Saul nu trecuse cu bine încercarea credinței și dezonorase serviciul divin în grelele împrejurări de la Ghilgal. El nu mai putea să-și îndrepte greșelile, dar Domnul dorea să-i mai ofere o ocazie pentru a învăța lecția încrederii necondiționate în Cuvântul Său și a ascultării de poruncile Sale. Când a fost

După adunarea de la Ghilgal, Saul a lăsat oastea la vatră, oaste care se strânsese la chemarea lui pentru a-i înfrânge pe amoniți și din care a păstrat numai două mii de oameni care să fie cu el la Micmaș, iar o mie de oameni să rămână cu fiul său,

Conducerea lui Israel se făcea în Numele și prin autoritatea lui Dumnezeu. Lucrarea lui Moise, a celor șaptezeci de bătrâni, a mai-marilor și a judecătorilor era doar aceea de a aplica legile date de Dumnezeu; ei nu aveau puterea de a da legi națiunii. Aceasta a fost și a rămas

Domnul Însuși conducea educația lui Israel. Grija Lui nu se limita doar la nevoile lor religioase; tot ce interesa buna lor stare corporală și intelectuală era cuprins în prevederile Sale divine și intra în sfera Legii divine. Dumnezeu le poruncise evreilor să-i învețe pe copiii lor toate cerințele Sale și

O nouă avertizare urma să-i fie adusă casei lui Eli. Dumnezeu nu mai putea să comunice cu marele preot și cu fiii lui; păcatele lor, asemenea unui nor gros, i-au despărțit de prezența Duhului Său celui Sfânt. Dar, în mijlocul răutății, copilul Samuel a rămas credincios Cerului și, odată cu

Eli era preot și judecător în Israel. El ocupa locul cel mai de frunte și de cea mai mare răspundere în poporul lui Dumnezeu. Ca unul care fusese ales de Dumnezeu în slujba sfântă a preoției și așezat în cel mai înalt scaun judecătoresc din țară, era privit de popor

Elcana, un levit din muntele lui Efraim, era un bărbat cu stare și cu influență, care Îl iubea pe Dumnezeu și se temea de El. Ana, soția lui, era o femeie plină de evlavie, blândă și modestă. Caracterul ei se remarca printr-o profundă seriozitate și o credință sinceră. Binecuvântarea dorită

În mijlocul apostaziei care se întindea tot mai mult, închinătorii credincioși ai lui Dumnezeu au continuat să se roage stăruitor pentru eliberarea lui Israel. Chiar dacă părea că nu sunt ascultați, chiar dacă an după an puterea apăsătorilor devenea tot mai chinuitoare, providența divină le pregătea totuși un ajutor. Chiar

După ce s-au așezat în Canaan, semințiile n-au mai făcut niciun efort stăruitor pentru a desăvârși cucerirea țării. Mulțumite cu ținuturile cucerite până atunci, zelul lor a scăzut în scurtă vreme, iar războiul a încetat. „Când Israel a fost destul de tare, a supus pe canaaniți la un bir, dar

De trei ori pe an, întregul Israel se aduna pentru închinare la sanctuar (Ex. 23,14-16). Pentru o vreme, locul acestor servicii divine naționale fusese Silo, iar apoi, Ierusalimul – aici adunându-se semințiile la sărbătorile anuale. Poporul era înconjurat de triburi sălbatice și războinice, dornice să pună stăpânire pe pământurile lor;