare încercare și amărăciune. Aceia care păzesc poruncile lui Dumnezeu și ţin credinţa lui Iisus vor simţi mânia balaurului și a oștilor lui. Satana consideră oamenii ca fiind toţi supușii săi; el a câștigat stăpânire peste mulţi pretinși creștini. Dar iată o mică grupă, care se împotrivește supremaţiei lui. Dacă ar putea-o șterge de pe faţa pământului, biruinţa lui ar fi totală. După cum el a influenţat popoarele păgâne să distrugă poporul Israel, tot astfel, în viitorul apropiat, va incita puterile nelegiuite ale pământului să-l distrugă pe poporul lui Dumnezeu. Li se va cere oamenilor să dea ascultare edictelor omenești prin călcarea Legii divine.

Aceia care rămân credincioși lui Dumnezeu vor fi ameninţaţi, denunţaţi și proscriși. Vor fi „trădaţi până și de părinţii lor, fraţi, rude și prieteni”, chiar până la moarte (Luca 21,16). Singura nădejde este în mila lui Dumnezeu, singura lor apărare va fi rugăciunea. Așa cum Iosua a stăruit înaintea îngerului, tot astfel biserica rămășiţei, cu o inimă zdrobită și o credinţă neabătută, va stărui pentru iertare și eliberare prin Iisus, Apărătorul lor. Ei sunt pe deplin conștienţi de păcătoșenia vieţii lor, își văd slăbiciunea și nevrednicia și sunt în pragul disperării.

Ispititorul stă alături să-i învinuiască, așa cum a stat alături să i se împotrivească lui Iosua. El arată către veșmintele lor murdare, caracterele lor defectuoase. El prezintă slăbiciunile și nebunia lor, păcatele de nerecunoștinţă, de neasemănare a lor cu Hristos, prin care L-au dezonorat pe Răscumpărătorul lor. El face eforturi să-i îngrozească la gândul că situaţia lor este deznădăjduită, că pata necurăţiei lor nu va fi niciodată spălată. El speră ca în acest fel să le distrugă credinţa, așa încât să se supună ispitelor lui și să părăsească ascultarea de Dumnezeu.

 Satana are o cunoaștere exactă a păcatelor cu care el l-a ispitit pe poporul lui Dumnezeu să le săvârșească și își îndreaptă acuzaţiile împotriva lor, spunând că, prin păcate, ei au pierdut ocrotirea divină și pretinzând că are dreptul să-i distrugă. El îi declară vrednici să fie scoși, asemenea lui, de sub ocrotirea lui Dumnezeu. „Sunt aceștia”, zice el, „cei care să-mi ia locul în cer și locul îngeri-lor care s-au suit cu mine? Ei mărturisesc că ascultă de Legea lui Dumnezeu; dar nu au ţinut principiile ei? N-au fost ei iubitori de sine mai mult decât iubitori de Dumnezeu? Nu și-au pus interesele proprii mai presus de slujirea Sa? N-au iubit ei lucrurile din lume? Priviţi la păcatele care au caracterizat viaţa lor. Iată egoismul lor, răutatea lor, ura lor unul faţă de altul. Mă va izgoni Dumnezeu pe mine și pe îngerii mei din prezenţa Sa și să-i răsplătească pe aceia care au fost vinovaţi de aceleași păcate? Tu nu poţi face aceasta în dreptate, Doamne. Dreptatea cere ca să se pronunţe hotărârea împotriva lor.”

Deși urmașii lui Hristos au păcătuit, ei nu s-au predat să fie stăpâniţi de uneltele satanice. Ei s-au pocăit de păcate și L-au urmat pe Domnul în umilinţă și în pocăinţă, și Apărătorul divin mijlocește în favoarea lor. Acela care a fost insultat cel mai mult de nerecunoștinţa lor, care le cunoaște păcatul, dar și pocăinţa, declară: „Domnul să te mustre, Satano! Eu Mi-am dat viaţa pentru aceste suflete. Sunt săpate în palmele Mele. Ei pot avea nedesăvârșiri de caracter, poate au greșit în străduinţele lor, dar s-au pocăit, iar Eu i-am iertat și i-am primit.”

Asalturile lui Satana sunt puternice, amăgirile lui sunt subtile, dar ochiul Domnului este peste poporul Său. Necazul lor este mare, flăcările cuptorului par să-i mistuie, dar Iisus îi va scoate ca aur curăţat prin foc. Firea lor pământească va fi îndepărtată, pentru ca, prin ei, chipul lui Hristos să fie descoperit în mod desăvârșit.

