
De la traficanți la ucenici
Într-un sat izolat din Papua Noua Guinee, am văzut puterea transformatoare a lui Dumnezeu.

Într-un sat izolat din Papua Noua Guinee, am văzut puterea transformatoare a lui Dumnezeu.

Luni, 29 iulie, centrul adventist pentru seniori „Casa Mia” a inaugurat un nou centru dedicat tratării declinului cognitiv la vârstnici.

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea se implică în serviciul de capelanie oferit de Bisericile protestante în cadrul Jocurilor Olimpice din 2024.

„Am lucrat în echipă, ne-am închinat împreună, am crescut în calitate de echipă.”

În 1999 am primit o familie de refugiați în Fort Wayne, statul american Indiana. Acum avem o biserică.

O întâlnire mondială a abordat strategii de misiune prin intermediul conținutului digital.

Până în prezent, 1,1 milioane de sirieni s-au adăpostit în Liban.

Evenimentul a fost coordonat și găzduit de Universitatea Adventistă din Franța.

Liderii Bisericii i-au încurajat să continue să aibă impact asupra elevilor, studenților, părinților și comunităților.

Președintele Bisericii Adventiste mondiale, pastorul Ted N.C. Wilson, a susținut conferințele biblice din prima săptămână.