Biserica Adventista de Ziua a Saptea
Caută

Declarație cu privire la problemele femeilor

Declarație cu privire la problemele femeilor

Adventiștii de ziua a șaptea cred că toți oamenii, bărbați și femei, au fost creați egali, după chipul unui Dumnezeu iubitor. Noi credem că atât bărbații, cât și femeile sunt chemați să joace un rol important în împlinirea misiunii fundamentale a Bisericii Adventiste: acela de a lucra împreună în folosul omenirii. Cu toate acestea, recunoaștem cu durere că în toată lumea, atât în țările în curs de dezvoltare, cât și în cele dezvoltate, condițiile sociale nefavorabile le împiedică adesea pe femei să își dezvolte pe deplin potențialul oferit de Dumnezeu.

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a identificat câteva probleme majore, demonstrate prin intermediul cercetărilor, care le împiedică adesea pe femei să își aducă valoroasa contribuție la dezvoltarea societății. Stresul, mediul și pretențiile tot mai crescute la adresa femeilor le supun pe acestea unor riscuri majore pentru sănătate. Sărăcia și volumul mare de muncă nu numai că privează femeile de abilitatea de a se bucura de viață, ci chiar le afectează bunăstarea fizică și spirituală. În plus, violența domestică are efecte severe asupra victimelor.

Femeile au dreptul să se bucure de privilegiile și oportunitățile oferite de Dumnezeu tuturor ființelor umane – dreptul la alfabetizare, la educație, la asistență medicală, dreptul de a lua decizii, precum și dreptul de a fi protejate de abuzuri fizice, psihice sau sexuale. Considerăm, de asemenea, că femeile ar trebui să joace un rol tot mai important în organisme de conducere și de luare a deciziilor atât în cadrul bisericii, cât și al societății.

În cele din urmă, credem că biserica își va îndeplini misiunea doar atunci când femeile vor fi încurajate să își atingă potențialul maxim.

Această declarație a fost aprobată și votată de Comitetul Administrativ al Conferinței Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea și a fost dată publicității de Biroul Președintelui Robert S. Folkenberg în cadrul sesiunii Conferinței Generale desfășurate în Utrecht, Olanda, în perioada 29 iunie – 8 iulie 1995.

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print