În zilele cele mai întunecate ale luptei ei îndelungate cu răul, bisericii lui Dumnezeu i-au fost date descoperiri cu privire la planul cel veșnic al lui Iehova. Poporului Său i-a fost îngăduit să privească dincolo de încercările prezentului, la biruinţele viitorului, și când lupta se va sfârși, cei răscumpăraţi vor intra în stăpânirea ţării făgăduite. Aceste viziuni ale slavei viitoare, scene descrise de mâna lui Dumnezeu, să fie scumpe bisericii Sale de astăzi, când lupta veacurilor se apropie cu repeziciune de încheiere, iar binecuvântările făgăduite sunt gata să se împlinească în curând în toată plinătatea lor.

Multe au fost soliile de mângâiere date bisericii prin prorocii din vechime. „Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu” (Isaia 40,1), a fost însărcinarea dată lui Isaia din partea lui Dumnezeu și, odată cu însărcinarea, i-au fost date vedenii care au fost nădejdea și bucuria celor credincioși în toate veacurile care au urmat. Dispreţuiţi de oameni, prigoniţi, părăsiţi, copiii lui Dumnezeu din toate veacurile au fost susţinuţi totuși prin făgăduinţele Sale sigure. Prin credinţă, au privit înainte la vremea când El va împlini faţă de biserica Sa asigurarea: „Te voi face o podoabă veșnică, o pricină de bucurie pentru oameni, din neam în neam” (Isaia 60,15).

Adesea, biserica luptătoare este chemată să sufere încercări și amărăciune; căci biserica nu va birui fără luptă aspră. „Pâine în necaz și apă în strâmtorare” (Isaia 30,20), acestea sunt partea obișnuită a tuturor, dar niciunul care-și pune încrederea în Cel puternic, ca să izbăvească, nu va fi copleșit peste măsură. „Acum, așa vorbește Domnul care te-a făcut, Iacove, și Cel ce te-a întocmit, Israele! Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume, ești al Meu. Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine, și râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, și flacăra nu te va aprinde. Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Mântuitorul tău! Eu dau Egiptul ca preţ pentru răscumpărarea ta, Etiopia și Saba în locul tău. De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că ești preţuit și te iubesc, dau oameni pentru tine și popoare pentru viaţa ta” (Isaia 43,1-4).

La Dumnezeu este iertare, este acceptare deplină și fără plată, prin meritele lui Iisus, Domnul nostru răstignit și înviat. Isaia L-a auzit pe Domnul spunând despre cei aleși ai Săi: „Eu, Eu îţi șterg fărădelegile, pentru Mine, și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale. Adu-Mi aminte să ne judecăm împreună, vorbește tu însuţi, ca să-ţi scoţi dreptatea.” „Şi vei ști astfel că Eu sunt Domnul, Mântuitorul tău, Răscumpărătorul tău, Puternicul lui Iacov” (Isaia 43,25.26; 60,16).

„Domnul îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său”, zicea prorocul. „Ei vor fi numiţi «Popor sfânt, Răscumpăraţi ai Domnului»”. El a hotărât „să dea o cunună împărătească”, în loc de cenușă, un „untdelemn de bucurie, în locul plânsului, o haină de laudă, în locul unui duh mâhnit, ca să fiţi numiţi terebinţi ai neprihănirii, un sad al Domnului ca să slujească spre slava Lui” (Isaia 61,3).

Trezește-te, trezește-te!

Îmbracă-te în podoaba ta, Sioane!

Pune-ţi hainele de sărbătoare,

Ierusalime, cetate sfântă!

Căci nu va mai intra în tine

niciun om netăiat împrejur sau necurat.

Scutură-ţi ţărâna de pe tine,

scoală-te și șezi în capul oaselor, Ierusalime!

Dezleagă-ţi legăturile de la gât,

fiică, roabă a Sionului!

„Nenorocito, bătut-o de furtună și nemângâiat-o!

Iată, îţi voi împodobi pietrele scumpe cu antimoniu

și-ţi voi da temelii de safir.

