
43. Veghetorul nevăzut
Către încheierea vieţii lui Daniel, au avut loc schimbări mari în ţara în care, cu peste șaizeci de ani înainte, el și tovarășii lui evrei fuseseră aduși robi. Nabucodonosor, conducătorul celui „mai asupritor dintre popoare” (Ezechiel 28,7), murise, iar Babilonul, „cel a cărui slavă umplea tot pământul” (Ieremia 51,41), trecuse



