Biserica Adventista de Ziua a Saptea
Caută

O omenire: O declarație despre relațiile umane care abordează rasismul, sistemul castelor, tribalismul și etnocentrismul

O omenire: O declarație despre relațiile umane care abordează rasismul, sistemul castelor, tribalismul și etnocentrismul

Datoria morală de a proclama principiile biblice în tratarea celorlalte ființe umane a devenit primordială în contextul în care lumea recunoaște din ce în ce mai mult flagelul încă existent al nedreptății rasiale, al conflictelor între triburi și al bigotismului sistemului castelor care afectează milioane de persoane din toate societățile și regiunile lumii. Dumnezeu „a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului” (Faptele Apostolilor 17:26), iar Iisus ne învață să ne iubim aproapele ca pe noi înșine (Matei 22:39). Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea acceptă responsabilitatea importantă de a-și face clare obligațiile și compasiunea față de o lume care așteaptă atât cuvinte, cât și fapte în armonie cu învățăturile lui Iisus. Obligațiile noastre provin din misiunea noastră de a vesti Evanghelia lui Iisus Hristos „oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui norod” (Apocalipsa 14:6) din lumea noastră tulburată, recunoscând că Hristos este Singurul care poate schimba inima omului.

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este devotată adevărurilor biblice neschimbătoare, potrivit cărora ființele umane sunt create după chipul lui Dumnezeu (Geneza 1:27). Pe baza relatării cu privire la creație din Geneza, credem în egalitatea imuabilă oferită de Dumnezeu a tuturor ființelor umane din toate timpurile și locurile, indiferent de circumstanțe. Toți suntem urmași ai lui Adam și ai Evei, strămoșii noștri originari, ceea ce face ca întreaga omenire să formeze o singură familie (Geneza 3:20). Nici măcar urmările tragice ale alegerii omului de a se răzvrăti împotriva lui Dumnezeu nu au șters relațiile trainice dintre toate ființele umane. Ca urmare a păcatului, distincțiile care au la bază criterii de rasă, etnie, castă și trib sunt folosite pentru a segmenta și segrega unitatea fundamentală pe care Dumnezeu a dorit ca ființele umane să o experimenteze în relație cu Sine și unele cu celelalte.

Rămânem fideli principiilor biblice ale egalității și demnității tuturor ființelor umane în fața încercărilor trecute și prezente de a folosi culoarea pielii, obârșia, casta sau genealogia percepută ca pretext pentru un comportament opresiv și dominant. Aceste încercări reprezintă o negare a faptului că toți formăm omenirea și deplângem astfel de agresiuni și prejudecăți, considerându-le a fi o ofensă adusă lui Dumnezeu. Cu toate acestea, recunoaștem faptul că mulți dintre membrii Bisericii noastre mondiale eșuează în a susține acest adevăr biblic cu privire la egalitatea tuturor persoanelor. Contrar învățăturilor și exemplului lui Iisus, numeroși credincioși și organizații ale Bisericii au preluat idei păcătoase, care dezumanizează, cu privire la superioritatea rasială, etnică, tribală sau de castă, ceea ce a dus la practici care au jignit și au rănit familia omenirii. Aceste mod de a gândi și practicile care rezultă din ele compromit adevărurile pe care ne-am angajat să le trăim și să le învățăm. Ne cerem scuze pentru ocaziile în care, în trecut, este posibil să nu fi vorbit sau să nu fi acționat cu destulă îndrăzneală cu privire la aceste chestiuni.

Adventiștii de ziua a șaptea sunt membri ai unei Biserici mondiale diverse și sunt dedicați rolului lor de agenți ai păcii și reconcilierii în societate prin exemplu și prin promovarea adevărului biblic cu privire la strămoșii noștri comuni. „Căci dragostea lui Hristos ne constrânge” să îi vedem pe oameni din perspectiva Sa și să fim „ambasadorii” Săi în această lume divizată prin „Cuvântul împăcării” (2 Corinteni 5:14,19,20, NTLR). Îi vom susține și vom contribui la dezvoltarea celor marginalizați și maltratați din cauza culorii, castei, tribului sau etniei lor (Matei 25:40). Credem că cei care îi maltratează pe alții și comit abuzuri împotriva lor ar trebui, în conformitate cu principiile biblice, să fie aduși în fața justiției, iar în cele din urmă se vor confrunta și cu judecata divină (Eclesiastul 12:14; Evrei 9:27). Vom învăța și vom sublinia faptul că adevărul lui Dumnezeu cu privire la originile omenirii și la egalitate, așa cum este prezentat în Biblie, este cel mai înțelept fundament pentru toate relațiile dintre oameni.

Dumnezeu le-a încredințat o responsabilitate deosebită celor care au acceptat mântuirea Sa plină de har oferită tuturor oamenilor (Galateni 3:28), aceea de a demonstra dedicarea noastră pentru egalitate, corectitudine și responsabilitate în toate relațiile umane. Dumnezeu a creat fiecare persoană unică, iar puternica Sa influență în viețile noastre se manifestă în sărbătorirea diferențelor care respectă moștenirea și cultura fiecărei persoane. Recunoaștem transformarea vieților și a relațiilor prin Hristos și prin puterea Sa mântuitoare ca fiind soluția supremă la păcatele rasismului, ale susținerii sistemului castelor, ale tribalismului și ale etnocentrismului. Acceptăm și adoptăm angajamentul nostru creștin de a trăi, prin puterea Duhului Sfânt, ca o Biserică dreaptă, grijulie și iubitoare, fundamentată pe principii biblice.

Dumnezeu invită toate ființele umane de pretutindeni să se alăture Bisericii rămășiței descrise în profeția biblică (Apocalipsa 12:17) în proclamarea Evangheliei veșnice care se concentrează asupra neprihănirii lui Iisus Hristos exprimate în întreita solie îngerească (Apocalipsa 14:6-12). Aceste mesaje trebuie transmise „la fiecare neam, seminție, limbă și popor”, culminând cu revenirea iminentă a lui Hristos (Apocalipsa 14:6,14, NTLR). Așteptăm cu nerăbdare un cer nou și un Pământ noi, atunci când „nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Apocalipsa 21:4).

Această declarație a fost votată în data de 15 septembrie 2020 de Comitetul Administrativ al Conferinței Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, în Silver Spring, Maryland, Statele Unite ale Americii.

WhatsApp
Facebook
Telegram
Twitter
LinkedIn
Print