Îţi voi face crestele zidurilor de rubin,

porţile de pietre scumpe

și tot ocolul de nestemate.

Toţi fiii tăi vor fi ucenici ai Domnului.

Şi mare va fi propășirea fiilor tăi.

Vei fi întărită prin neprihănire.

Izgonește neliniștea,

căci n-ai nimic de temut,

și spaima,

căci nu se va apropia de tine.

Dacă se urzesc uneltiri, nu vin de la Mine.

Oricine se va uni împotriva ta

va cădea sub povara ta…

Orice armă făurită împotriva ta,

va fi fără putere,

și orice limbă care se va ridica

la judecată împotriva ta,

o vei osândi.

Aceasta este moștenirea robilor Domnului,

așa este mântuirea

care le vine de la Mine, zice Domnul”

(Isaia 25,8; 62,12; 61,3; 52,1.2; 54,11-17).

Îmbrăcată în armura neprihănirii lui Hristos, biserica va intra în lupta ei finală. „Frumoasă ca luna, curată ca soarele și cumplită ca o oștire sub steagurile ei” (Cântarea cântărilor 6,10), ea trebuie să meargă în toată lumea, biruitoare și să buruiască.

Ceasul cel mai întunecat al luptei bisericii cu puterile răului este acela care precede imediat ziua eliberării ei finale. Dar niciunul dintre aceia care se încred în Dumnezeu nu trebuie să se teamă, căci atunci când „suflarea asupritorului este ca vijelia care izbește în zid”, Dumnezeu va fi pentru biserica Sa „un adăpost împotriva furtunii” (Isaia 25,4).

În ziua aceea, numai celor neprihăniţi li se făgăduiește izbăvirea: „Păcătoșii sunt îngroziţi, în Sion, un tremur a apucat pe cei nelegiuiţi, care zic: «Cine din noi va putea să rămână lângă un foc mistuitor? Cine din noi va putea să rămână lângă flăcări veșnice?» Cel ce umblă în neprihănire și vorbește fără vicleșug, cel ce nesocotește un câștig scos prin stoarcere, își astupă urechea să nu audă cuvinte setoase de sânge și își leagă ochii ca să nu vadă răul, acela va locui în locurile înalte; stânci întărite vor fi locul lui de scăpare și i se va da pâine, și apa nu-i va lipsi” (Isaia 33,14-16).

Cuvântul Domnului către cei credincioși ai Săi este: „Du-te poporul Meu, intră în odăiţa ta și încuie ușa după tine; ascunde-te câteva clipe, până va trece mânia! Căci iată, Domnul iese din locuinţa Lui, să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului” (Isaia 26,20.21).

În vedeniile cu privire la ziua cea mare a judecăţii, solilor inspiraţi ai lui Iehova le-au fost date întrezăriri reale cu privire la consternarea acelora care nu sunt pregătiţi să-L întâlnească pe Dumnezeul lor în pace.

„Iată, Domnul deșartă ţara și o pustiește, îi răstoarnă faţa și risipește locuitorii; … ei călcau legile, nu ţineau poruncile și rupeau legământul veșnic! De aceea mănâncă blestemul ţara și suferă locuitorii ei pedeapsa nelegiuirilor lor… A încetat desfătarea timpanelor, s-a sfârșit veselia gălăgioasă, s-a dus bucuria arfei” (Isaia 24,1-8).

„«Vai, ce zi!» Da, ziua Domnului este aproape, vine ca o pustiire de la Cel Atotputernic… S-au uscat seminţele sub bulgări; grânarele stau goale, hambarele sunt stricate, căci s-a stricat semănătura! Cum gem vitele! Cirezile de boi umblă buimace, căci nu mai au pășune; chiar și turmele de oi suferă! Via este prăpădită, smochinul este veștejit, rodiul, finicul, mărul, toţi pomii de pe câmp s-au uscat… Şi s-a dus bucuria de la copiii oamenilor!” (Ioel 1,15-18.12)

„Măruntaiele mele! Măruntaiele mele!” exclamă Ieremia atunci când vede pustiirile, în scenele de încheiere ale istoriei pământului. „Nu pot să tac! Căci auzi, suflete, sunetul trâmbiţei și strigătul de război. Se vestește dărâmare peste dărâmare, căci toată ţara este pustiită (Ieremia 4,19.20).

