Documentar despre adventiștii longevivi din Loma Linda
Documentarul Trăiește până la 100 de ani: Secretul zonelor albastre include o analiză a principiilor Bisericii cu privire la sănătate.
DECLARAȚIA DIVIZIEI INTEREUROPENE (EUD) PRIVIND NUMĂRUL SPECIAL ADVENTISTEN HEUTE PE TEMA LGBTQ+ ȘI BISERICA
Numărul din septembrie al revistei Adventisten Heute a fost o ediție specială despre LGBTQ+ și biserica. A avut ca scop promovarea unui dialog deschis între
COMUNICAT – Poziția Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România față de LGBTQ+
În contextul reglementărilor de la nivel național, european și mondial, precum și ca urmare a unor evenimente petrecute în cercuri adventiste restrânse, Biserica Adventistă de
Vești bune despre biserica și școala Labirint
În data de 7 septembrie 2023, Curtea de Apel București a casat sentința pronunțată de Tribunalul Municipiului București privind suspendarea lucrărilor la biserica și școala
Misión Caleb promovează grija față de mediu
În jungla peruană, copii, tineri și adulți aduc schimbarea prin acțiuni de solidaritate.
La ceas aniversar, Biserica Adventistă din Fiji își exprimă recunoștința pentru lucrarea primilor misionari
Joi, 3 august, Misiunea Fiji a comemorat 132 de ani de activitate a Bisericii Adventiste, subliniind sacrificiul pionierilor și misionarilor Bisericii de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Peru: Aproximativ 2500 de persoane au alergat pentru a promova un stil de viață sănătos
Evenimentul a fost una dintre acțiunile din cadrul inițiativei Misión Caleb.
Un film despre cancerul în rândul adolescenților, încurajează donarea de măduvă osoasă
Avanpremiera a avut loc în cadrul recentei tabere de exploratori din sud-estul Braziliei.
Un potop de dovezi la conferința „Credință și știință” din Australia
Imaginea arcei lui Noe, o barcă din lemn, cu girafe, elefanți, zebre, panda și maimuțe la ferestre ne este familiară și e foarte îndrăgită în poveștile pentru copii. Întrebarea este, însă, dacă această imagine e doar o poveste pentru copii. Oare un potop catastrofal chiar a acoperit întreaga planetă?
Oamenii din Slovenia nu sunt singuri
În urmă cu nouă ani, Peninsula Balcanică a fost inundată, iar în zonele afectate au ajuns sute de tone de ajutor umanitar din Slovenia.
Teologia adventistă a implicării în viața comunității
Trebuie să facem parte din comunitatea noastră deoarece ea face parte din Împărăția lui Dumnezeu.
Comunicat legat de decizia cazului Buhuceanu vs. România
Domnului Ioan-Marcel Ciolacu, Prim-Ministru al României,Domnului Nicolae-Ionel Ciucă, Președintele Senatului României,Domnului Alfred-Robert Simonis, Președinte interimar al Camerei Deputaților,Doamnei Luminița-Teodora Odobescu, Ministrul Afacerilor Externe Biserica Adventistă