Uneori, se pare că Domnul a uitat primejdiile bisericii Sale și insultele aduse de vrăjmași. Dar Dumnezeu nu a uitat. Nimic în lume nu este atât de scump inimii lui Dumnezeu ca biserica Sa. Nu este voia Lui ca procedeele omenești să-i denatureze mărturia. El nu lasă poporul Său să fie biruit de ispitele lui Satana. El îi va pedepsi pe aceia care Îi reprezintă în mod greșit, dar va fi îndurător cu toţi aceia care se pocăiesc în mod sincer. Tuturor acelora care Îl cheamă pentru putere în vederea dezvoltării caracterului creștin, El le va da ajutorul de care au nevoie.

La vremea sfârșitului, poporul lui Dumnezeu va suspina și va geme din cauza nelegiuirilor care se fac în ţară. Cu lacrimi, ei îi vor avertiza pe nelegiuiţi de primejdia de a călca în picioare Legea divină și cu o durere de nespus se vor umili înaintea Domnului în pocăinţă. Nelegiuiţii își vor bate joc de amărăciunea lor și vor lua în râs apelurile lor solemne. Dar groaza și umilinţa poporului lui Dumnezeu sunt o dovadă de netăgăduit că recâștigă puterea și nobleţea caracterului pierdut, ca urmare a păcatului. Datorită faptului că se apropie mai mult de Hristos, că ochii le sunt aţintiţi asupra curăţeniei Lui desăvârșite, ei înţeleg atât de lămurit păcătoșenia nespus de mare a păcatului. Blândeţea și umilinţa sunt condiţiile reușitei și biruinţei. O cunună de slava îi așteaptă pe aceia care se pleacă la piciorul crucii.

Credincioșii lui Dumnezeu, care se roagă, sunt ca și cum ar fi ascunși în El. Ei nu știu cât de sigur sunt ocrotiţi. Îndemnaţi de Satana, conducătorii lumii caută să-i nimicească, dar, dacă ochii copiilor lui Dumnezeu ar putea fi deschiși, așa cum au fost deschiși ochii slujitorului lui Elisei, la Dotan, ar vedea îngerii lui Dumnezeu tăbărâţi în jurul lor, ţinând în frâu oștile întunericului.

În timp ce poporul lui Dumnezeu își amărăște sufletul înaintea Lui, rugându-se pentru curăţia inimii, se dă porunca: „Îndepărtaţi veșmintele murdare” și sunt rostite cuvintele de încurajare: „Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea și te îmbrac în haine de sărbătoare” (Zaharia 3,4). Haina fără pată a neprihănirii lui Hristos este așezată asupra copiilor credincioși ai lui Dumnezeu, încercaţi și ispitiţi. Rămășiţa dispreţuită este îmbrăcată în veșminte slăvite, care nu vor fi mânjite niciodată de stricăciunile din lume. Numele lor sunt păstrate în Cartea vieţii Mielului și înregistrate împreună cu credincioșii tuturor veacurilor. Ei s-au împotrivit uneltirilor amăgitorului, n-au părăsit credincioșia lor din cauza răcnetelor balaurului. Acum sunt apăraţi pentru veșnicie de uneltirile ispititorului. Păcatele lor sunt trecute asupra autorului păcatului. O mitră curată este pusă pe fiecare frunte.

În timp ce Satana își susţine acuzaţiile, îngeri sfinţi nevăzuţi merg încoace și încolo, punând sigiliul viului Dumnezeu asupra celor credincioși. Aceștia sunt cei care stau pe Muntele Sionului împreună cu Mielul, având scris pe frunţile lor Numele Tatălui. Ei cântă o cântare nouă înaintea tronului, cântare pe care nimeni nu o poate învăţa afară de cei o sută patruzeci și patru de mii, care au fost răscumpăraţi de pe pământ. „Ei… urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpăraţi dintre oameni ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu și pentru Miel. Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu” (Apocalipsa 14,4.5).

Acum se ajunge la împlinirea deplină a cuvintelor Îngerului: „Ascultă dar, Iosua, mare preot, tu și tovarășii tăi de slujbă care stau înaintea ta – căci aceștia sunt niște oameni care vor sluji ca semne. Iată, voi aduce pe Robul Meu, Odrasla” (Zaharia 3,8). Hristos se descoperă ca Răscumpărător și Eliberator al poporului Său. Acum, rămășiţa este fără îndoială „oameni care vor sluji ca semne”, când lacrimile și umilinţa peregrinării lor fac loc bucuriei și cinstei în prezenţa lui Dumnezeu și a Mielului. „În vremea aceea, odrasla Domnului va fi plină de măreţie și slavă, și rodul ţării va fi plin de strălucire și frumuseţe pentru cei mântuiţi ai lui Israel. Şi cel rămas în Sion, cel lăsat în Ierusalim, se va numi «sfânt», oricine va fi scris printre vii, la Ierusalim” (Isaia 4,2.3).