„Mândria omului va fi smerită”, declară Isaia cu privire la ziua răzbunării lui Dumnezeu, „și trufia oamenilor va fi călcată; căci numai Domnul va fi înălţat în ziua aceea. Toţi idolii vor pieri… În ziua aceea, oamenii își vor arunca idolii de argint și idolii de aur pe care și-i făcuseră, ca să se închine la ei, îi vor arunca la șobolani și la lilieci; și vor intra în găurile stâncilor și în crăpăturile pietrelor, de frica Domnului și de strălucirea măreţiei Lui, când se va scula să îngrozească pământul” (Isaia 2,17-21).

Cu privire la vremurile acelea trecătoare, când mândria omului va fi smerită, Ieremia mărturisește: „Mă uit la pământ și iată că este pustiu și gol; mă uit la ceruri și lumina lor a pierit! Mă uit la munţi și iată că sunt zguduiţi; și toate dealurile se clatină! Mă uit și iată că nu este niciun om; și toate păsările cerului au fugit! Mă uit, și iată Carmelul este un pustiu; și toate cetăţile sale sunt nimicite.” „Vai! Căci ziua aceea este mare; niciuna n-a fost ca ea! Este vreme de necaz pentru Iacov; dar va fi izbăvit din ea” (Ieremia 4,23-26; 30,7).

Ziua mâniei pentru vrăjmașii lui Dumnezeu este ziua eliberării finale pentru biserica Sa. Prorocul spune:

Întăriţi mâinile slăbănogite,

Şi întăriţi genunchii care se clatină.

Spuneţi celor slabi de inimă:

„Fiţi tari și nu vă temeţi!

Iată Dumnezeul vostru,

răzbunarea va veni,

răsplătirea lui Dumnezeu.

El Însuși va veni,

și vă va mântui.”

„Nimicește moartea pe vecie: Domnul Dumnezeu, șterge lacrimile de pe toate feţele și îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său; da, Domnul a vorbit” (Isaia 35,3.4; 25,8). Şi când prorocul Îl vede pe Domnul slavei coborându-Se din cer cu toţi îngerii sfinţi, ca să adune biserica rămășiţei, din toate popoarele pământului, îi aude pe cei care așteaptă unindu-se în strigătul de bucurie:

„… Iată, acesta este Dumnezeul nostru,

în care aveam încredere că ne va mântui.

Acesta este Domnul,

în care ne încredeam,

acum să ne veselim

și să ne bucurăm de mântuirea Lui!” (Isaia 25,9)

Glasul Fiului lui Dumnezeu este auzit chemându-i la viaţă pe sfinţii adormiţi, iar când prorocul îi vede venind din închisoarea morţii, exclamă: „Să învie dar morţii Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte! Treziţi-vă și săriţi de bucurie, cei ce locuiţi în ţărână! Căci roua Ta este o rouă dătătoare de viaţă, și pământul va scoate iarăși afară pe cei morţi.”

„Atunci se vor deschide ochii orbilor,

se vor deschide urechile surzilor;

Atunci șchiopul va sări ca un cerb,

și limba mutului va cânta de bucurie…” (Isaia 26,19; 35,5.6)

În vedeniile prorocului, aceia care au biruit păcatul și mormântul sunt văzuţi fericiţi înaintea Făcătorului lor, vorbind liber cu El, cum vorbea omul cu Dumnezeu la început. „Vă veţi bucura”, zice Domnul, „și vă veţi veseli, pe vecie, pentru cele ce voi face. Căci voi preface Ierusalimul în veselie, și pe poporul lui în bucurie. Eu Însumi Mă voi veseli asupra Ierusalimului și Mă voi bucura de poporul Meu: nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor, nici glasul ţipetelor. Niciun locuitor nu zice: «Sunt bolnav!» Poporul Ierusalimului capătă iertarea fărădelegilor lui.”

Căci în pustie vor ţâșni ape,

și în pustietate pâraie;

Marea de nisip se va preface în iaz

și pământul uscat în izvoare de ape.

În locul spinului se va înălţa chiparosul,

în locul mărăcinului va crește mirtul.

Acolo se va croi o cale, un drum,

care se va numi calea cea sfântă:

Niciun om necurat nu va trece pe ea,

ci va fi numai pentru cei sfinţi;

cei ce vor merge pe ea,

chiar și cei fără minte,

nu vor putea să se rătăcească.

 „Vorbiţi bine Ierusalimului și strigaţi-i că robia lui s-a sfârșit, că nelegiuirea lui este ispășită; căci a primit din mâna Domnului de două ori cât toate păcatele lui” (Isaia 65,18.19; 33,24; 35,6.7; 55,13; 35,8; 40,2).

Când prorocul îi vede pe cei răscumpăraţi locuind în cetatea lui Dumnezeu, liberi de păcat și de toate urmele blestemului, exclamă răpit:

Bucuraţi-vă împreună cu Ierusalimul,

și veseliţi-vă cu el, toţi cei ce-l iubiţi;

împărţiţi și bucuria cu el.

Nu se va mai auzi vorbindu-se

de silnicie în ţara ta,

nici de pustiire și prăpăd în ţinutul tău,

ci vei numi zidurile Tale „Mântuire”

și porţile tale „Laudă”.

Nu soarele îţi va mai sluji ca lumină ziua,

nici luna nu te va mai lumina cu lumina ei;

ci Domnul va fi Lumina ta pe vecie,

și Dumnezeu tău va fi slava ta.

Soarele tău nu va mai asfinţi,

și luna ta nu se va mai întuneca;

căci Domnul va fi Lumina ta pe vecie,

și zilele suferinţei tale se vor sfârși.

Nu vor mai fi decât oameni neprihăniţi

în poporul tău:

ei vor stăpâni ţara pe vecie,

ca o odraslă sădită de Mine,

lucrarea mâinilor Mele,

ca să slujească spre slava Mea (Isaia 66,10; 60,18-21).

Prorocul a prins sunetul muzicii și cântarea, așa muzică și cântare asemenea cărora, în afara vedeniilor lui Dumnezeu, nicio ureche muritoare nu le-a auzit și nicio minte nu le-a conceput. „Cei izbăviţi de Domnul se vor întoarce și vor merge spre Sion cu cântări de biruinţă. O bucurie veșnică le va încununa capul, veselia și bucuria îi vor apuca, iar durerea și gemetele vor fugi! Şi cei ce cântă și cei ce se joacă strigă: «Toate izvoarele mele sunt în Tine». Ceilalţi însă, care vor mai rămâne, își vor înălţa glasul, scot strigăte de veselie, laudă măreţia Domnului” (Isaia 35,10; 51,3; Psalmi 87,7; 24,14).

Pe pământul înnoit, cei răscumpăraţi se vor angaja în ocupaţiile și desfătările care le-au adus fericire lui Adam și Evei, la început. Va fi trăită viaţa din Eden, viaţa în grădină și la câmp. „Vor zidi case și le vor locui; vor sădi vii, și le vor mânca rodul. Nu vor zidi case, ca altul să locuiască în ele, nu vor sădi vii, pentru ca altul să le mănânce rodul, căci zilele poporului Meu vor fi ca zilele copacilor și aleșii Mei se vor bucura de lucrul mâinilor lor” (Isaia 65,21.22).

Acolo, orice putere va fi mărită, orice capacitate va fi dezvoltată. Cele mai mari întreprinderi vor fi realizate, cele mai curate aspiraţii vor fi atinse, cele mai înalte ambiţii vor fi împlinite. Şi încă vor mai apărea noi înălţimi de depășit, noi minuni de admirat, noi adevăruri de priceput, obiecte proaspete de studiu, care vor solicita puterile trupului, ale minţii și ale sufletului.

Prorocii cărora le-au fost descoperite aceste scene măreţe au dorit să înţeleagă importanţa lor deplină. „Ei cercetau să vadă… ce avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei… Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum” (1 Petru 1,10-12).

Pentru noi, care ne găsim chiar la hotarul împlinirii lor, ce clipă importantă ce interes viu prezintă aceste descrieri amănunţite cu privire la lucrurile care vor veni – evenimente pe care, încă de când primii noștri părinţi au pășit afară din Eden, copiii lui Dumnezeu le-au urmărit, le-au așteptat, le-au dorit și s-au rugat pentru ele!

Prietene peregrin, ne găsim încă în mijlocul umbrelor și zarvei frământărilor pământului, dar, în curând, Mântuitorul nostru trebuie să Se arate, ca să aducă eliberare și odihnă. Să privim prin credinţă viitorul binecuvântat, așa cum a fost descris de mâna lui Dumnezeu. Acela care a murit pentru păcatele lumii deschide larg porţile Paradisului tuturor celor care cred în El. În curând, lupta se va sfârși și biruinţa va fi câștigată. În curând, Îl vom vedea pe Acela în care sunt concentrate nădejdile noastre de viaţă veșnică. Şi în faţa Sa, încercările și suferinţele acestei vieţi vor părea ca un nimic. „Nimeni nu-și va mai aduce aminte de lucrurile trecute și nimănui nu-i vor mai veni în minte.” „Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o așteaptă o mare răsplătire! Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit. «Încă puţină, foarte puţină vreme, și Cel ce vine va veni și nu va zăbovi». Israelul va fi mântuit… cu o mântuire veșnică. Voi nu veţi fi nici rușinaţi, nici înfruntaţi în veci” (Isaia 65,17; Evrei 10,35-37; Isaia 45,17).

Priviţi în sus, priviţi în sus și lăsaţi credinţa voastră să crească mereu. Faceţi ca această credinţă să vă călăuzească pe calea cea îngustă, care duce prin porţile cetăţii în marele viitor fără seamăn, nemărginit, nemăsurat de slavă, care este pregătit pentru cei răscumpăraţi. „Fiţi dar îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată că plugarul așteaptă roada scumpă a pământului și o așteaptă cu răbdare, până ce primește ploaie timpurie și târzie. Fiţi și voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape” (Iacov 5,7.8).

Popoarele celor mântuiţi nu vor cunoaște altă lege decât Legea Cerului. Toţi vor fi o familie fericită, unită, îmbrăcată cu veșminte de laudă și de mulţumire. Stelele dimineţii vor cânta privind scena, iar fiii lui Dumnezeu vor striga de bucurie, în timp ce Dumnezeu și Hristos Se vor uni în proclamaţia: „Nu va mai fi păcat și moarte nu va mai fi”.

„În fiecare lună nouă și în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea, zice Domnul.” „Atunci se va descoperi slava Domnului, și-n clipa aceea orice făptură o va vedea”; „Domnul, Dumnezeu, va face să răsară mântuirea și lauda, în faţa tuturor neamurilor.” În ziua aceea, Domnul oștirilor va fi o cunună strălucitoare și o podoabă măreaţă pentru rămășiţa poporului.”

„Domnul are milă de Sion și mângâie toate dărâmăturile lui. El va face pustia lui ca un rai, și pământul lui uscat ca o grădină a Domnului.” „I se va da slava Libanului, strălucirea Carmelului și a Saronului.” „Nu te vor mai numi Părăsită și nu-ţi vor mai numi pământul pustiu, ci te vor numi: «Plăcerea Mea este în ea», și ţara ta o vor numi Beula… cum se bucură mirele de mireasa lui, așa se va bucura Dumnezeul tău de tine” (Isaia 66,23; 40,5; 61,11; 28,5; 51,3; 35,2; 62,4.5).